31.01.2012, 22:15:56 | 0 comentarii | 835 vizualizari
Doi hunedoreni - la Campionatul European de Futsal
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Hunedoreanul Ionuţ Florea, de la Dava Deva, şi deveanul Vlad Iancu, legitimat la United Galaţi, ambii foşti la FC CIP Deva, apără poarta naţionalei României la Campionatul European de futsal din Croaţia. Tricolorii sunt susţinuţi la Split şi de un grup de 12 suporteri deveni, în frunte cu arbitrul de Liga I Edy Kovacs. Ambii portari hunedoreni participă în premieră la un turneu final european. Vlad Iancu, care are deja suficiente selecţii la naţională, spune că nu are niciun fel de emoţii şi îşi doreşte ca România să ajungă măcar în semifinalele competiţiei. „Sunt titular la echipa de club şi la prima reprezentativă. Este primul meu turneu final, însă am multe meciuri cu miză în picioare, aşa că n-am niciun fel de emoţii. Cred că avem şanse mari să câştigăm grupa, iar dacă nu vom juca împotriva Spaniei şi vom avea puţin noroc putem ajunge chiar în semifinale”, a spus deveanul Vlad Iancu. România face parte din grupa A, alături de Croaţia (ţara gazdă) şi Cehia.
Cei nouă internaţionali foşti la FC CIP Deva sau Dava Deva, din lotul de 12 jucători al României, au încă numeroşi fani la poalelele Cetăţii. Drept dovadă, un grup de 12 suporteri susţin naţionala la turneul final. „O parte a grupului am fost şi la Europenele din Portugalia şi ne-am propus să susţinem echipa şi în Croaţia, mai ales că nu e foarte departe. Din grup face parte preşedintele clubului Dava Deva, Călin Laza, şi alţi foşti suporteri ai echipei FC CIP care iubesc futsalul”, a spus arbitrul de Liga I Edy Kovacs, cel care a avut iniţiativa deplasării suporterilor deveni la Europene.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|