Acest sentiment l-am avut când am organizat cu un grup de elevi de la Şcoala Gene­-rală Nr. 2 (structură a Grupului Şcolar „Retezat”) sărbătorirea a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române. Manifestarea s-a desfăşurat în holul Şcolii Generale Nr. 2, actorii principali fiind elevii clasei a VIII-a D şi grupul vocal condus de prof. Nicolae Hada. Scenariul acestei manifestări a cuprins un moment poetic şi muzical reprezentativ. Elevii Andrei Burlacu şi Radu Stoi au redat cu talent cunoscutul dialog dintre ţăranul înţelept Moş Ion Roată şi boier. Scena în care Moş Ion Roată este mereu nelămurit cu privire la cine trebuie să ducă marile greutăţi ale ţării este de strictă actualitate. Se pare că tot cei ce sunt „talpa ţării” trebuie să ridice greutăţile cele mari. Peste noi se întinde şi azi acea fantasmă a timpului care ar fi trebuit să se încheie în plină modernitate. 

Am sentimentul că puritatea copiilor poate salva această lume căzută în cel mai negru păcat, cel al uitării fiinţei naţionale. Noi, adulţii, ar trebui să învăţăm mai mult de la aceşti copii, pentru că ei au capacitatea de a limpezi vremurile pe care noi, adulţii, le tulburăm mereu. Am citit pe chipurile lor o bucurie nedisimulată. Aceasta mă face să cred că îndemnul cristic „lăsaţi copiii să vină la mine”, dincolo de adâncul sens creştin, este imperativul cel mai ardent pe care o ţară trebuie să şi-l impună în momentele ei de restrişte. 

Da, acum ştiu că România, prin copiii ei care nu pot fi deformaţi de o educaţie defectuoasă, are viitor. Cei 153 de ani care ne despart de Unirea Principatelor Române nu au trecut în zadar. Această perioadă de timp este scutul sub care ne adăpostim şi ne apărăm fiinţa naţională. Trebuie să fim mereu victorioşi sub scut şi nu pe scut.

prof. Aurelia HIRGHIDUŞ 

• 
• 
•