„Eu am anunţat că voi intra în grevă dacă nu-şi respectă termenele”

Ştiţi bancul acela, „Am luat banii pe disponibilizare/ Şi ce faci cu ei? / Plătesc datoriile/ Şi restul?/ Restul să mai aştepte...”. Glumă sau nu, unii dintre mineri s-au înscris de bunăvoie pe listele de disponibilizare tocmai pentru că aveau datorii. S-au gândit că banii îi vor scăpa de creditele de la bancă. Tocmai de aceea nu prea sunt de acord să aştepte până ce guvernul face rost de bani pentru a-i vira. 

În aceeaşi situaţie este şi Sabin Firizoiu. Omul îşi făcuse calculul. Până la finele anului i se dau banii promişi. Cu ei îşi achită datoria la bancă, rămâne în şomaj, iar apoi intră în pensie. Adică, nu riscă să rămână vreodată cu mâna întinsă, la o vârstă la care şansa de angajare este practic nulă în România.

„Eu am anunţat că voi intra în grevă. Am stabilit asta de mult, încă de când au început să întârzie cu prima tranşă de bani. Când am fost de acord să ne disponibilizăm, aşa a fost înţelegerea, până la finele fiecărei luni vom primi câte o tranşă de bani. În luna octombrie, aproape că se terminase luna şi nimeni nu dădea niciun semn că ar da banii. După ce ne-am strâns câţiva la poarta CNH, au căzut de acord şi au virat prima tranşă. Apoi, în noiembrie, la fel. Adică, cum este la noi în Vale, fără un pic de presiune nu se întâmplă nimic, nimeni nu-şi respectă termenele. A doua oară, când am ajuns în faţa CNH, ne-au chemat pe hol acolo şi ne-au spus că ne dau o parte din bani, 10 milioane (1.000 de lei). Păi, mie îmi trebuiau 10 milioane? Trebuiau să ne dea tranşa a doua. Cât ne pregăteam noi să intrăm în greva foamei, ne-a sunat cineva şi ne-a spus că se fac demersuri şi că o să primim toţi banii. Păi, ce înseamnă toţi bani? Eu am înţeles că ni vor da pe toţi, până la 240 de milioane. Când am semnat declaraţia aceea pentru CNH, am adăugat pe declaraţie cu pixul câteva condiţii. Să primesc toţi banii, şi cea de-a treia tranşă să o primesc de la CNH. Dar poate să vină şi de la CNH şi din Congo, important este să-şi respecte promisiunea. Să dea a treia tranşă până la finalul lui decembrie. Să nu ne mai ducă cu vorba. Sunt drepturile noastre, banii noştri, nu trebuie să fim minţiţi. Şi îmi pare rău că nu suntem uniţi. Ar trebui să fim uniţi, altfel nu ne-ar mai fi amăgit atât”, declară Sabin Firizoiu.

 

„Sindicatele, în treaba asta, s-au dat de partea conducerii”

Cea mai mare supărare a minerului a fost că, în situaţia de criză în care s-a aflat, a avut impresia că mai toţi i-au părăsit pe disponibilizaţi. CNH-ul spunea că nu are bani să plătească tranşele. Nu mai erau angajaţii companiei, dar nici apăraţi de sindicate. Cu toate că în timpul activităţii miniere nu au fost ajutaţi de sindicate, acum, în momentele în care se vorbea de lipsa banilor, sindicatele făcuseră front comun cu conducerea. „Din 1997, sindicatele nu mai sunt ce-au fost. Liderii de sindicat nu sunt buni decât să dea din gură. Eu am fost în sindicatul asta nou (Sindicatul Muntele, condus de Bebe Nica, n.r.), dar degeaba. După ce am fost disponibilizaţi nici că a mai contat pentru sindicat. Din contră, sindicatele s-au dat pe-o mână cu conducerea CNH. Când se vorbeşte despre instigare, despre acte de violenţă, se vorbeşte aiurea. Au mai fost voci care, la nervi, au spus:  Ăsta ar trebui închis sau ar trebui să le spargeţi geamurile ca se le atrageţi atenţia. Dar nu a fost vreodată planificată vreo treabă ca asta. Din contră, când am intrat prima dată în grevă, ne sunau unii şi ne întrebau dacă ar trebui să ne aducă ceai sau ceva tărie. În primul rând, eu nu beau, nu fumez, dar am spus că nu trebuie să facem aşa ceva, să nici nu miroase în jurul nostru a alcool. Nu de aceea am venit aici. Noi eram acolo pentru că ne era frică să nu ne pierdem drepturile. Minerii nu mai sunt aşa uniţi ca altădată”, a povestit Sabin Firizoiu.