O cerere (ne)îndreptăţită a octogenarului Simion Blaj

De ziua Unirii Principatelor Române, pe 24 ianuarie, petroşeneanul Simion Blaj din Dărăneşti, un om care a ajuns la venerabila vârstă de 83 de ani şi căruia îi urăm multă sănătate şi fericire în continuare, şi-a spus păsurile şi năcazurile în Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroşani. Printre cele câteva necazuri transmise de cetăţean primarului Ridzi şi celor din administraţia locală (lipsa iluminatului pe strada unde locuieşte, de exemplu), dl. Simion Blaj a mai venit cu o cerere, una într-adevăr inedită şi interesantă. Omul solicita ca să nu se mai folosească termenul de „momârlan” pentru localnicii din Valea Jiului, susţinând că acesta este un termen ruşinos, urât, dat de maghiari în râs băştinaşilor, care în maghiară ar însemna „resturi de daci”. Cu atâta patimă şi seriozitate vorbea dl. Blaj, încât toată sala a cam rămas cu gura căscată, inclusiv primarul. Pe moment, nimeni din sală nu 

i-a răspuns omului. Treaba aceasta ne-a determinat să încercăm să-i oferim un răspuns, ştiind că mai mulţi scriitori, ziarişti sau etnologi din Vale s-au ocupat în timp de acest subiect, printre ei colegii noştri Dumitru Gălăţan-Jieţ şi redactorul-şef Marian Boboc. De aceea, am încercat să aflăm un răspuns pentru dl. Simion Blaj de la Dumitru Gălăţan-Jieţ, care la rândul dumnealui are un izvor în acest sens de la regretatul om de valoare al Jieţului, preotul Marcu Jura. Sperăm ca răspunsul dat de doctorul Gălăţan să ajungă prin intermediul ziarului nostru şi la dl. Simion Blaj din Dărăneşti. Iar ceea ce va citi să-l facă pe dumnealui ca de-acum înainte să fie mândru de acest cuvânt, „momârlan”, aşa cum 99% dintre momârlani sunt.

 

„Greşeala şi deruta a pornit de la dicţionarul lui Şăineanu din 1896”

Dar iată ce ne-a povestit etnologul Dumitru Gălăţan-Jieţ, colaboratorul ziarului nostru: „Referitor la termen, dl. Simion Blaj are ceva dreptate. Nu prea sună bine şi vă spun şi de ce: în dicţionarul lui Şăineanu din 1896, când termenul nu era generalizat, este dată o definiţie total necorespunzătoare a termenului de momârlan, una chiar jignitoare aş zice, asimilându-se acest cuvânt cu alte cuvinte urâte, gen mârlan, pe care nici nu vreau să le mai rostesc aici. E drept, locuitorii de-aici din Vale, când doar ei erau pe aceste ţinuturi, înainte de exploatarea cărbunelui, se numeau jieni, iar teritoriul acesta era numit Ţara Jienilor. Dar apoi, s-au schimbat lucrurile.

Terminologia aceasta se pare că a fost dată de cei din Ţara Haţegului şi de către poienarii din Mărginimea Sibiului. A început exploatarea cărbunelui, au sosit în Valea Jiului muncitori din tot Imperiul Austro-Ungar, care, bineînţeles, nu mai puteau fi numiţi jieni. Cu această ocazie, a început să prindă contur termenul de momârlan, dat localnicilor şi tot cam pe-atunci a apărut şi termenul de barabă, pentru cei migraţi aici, dat de localnici. Cum spuneam, încet, încet termenul de jieni a fost luat de termenul momârlani. Dar să vedem şi cum”.

 

„Neînţărcaţi”, „băutori de lapte” şi „oameni ai munţilor”

