18.01.2012,  22:46:32 | 1 comentariu | 1266 vizualizari
Primim la redacţie / Pensionarii minieri - solidari cu protestatarii


de Ziarul Vaii Jiului

► Comunicat de presă

Membrii LSPMVJ Petroşani suntem alături şi ne solidarizăm cu manifestanţii din toate oraşele ţării, cu gândul şi sufletul, dar şi faptic în oraşul nostru şi în Valea Jiului, în mod civilizat şi paşnic. Astfel, sprijinim necondiţionat revendicările oneste ale manifestanţilor de bună-credinţă şi bine intenţionaţi, ale acestor oameni de valoare şi de caracter, umiliţi şi batjocoriţi în propria noastră ţară, dar pentru binele şi în interesul tuturor cetăţenilor români.
Cred că a sosit momentul ca toţi concetăţenii noştri din Petroşani, din Valea Jiului şi din întreaga ţară să fim uniţi şi solidari, să apărăm paşnic şi civilizat, cu demnitate şi credinţă, cu profesionalism şi fermitate fragila noastră democraţie, libertatea şi statul de drept, separaţia puterilor în stat şi Constituţia României, statul social şi legile ţării, dezvoltarea reală a economiei ţării noastre şi, în final, creşterea cu adevărat a nivelului de trai al cetăţenilor României.
Nu suntem de acord şi nu vom accepta sub nicio formă provocările şi diversiunile, indiferent din partea cui vin acestea şi, ca urmare, cei care au provocat sau vor să provoace acte de violenţă şi vandalism să fie traşi la răspundere, conform legilor în vigoare.
Având în vedere crizele şi recesiunile economice la nivel naţional, continental şi internaţional, se impune în mod imperativ colaborarea tuturor statelor lumii în jurul marilor puteri, pentru realizarea de urgenţă a unei noi ordini mondiale, economice, financiar-bancare, sociale şi chiar politice, pentru a avea cu adevărat credinţa, pacea şi bunăstarea mult dorită la nivel planetar.
Conducerea LSPMVJ Petroşani
Preşedinte ing. Ion HORTOPAN

Comentarii articol (1 )

#1 Dan19.01.2012,  03:48:08
Sunt PSD-isti in frunte cu Hortopan.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter