|
.
16.12.2011, 00:54:11 | 0 comentarii | 1300 vizualizari
La Răzvan, / Afaceri în masivul Parâng din 1991
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Răzvan Marica, proprietarul cabanei La Răzvan, şi-a început viaţa de cabanier emblematic al Parângului cu un grătar cu mici, instalat împreună cu amicul lui Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani, chiar pe crestele muntelui. Afacerile au mers bine, de la unul-doi mici a ajuns la un restaurant şi camere pentru cazare.
De atunci nu s-a mai despărţit de munte. Cabana lui te întâmpină imediat ce cobori din telescaun, pe dreapta. Intri, bei un ceai, un vin, mănânci o ciorbă. Toţi schiorii care coboară de pe pârtie trag acolo. O cabană modestă, dar familiară.
„În timp, am învăţat să le ofer clienţilor ceea ce caută. Şi, în principiu, m-am gândit că trebuie să le ofer cam ce mi-a plăcut mie să găsesc când am fost client undeva. La munte, în primul rând, vin oameni care vor să schieze, aşadar acum închiriem şi schiuri, 25 de lei pe zi. Apoi, trebuie să aibă o cameră călduroasă, o masă caldă, o baie decentă”, spune proprietarul cabanei.
Turiştii care vin în Parâng caută cazare, masă şi echipament de schi şi sunt sosiţi, de obicei, din alte părţi ale ţării. Au trecut prin cabana lui turişti veniţi de la Bucureşti, Constanţa, Baia Mare. Din toate colţurile ţării. Odată cu înaintarea în vârstă a început să prefere turiştii care vin în cuplu sau în familie. Sunt mai civilizaţi, mai liniştiţi şi cheltuiesc mai mult decât un grup de tineri năzdrăvani. În Parâng urcă destul de mulţi turişti şi vor urca mai mulţi. Iar iarna aceasta cabanierul s-a pregătit cu camere cu mobilier nou, confortabil.
Până la munte este mai greu de ajuns. Din păcate şi acum programul telescaunului depinde de numărul de clienţi. El funcţionează doar dacă sunt destul de mulţi turişti dispuşi să urce sau să coboare. Costul biletului este de 15 lei dus-întors, plus 1,5 lei taxa de munte. Important este că, odată ajuns în munte, turistul este mult mai bine informat. Indicatoare sunt peste tot, iar fiecare cabană are expusă o hartă a pârtiilor actualizată.
Salvamontul şi jandarmii montani se află mereu la datorie. Iar dacă ai ghinionul să te rătăceşti, ai şi toate şansele să fii găsit de echipele de intervenţie...
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



