|
.
12.01.2012, 22:39:38 | 0 comentarii | 982 vizualizari
Se întâmplă în România, judeţul Hunedoara
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Unica pugilistă din judeţul Hunedoara, Xenia Jorneac, 19 ani, care a intrat în topul pe 2011 al Federaţiei Române de Box, ocupând locul opt, se antrenează de una singură prin parcuri.
Xenia a ajuns la vârsta senioratului, iar sărăcia din sportul românesc îşi pune amprenta asupra sportivilor. CSS Hunedoara are interdicţie la legitimarea de seniori, dar clubul hunedorean, care a crescut-o şi promovat-o în arena performanţei pe Xenia, vrea pe bună dreptate să obţină ceva bani din cedarea sportivei la un alt club. „Am o ofertă de transfer de la Steaua, însă cei de la Hunedoara nu vor să-mi dea drumul gratis. Steaua îmi oferă condiţii bune de pregătire şi indemnizaţie de efort peste ce am avut la Hunedoara, dar nu e dispusă să dea şi bani pentru un transfer. Am şi alte colege de la lotul naţional care au mers la Steaua, când au devenit senioare, iar cluburile lor n-au avut pretenţii. Momentan mă antrenez singură, în fiecare zi, pe unde apuc, şi nu sunt legitimată la niciun club, dar e clar că o să continui cu boxul. Sper ca până la urmă să găsesc înţelegere la clubul din Hunedoara şi să mi se dea semnătura de care e nevoie pentru transfer”, a spus Xenia Jorneac. Sportiva riscă să rateze participarea la Campionatul Naţional, programat în luna februarie, fapt care i-ar anula şansa de a-şi apăra titlul de campioană naţională şi, implicit, de a participa la competiţiile internaţionale din acest an.
Antrenorul Ilie Captari, cel care a descoperit-o şi format-o pe Xenia, susţine că sportiva e nerăbdătoare să plece la Steaua şi exagerează. „Xenia şi-a luat-o în cap şi s-a apucat să rezolve transferul de una singură, trecând peste mine şi ceilalţi din conducerea clubului. Gestul nu-i face cinste, însă până la urmă situaţia se va rezolva. Momentan, directorul clubului, Ioan Istrate, este internat într-o clinică de cardiologie din Timişoara şi nu se poate ocupa de problemă. Oricum, Xenia va pleca, pentru că nu avem mijloace legale să o păstrăm la club. Însă, în mod normal, Steaua ar trebui să plătească pentru transfer, măcar indemnizaţia minimă de formare a sportivei”, a spus Ilie Captari.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