„Preotul Marcu Jura din Jieţ a publicat un studiu în această problemă şi a ajuns la concluzia că termenul de momârlan a fost dat prima dată nu de maghiari, ci de către italienii veniţi printre primii muncitori în zona noastră. Este vorba de lemnarii şi pietrarii din Belano şi Udine. Italienii au fost surprinşi să găsească între localnicii din Valea Jiului o limbă asemănătoare dialectului lor şi chiar să vadă şi o îmbrăcăminte asemănătoare! Tot italienii respectivi au mai constatat că localnicii din Vale consumau foarte mult lapte, numindu-i printre altele băutori de lapte, în glumă spunând că aceştia nu sunt înţărcaţi şi au luat tainul de la gura copiilor. Legat de aceasta, gluma lor mergea chiar mai departe, nu de puţine ori italienii spunându-le localnicilor că şi ei sunt băutori, dar nu de lapte ci de vin. Tot în glumă, plecând de la aceşti termeni folosiţi de friulani şi udinezi - cum ar fi neînţărcat, băutor de lapte şi oameni ai munţilor asemănători cu cei din Friuli şi Udine - i-au numit mai apoi pe localnicii noştri momorlani. Un joc de cuvinte din care a reieşit un termen care sintetiza în dialectul lor toate cele trei termene amintite mai înainte. Atât localnicii cât şi cei veniţi în Valea Jiului, auzind frecvent acest termen, în timp şi l-au însuşit, muncitorii de la Iacobeni (Moldova) şi din Apuseni (Ardeal) l-au românizat mai bine, aducându-l la termenii de momârlan şi momârlance. Şi aşa, localnicii s-au pricopsit cu acest etnonim nou, termenul fiind apoi preluat şi de către cei din administraţia maghiară în înscrisurile lor şi în vorbirea curentă de zi cu zi, bineînţeles maghiarizându-l în momorlany (pentru singular) şi momorlanyok (pentru plural)”.

 

Pe ce şi-a bazat aceste argumente preotul Marcu Jura?

„Pe numeroase studii în arhive şi în izvoarele vremii, dar punctul tare al cercetărilor dumnealui i-a fost dat de relatările unui locuitor din Maleia, pe nume Cic Petru, poreclit de către italienii veniţi la muncă Buca. Acest om s-a născut în 1835 şi a decedat în anul 1938. El a lucrat în perioada tinereţii cu italienii, la mină. Deci, acest om, martor-cheie, a făcut o transmisie în timp chiar de la faţa locului, povestin­-du-i totul, în amănunt, preotului Marcu Jura, undeva prin anul 1930. În esenţă, pe limba lor dialectală, regională, în mod prieteneşte le spuneau localnicilor momorlani, de aici şi numele de azi al celor care-şi au vatra pământească pe aceste meleaguri. Nemulţumirea momârlanilor de azi este însă alta, nu de denumire, ei fiind chiar mândri de ea, ci de sensul acestei denumiri date în toate dicţionarele care au urmat după prima ediţie a dicţionarului lui Şăineanu. Toate dicţionarele au preluat respectiva definiţie, una total neadevărată şi jignitoare, fără a aminti măcar, nici în ultima ediţie a DEX-ului, că sub acest termen de momârlan există şi o comunitate de câteva zeci de mii de locuitori în Valea Jiului. Măcar atât să fi amintit, dacă nu mai mult, eventual originea cuvântului după preotul Jura şi aşa mai departe. Pe bună dreptate, sunt şi eu contrariat şi indignat: s-au făcut rectificări privind termenul de ţigan, dacă s-a cerut; s-au făcut rectificări la Academia Română la alţi termeni. Dar la termenul de momârlan nu. Şi ştiţi de ce? Pentru că n-a cerut nimeni acest lucru!”.

 

Cerem repararea greşelii

„În general, momârlanii sunt mândri de acest termen, considerându-l ca un termen destinat crescătorilor de animale din Valea Jiului, ei fiind continuatorii acestei ocupaţii din timpurile dacice, asemenea mocanilor (din Apusenii de nord şi nord-vest), moţilor (Apusenii Centrali), haţeganilor (Ţara Haţegului), gugulanilor (din Banat) şi aşa mai departe.

Pe această cale aş face şi eu un apel, zic eu justificat, administraţiilor publice locale, Consiliului Judeţean Hunedoara, Prefecturii Hunedoara, celor în drept ca să ceară Academiei Române ca în dicţionarele de limba română, care vor urma de-aici înainte, acei termeni jignitori să dispară şi să fie menţionată în ele existenţa comunităţii momârlăneşti din Valea Jiului, împreună cu originea cuvântului”.

 

O idee bună

La cererea lui Dumitru Gălăţan-Jieţ, firească, se asociază şi redacţia Ziarului Văii Jiului, menţionând că se face o mare nedreptate faţă de câteva zeci de mii de oameni născuţi şi crescuţi aici, cu gospodării şi animale, oameni harnici şi destoinici. Plus că se aduce şi o imensă pată înaintaşilor acestora, dar şi celor care se vor naşte de-acum înainte. Această greşeală trebuie reparată, iar de-acum se poate spune că împreună cu doctorul Dumitru Gălăţan-Jieţ suntem primii care facem public o asemenea cerere.

În ceea ce-l priveşte pe dl. Simion Blaj, sperăm că de-acum înainte nu mai are de ce să-i fie ruşine de cuvântul momârlan, văzându-i originea şi cauzele care l-au împământenit pe aceste meleaguri dacice.