06.12.2011, 22:23:30 | 2 comentarii | 1515 vizualizari
De câteva zile, / Telegondola din Vulcan are şi parcare. Mai trebuie turişti
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Ieri dimineaţă, în jur de unsprezece, am tras din nou o raită până la telegondola din Vulcan. Nu neapărat ca să văd dacă aceasta funcţionează sau nu.
Fiindcă, în principiu,
se cunoaşte programul de funcţionare a instalaţiei pe cablu. I se dă drumul mai ales la sfârşit de săptămână, când apar câţiva turişti curioşi. Este posibil ca, dacă se strâng vreo trei-patru rătăciţi, aceasta să fie pornită chiar şi dacă este într-una din zilele de dinainte de weekend. Numai că, atunci, trebuie neapărat confirmarea telefonică a primarului Gheorghe Ile. Aşa cum a fost cazul nu demult, cu un grup de bucureşteni, dornici să vadă dacă sus, în Pas, ar avea unde să schieze la o adică.
M-am dus
mai mult, ca să văd dacă domnul ing. Teodor Sav s-a ţinut de cuvânt când a zis că, până la sfârşitul lui noiembrie, se va termina lucrarea de bordurare şi de acoperire cu pavele a parcării. Şi, după cum vedeţi şi dumneavoastră dacă priviţi poza, lucrarea a fost terminată. Sâmbăta trecută au plecat oamenii de aici! mi-a confirmat un lucrător de la telegondolă.
Pe baricade
au mai rămas doar trei muncitori. Mai corect e să fi spus pe balustradă au mai rămas trei muncitori, pentru că la aceasta lucrau aceştia. La balustrada de dinaintea zidului de sprijin din partea de jos a parcării. Din care mai erau de montat, după spusele celui care părea că-i şeful celorlalţi doi, încă vreo cincisprezece metri.
În rest,
tot ce-i pe acolo nu arată rău. Am văzut că au fost plantaţi şi brazi din cei mici, iar deasupra parcării, pe drum, s-a încercat o consolidare a locului în a crăpat şoseaua. E frumos, numai că, la sfârşit de tot, să nu se uite de mâlul de care este plină intrarea în parcare. Nu de alta, dar asta i-ar putea schimba pe loc buna impresie unuia cu pretenţii şi cu maşină de zeci de mii de euro. Un amănunt pe care era cât pe ce să-l uit. În Pas este deja zăpadă. Nu de schiat, dar de o bătaie tot se poate aduna.
Comentarii articol (2 )
#1
![]()
Sa vina zapada mare, vacante la copii si noua sa ne mareasca salariile sau
sa primim al 12 salar si va fi si lume la gondola. Parlamentarii astia care voteaza blocarea salariilor habar nu au de economie politica. Fara consum se duce naibi totul.
#2
![]()
di pacate asa se intimpla la firmele de stst... lipsa de profesionalism icepind cu sefii numiti pe criterii politice fara teste de competenta si apoi relatiile vezi pregoterm gondola ***** cumnati frati priteni etc .
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|