02.12.2011, 01:01:09 | 6 comentarii | 1941 vizualizari
Să nu-i apuce greaţa pe şefi...
![]() Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Cel mai scuturat a fost directorul general Constantin Jujan. Acesta a fost scos la poarta Companiei de minerii de rând. De fapt, foşti mineri care-şi aşteaptă banii de disponibilizare. Subvenţia mult dorită, pentru care au renunţat la locul de muncă. Răspunsul directorului a fost simplu şi, pe semne, liniştitor, pentru că i-a trimis pe mulţi acasă: nu sunt bani.
Dar nici posturi de conducere la CNH nu mai sunt pentru toţi. Se strânge cureaua şi în jurul gâtlejelor mai fine. Directorul general nu a făcut rost de bani, dar a făcut ceva curăţenie prin posturile de conducere, împins oarecum şi de situaţia de criză.
„Începând cu data de 01 decembrie 2011, domnul Marius Lăzărean, şef secţie Preparare şi Epurare Ape Coroeşti la Exploatarea de Preparare a Cărbunelui Valea Jiului se eliberează din funcţie şi cu aceeaşi dată se numeşte inginer şef producţie preparare în cadrul aceleiaşi sucursale. Începând cu data de 01 decembrie 2011, domnul Adrian Bodea, şef serviciu Mecano-Energetic Aprovizionare la Exploatarea de Preparare a Cărbunelui Valea Jiului se eliberează din funcţie şi cu aceeaşi dată se numeşte inginer şef electromecanic în cadrul aceleiaşi sucursale”, se arată într-un comunicat al CNH.
Alte schimbări au avut loc la 25 noiembrie. Paulian Furtună a fost numit în funcţia de inginer la Serviciul Control Urmărire Producţie din cadrul CNH-SA, iar Ştefan Troacă a trecut la EM Uricani, pe un post corespunzător pregătirii profesionale.
Conu’ Jujan se mişcă, dar cam târzior şi cam încet. Până la restructurări majore prin posturile de conducere ne mai prinde o disponibilizare în masă.
Comentarii articol (6 )
#1
![]()
cam mare distanta de pe playurile Parangului pana la Uricani pt troaca , cum mai duce el oameni la lucru la cabana, cum mai”transfera” motorina, cum mai trnsporta el profil U 120, e acum e si el navetist ca tot omul. in sfarsit poate s-a facut dreptate cu acest infect manglitor,acum e si troaca la locul care i se cuvine pentru ca la E.M.Uricani nu au in organigarama locuri de doctor pentru subinginerul repetent TROACA,troaca sigur e deja in foaie de boala, sau a fost trimis la Uricani ca si specialist in inchideri(doar are si diploma de diriginte inchideri de mine) nu numai de manglitor sef, sfat: aveti grija cei de la Uricani e un sarpe tiganesc cu tendiinte obscure, deci nu tineti sarpele langa voi
#2
![]()
Varvara a fost o femeie bună, care s-a făcut sfântă după moarte. Sf. Varvara – zâna minerilor. Un miner, când moare, primul lucru pe care-l aminteşte urmaşilor este cinstirea acestei sărbători. În ziua aceasta nu intră nimeni în mină, e veselie mare. Varvarei îi plac petrecerile, glumele şi cântecul. Un blestem o ţine închisă în cărbune şi numai o zi pe an răsuflă şi se bucură şi ea.Sa ne rugam Sfintei Varvara sa-i ocroteasca pe truditorii adincului atit de greu incercati in aceste vremuri,sa le lumineze mintea celor ce intimplator hotarasc destinele acestei profesii.Sa ne rugam pentru linistea si pacea atit de mult rivnita in timpul vietii a celor plecati dintre noi in urma cumplitelor accidente sau grelelor suferinte cauzate de nemiloase boli profesionale.Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si sa-i ocroteasca pe cei ce le duc dorul !
#3
![]()
Dedicatie in ajunul praznuirii Sf.Mari Mucenite Varvara-ocrotitoarea minerilor,ne-Directorului general Preacuviosul Jujan din partea minerilor exploatati,furati,impuscati,mintiti si manipulati : \"Pay Me My Money Down\" mr. Jujy ! Now!!!
#4
![]()
pe naiba sa avem grija.Evident ca l-a teleportat la Uricani ca e habarnist si cum mina e in moarte critica...l-au trimis ca...deh,e si el pe acolo...vor urma si altii...
#5
![]()
dati afara oameni care si-au facut datoria fata de voi si va stergeti la fund cu tot ceea ce a iesit din sistem;partea proasta e ca faceti la fel si cu cei din sistem:hai sa nu le aducem decat piese de schimb decat daca avem si noi un comision mai graaaas chiar daca piesele mai trebuie si modificate pe ici colo;hai sa nu le platim foile de boala decat cand ne-om aduce aminte;hai sa vedem cine are centrala pe gaz si a vandut bonurile de carbune(aici mai ca v-as da dreptate daca le-ati da nenorocicilor care va imbogatesc baremi salariile intregi);hai sa vedem cum ne intelegem cu sindicatul sa le ma dea vreo teapa,si multe alte mojicii....nu-mi ramane decat sa sper ca Dumnezeu nu bate cu bata...
#6
![]()
stati linistiti ca nici la uricani n-a ajuns rau , dimpotriva in calitatea de sef serv. aprov mai are ce invartii si acolo.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|