23.01.2012,  22:49:20 | 0 comentarii | 831 vizualizari
Încă un eşec…
de Loredana JUGLEA

Echipa de handbal Cetate Deva a jucat cu suflet şi ambiţie şi a ţinut-o în şah pe vicecampioana U. Jolidon, chiar la Cluj, fiind învinsă la doar trei goluri diferenţă, 21-18, după ce la pauză scorul a fost egal, 12-12. În ciuda jocului bun, devencele au stabilit două recorduri negative, echipa marcând numai şase goluri în repriza secundă, iar Cartaş înscriind doar trei puncte în tot meciul. „Fetele au început curajos şi au condus chiar şi la trei goluri diferenţă. La finalul primei reprize au ratat o situaţie de unu contra unu pe semicerc şi au irosit şansa de a avea avantaj la pauză. În repriza secundă, s-a înăsprit marcajul la Carmen Cartaş şi au intervenit şi şicanele de arbitraj. La fiecare atac, se arăta foarte repede semnul de pre-pasiv, iar fetele intrau în criză de timp şi erau obligate să şuteze din poziţii dificile, astfel că au ratat mult. În plus, noi nu am avut nicio aruncare de la şapte metri, iar clujencele au beneficiat de vreo 6-7 aruncări. În ciuda rezultatului, echipa a jucat bine şi a câştigat la capitolul încredere”, a spus antrenorul echipei devene, Ioan Mătăsaru. Cetate Deva va juca, în următoarea etapă, sâmbătă, 28 ianuarie, acasă cu CSM Bucureşti.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter