|
.
06.11.2011, 18:50:24 | 0 comentarii | 1213 vizualizari
Câteva contribuţii la o istorie a plagiatului / Despre plagiatorul Dumitru Dem Ionaşcu
Articole de acelasi autor
de Marian BOBOC
Ionaşcu, zis Pipaşul, zis Maestrul D.D. Ionaşcu a fost un scriitor mare la stat, fumător de pipă, care a combătut puternic pe meterezele "literaturii angajate", spun unii nu fără anumite "oculte" interese. Întrucât nu i-am citit dosarul (încă), nu pot spune decât că în unele medii, înainte de '89, când intra D.D.I. se schimba brusc discuţia ori frecvenţa radioului (de pe "Europa liberă" pe cântecele autohtone pline de elan patriotic). I se spunea "Maestrul", fiind în acea vreme, în Petroşani, unul dintre puţinii scriitori care aveau volume tipărite. Frecventa Cenaclul "Panait Istrati". Bănuiesc că aceasta avea oareşce legături (şi) cu supravegherea acestui "focar" artistic, unde se citea (şi) literatură "pe bune". "Maestrul" (sau "Pipaşul") era cel care te putea debuta într-o revistă literară de circulaţie. Pe vremea aceea era mare lucru! E drept că el lua grosul spaţiului tipografic, iar restul poeţilor, la grămadă ca "fraţii Petreuş". Relaţii avea în lumea literară a acelor timpuri. Normal, el fiind organizatorul celebrelor excursii de documentare ale scriitorilor - redactori la revistele de cultură ale timpului. Și să te ţii documentări, pe la cabanele Combinatului Minier "Valea Jiului". Aceştia se reîntorceau fericiţi că trebuie să comită mai puţine texte, publicau pagini de lirică "minerească" ale condeielor autohtone. "Maestrul" era un factotum literar al vremii. Te ajuta la "treburi" grele, însă nu de pomană. De la sticle de vodcă poloneză, la ness. Dacă nu deţineai sau nu puteai procura, "Maestrul" nu se supăra. Primea şi bani. Edificator e cazul lui Ionel Zmău, care i-a oferit, reţineţi, în 1986, suma de 5.000 de lei (salariul de încadrare a unui meseriaş care lucra în subteran cu categoria a II-a, era de… 2.550 de lei). În schimbul acestei sume, Ionaşcu se obliga să intervină la Editura "Cartea Românească" pentru a se tipări volumul de versuri al lui Zmău. Bineînţeles că nu a intervenit, dar nici banii nu i-a mai returnat păgubaşului poet… Căruia, ca să fie treaba treaba, i-a fost confiscată, "aşa din senin", şi maşina de scris. Oare să-l fi turnat cineva?
"Ast(r)a" - amintire din apartamentul "Maestrului" După '89, "Maestrul" s-a "băgat" în presă. M-a convocat şi pe mine la publicaţia pe care o realiza, oferindu-mi cu "generozitate" pagina de cultură. Spun cu "generozitate" pentru că era neretribuită. În cele din urmă, "Maestrul" a cedat presiunilor celor care trudeau la această pagină, organizând un fel de banchet, cu "strigare" (sub formă de premii… literare) la urmă. A fost bine şi aşa. Și tot mergând eu pe la apartamentul său, văd o revistă, "Astra". Citesc două poeme. "Să se fi ţăcănit Maestru', de-a cotit-o pe poezii?" mă întreb neliniştit. Mai citesc încă o dată. Mă înroşesc. Poeziile erau clar scrise de Zmău. Nu-i spun aceasta. Îi cer împrumut revista. "Maestrul" mă simte şi mă refuză categoric. Îl anunţ pe Zmău, care nepăsător cum îi e felul nu întreprinde nimic. Anii trec. Colaborarea mea cu Ionaşcu se întrerupe. El stă mai mult pe la Severin. Eu nu.
