|
.
20.12.2011, 19:58:47 | 0 comentarii | 934 vizualizari
„Voi duce sportivii la cele mai tari cluburi din Olanda”
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Gala RFC organizată la Petroşani de către promotorul Claudiu Scarlet i-a surprins pozitiv pe cei care au participat. Ciprian Sora, marele sportiv al României, spune că astfel de competiţii sunt binevenite. “Chiar am revenit cu plăcere la Petroşani. Sportivul meu, Răzvan Ghiţă, a realizat cel mai spectaculos KO. M-aş bucura dacă în viitor ar avea loc câte 4-6 astfel de evenimente pe an”, a declarat Sora.
Claudiu Scarlet a declarat că scopul galei a fost acela de a promova noi talente. „Pentru mine gala a fost un succes surprinzător. Nu ne dorim decât să descoperim noi talente. Am cinci sportivi în echipa RFC pe care îi voi duce la cele mai bune cluburi din Olanda pentru a-i promova şi a câştiga experienţă. La fiecare sfârşit de an vom organiza astfel de gale. A fost pentru prima dată când în Vale a avut loc o gală internaţională”, a declarat Claudiu Scarlet.
Alin Fălcuşan, antrenor, director RFC a apreciat, de asemenea, reuşita galei. „Am găsit la Petroşani un public extraordinar. Românii au demonstrat încă o data că sunt foarte bine pregătiţi, iar Alin Boroghină rămâne cel mai bun sportiv al Văii Jiului, în acest moment. Luptătorul meu, Adi Mitu, a demonstrat că nu ştie să piardă în ring. Prezenţa lui s-a dorit mult aici, la Petroşani. O gală cu multă acţiune care cu siguranţă se va întoarce la Petroşani”.
Adi Mitu, sportivul cel mai aplaudat, a fost de asemenea mulţumit de evoluţia sa. „A fost o competiţie frumoasă. Am încercat să fac cât mai lung meciul cu adversarul meu, dar, din păcate, acesta nu a mai putut şi am câştigat prin KO”, a spus timişoreanul.
Preferatul publicului, uricăneanul Alin Boroghină, învingător la rândul său, a declarat: “Nu ne rămâne decât să-i mulţumim promotorului pentru faptul că bagă banii în astfel de gale. Din păcate, se mai găsesc puţini oameni care să mai bage bani în sport la ora actuală”, a afirmat luptătorul din Vale.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



