|
.
29.10.2011, 17:40:47 | 0 comentarii | 1008 vizualizari
Sport. Ultima ora.
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Ele sunt „reginele” în sportul hunedorean. Cinci sportive de la CNS CSS „Cetate” Deva, cu performanţe deosebite la campionatele europene şi mondiale de anul trecut, au „urcat” gimnastica pe poziţia de lideră a sportului hunedorean în anul 2010. Cele mai valoroase performanţe ale sportului hunedorean în anul 2010 au fost obţinute de gimnastele de la CNS CSS „Cetate” Deva, componente ale loturilor naţionale ale României. Talentul sportivelor, şlefuit în „laboratorul de performanţe” de la Deva, a avut străluciri de aur, argint şi bronz la Campionatul European din Anglia şi a intrat în „careul de aşi” la Campionatul Mondial din Olanda. Amelia Racea a devenit campioană continentală la bârnă şi a cucerit medalia de bronz cu echipa la Europene, fiind desemnată sportiva hunedoreană a anului 2010, de către specialiştii Direcţiei pentru Sport şi Tineret Hunedoara. Ca o curiozitate, Racea nu s-a calificat iniţial în finala de la bârnă a Europenelor din Anglia, însă i-a luat locul Anei Porgras care nu a putut concura din cauza unei accidentări. Raluca Haidu a prins ultima treaptă a podiumului european la bârnă şi a obţinut medalia de bronz cu echipa, iar Cerasela Pătraşcu a fost componentă a echipei României care s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial din Olanda. Bilanţul gimnasticii devene a fost completat de medaliile de argint cucerite de junioarele Beatris Mărgărit şi Diana Rusu care au făcut parte din echipa României vicecampioană europeană la competiţia continentală din Anglia. Marieta Ilcu, director executiv interimar la DSTJ Hunedoara, a apreciat că 2010 a fost mai bogat în performanţe decât anii anteriori, iar gimnastica a obţinut cele mai valoroase performanţe.„Gimnastica a renăscut şi a redevenit lidera sportului hunedorean cu performanţe foarte valoroase. Rezultate bune pe plan internaţional s-au mai obţinut la box, judo, nataţie şi atletism, iar la sporturi neolimpice există un număr de 24 de sportivi care sunt cel puţin campioni europeni”, a precizat Ilcu. Festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2010 va avea loc în a doua jumătate a lunii ianuarie 2011, întrucât DSTJ doreşte ca la „Gala Sportului” să poată fi prezente şi gimnastele, pentru a nu se mai repeta situaţiile nepălăcute din anii anteriori, când primii clasaţi au lipsit de festivitate. „Gimnastele vor veni la Deva doar în ianuarie, pentru a-şi finaliza situaţia şcolară. Din acest motiv vom programa festivitatea de premiere în perioada în care ele vor fi în Deva, pentru a putea fi prezente la Gala Sportului”, a spus Marieta Ilcu. Lucescu, în topul anului 2010. Antrenorul echipei Șahtior Doneţk, Mircea Lucescu, care şi-a început cariera de tehnician la Corvinul Hunedoara, în anii 80, ocupă locul 11 în clasamentul celor mai buni tehnicieni ai anului 2010, dat publicităţii, ieri, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Lucescu care este şi membru fondator al clubului FC Hunedoara care activează în prezent în Liga a III-a a acumulat nouă puncte şi se află la egalitate cu argentinianul Alejandro Javier Sabella (Club Estudiantes de La Plata). Cel mai bun antrenor din lume în 2010 este portughezul Jose Mourinho, deţinător al „triplei” cu Internazionale Milano (campionatul din Italia, Cupa Italiei, Liga Campionilor), dar în prezent tehnician al formaţiei Real Madrid. El a câştigat acest titlu a treia oară, după 2004 şi 2005. Mourinho, cu 294 de puncte, a fost urmat de Josep Guardiola, de la FC Barcelona, cu 188 de puncte şi de Louis van Gaal, de la Bayern Munchen, cu 75 de puncte. Primele zece locuri în ierarhia celor mai buni antrenori în anul 2010 sunt ocupate de următorii tehnicieni: 1. Jose Mourinho - Internazionale Milano&Real Madrid, 294 puncte; 2. Josep Guardiola - FC Barcelona, 188; 3. Aloysius Paulus Maria "Louis" van Gaal - Bayern Munchen, 75; 4. Quique Sánchez Flores - Atletico Madrid, 46; 5. Carlos Ancelotti - Chelsea, 41; 6. Sir Alexander Ferguson - Manchester United, 38; 7. Arsene Wenger - Arsenal Londra, 33; 8. Celso Juárez Roth - Internacional Porto-Alegre, 24; 9. Roy Hodgson Fulham - Fulham FC & Liverpool FC, 20; 10. Lamine N'Diaye - TP Mazembe Lubumbashi.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