Un scriitor braşovean păgubit Aflat, prin '94 -'95, cu probleme organizatorice ale Festivalului "Aici ne sunt visătorii" în redacţia revistei "Astra", îi povestesc d-lui A.I.B. toată întâmplarea de mai sus. Acesta, amabil, îmi caută în colecţia "Astra", numărul cu pricina. Îi mulţumesc, ne despărţim (după o seară întreagă de poveşti), nu înainte de a-mi mărturisi că şi el i-a trimis lui "Efendi" (adică Ionaşcu), înainte de Revoluţie, vreo 5.000 de lei, urmând ca acesta să-l împroprietărească cu un… frigider. Fapt ce nu s-a mai întâmplat vreodată. În fine, mă întorc la Petroşani şi-l bat la cap pe Zmău să meargă la Ionaşcu cu "dovada". Insistă să-l însoţesc. Sunăm. Ne deschide "Maestrul". Zmău îi cere să îi înapoieze manuscrisul. Maestrul, în slip, cu burta goală, cu pipa în mână, îi spune că o să-l caute, că "ce să fac eu cu el?". Zmău scoate dovada şi i-o arată. Nici că s-a sinchisit "Efendi". A spus să-l mai căutăm, că o să aducă manuscrisul de la Severin. Zmău, în stilul său blajin moldovenesc, resemnat, nu a mai întreprins nimic… O, dulce delăsare!
O carte Citesc într-o revistă care apărea la Deva câteva poeme semnate Dumitru Dem Ionaşcu din volumul său de versuri (?!), aflat "în pregătire" ori "sub tipar", "Madona de lut". Fără greutate, identific plagiatul. Îi comunic lui Zmău. Care, molcom, spune că va face ceva, dar nu are volumul. Prin amabilitatea prozatorului I.C. intru, după ceva timp în posesia volumului "Madona de lut", publicat la Editura "Lumina" din Drobeta Turnu Severin. I-l ofer lui Zmău spre lectură. Mă întâlnesc cu I. Zmău, care-mi mărturiseşte că 27 de poeme sunt ale lui. Caută dovada. Multe dintre acestea sunt publicate în revistele "Tribuna", "Drumul socialismului", "Ritmuri", "Generaţia interzisă", "Bulă de aer într-un borcan cu miere", "Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului", "Cronica". Celelalte au fost citite, de-a lungul timpului, în şedinţele cenaclurilor Văii. Dovezile plagiatului existau. Din 68 de "piese" câte sunt strânse (de fapt "antologate") în volum, 27 îi aparţin, fără putinţă de tăgadă, lui Ionel Zmău. Între timp, Dumitru Dem Ionaşcu se mută din Petroşani la Severin. Unde îşi dă sfârşitul obştesc. În fine, pe o vreme câinoasă, pe o ploaie demenţială, sicriul e dus pe un tractor, la locul de veci… Cu plagiatul lui Ionel Zmău rămânea cum am dovedit. Însă, ce folos. "Maestrul", de data aceasta, a fost "învingător", faţă de alte ori când a fost dovedit ca plagiator. Din acest motiv nefiind membru al Uniunii Scriitorilor, oricât de mult şi-a dorit aceasta, oricât de mult a "lucrat" şi i-a "lucrat" pe alţii.
Încă un păgubit La şedinţa nr. 8 a Cenaclului "Boema", în timp ce citea Zmău, un poet răsfoieşte volumul "Madona de lut", şi exclamă siderat: "Măi, poezia asta e a mea!". Era tăcutul poet Ion Pascal Vlad, care-şi identificase şi el o poezie în opul "maestrului". După părerea mea, câteva poeme din aceeaşi "făcătură" îi aparţin poetului Constantin Câmpeanu. Ședinţa cenaclului s-a încheiat frumos, boemul "felicitându-l" pe Zmău pentru debutul în… volum. Dincolo de glumă, acest plagiat rămâne un fapt foarte grav, realizat de un răposat "Maestru", Dumitru Dem Ionaşcu, pe fondul non-combativităţii unui poet plagiat Ionel zmău, care, cât timp mai trăia Ionaşcu putea să obţină măcar o reparaţie "morală". Da' şe sî facî, dacî aşî mi fielu'?!
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



