06.02.2012,  23:03:10 | 2 comentarii | 968 vizualizari
TVA-ul aplicabil tranzacţiilor imobiliare
de Ziarul Vaii Jiului

Fiscul român a scos de la naftalină impozitele din imobiliare

Dezvoltatorii din domeniul imobiliar ar trebui să se pregătească de achitarea unor impozite mai vechi, după cum susţine sus şi tare fiscul român. Recuperarea TVA pe segmentul locuinţe persoane fizice ar aduce în visteria statului câteva sute de milioane de euro.
Dezvoltatorii imobiliari au primit o veste-şoc, care îi uşurează de câteva procente bune din veniturile obţinute din tranzacţiile imobiliare. Anunţul autorităţilor fiscale cum că se va aplica Legea TVA pentru tranzacţiile imobiliare a stârnit rumoare, dar şi neclarităţi, în faţa tranzacţionarilor.
Fiscul susţine că toate persoanele fizice care au încheiat o tranzacţie imobiliară cu caracter comercial sunt obligate să achite taxa TVA către stat, mai ales că această activitate le-a adus profit. Acest caracter comercial se traduce, de fapt, prin realizarea a celor puţin 5 tranzacţii, a căror valoare să depăşească 35.000 de euro. Deci, dacă ai construit mai mult de 5 case şi le-ai vândut, din suma obţinută 19 % vor fi viraţi statului.
 
Legea îi sărăceşte cu 19% pe contribuabili
Contribuabilii privesc aplicarea legislaţiei ca fiind retroactivă şi o consideră chiar un abuz, mai ales pentru cei care au realizat aceste tranzacţii cu ani în urmă.
Fiscul va avea de dus o luptă grea cu majoritatea contribuabililor care nu se vor îndupleca prea uşor să se prezinte la ghişeele de colectare taxe şi impozite. Conform unor surse din administraţia financiară, abia un prag de 1000 de persoane a fost atins în ceea ce priveşte achitarea acestor impozite. Românii nu se sperie atât de uşor de pedepsele invocate de către inspectorii fiscali, mizând pe lipsa de coerenţă şi claritate a acestei legi.
Cu toate acestea, legea este aplicabilă şi nu pare să omită pe nimeni. Pe fondul căderii fondurilor la buget din anul 2009, recupera­rea acestor bani a devenit o modalitate de a redresa puţin bugetul de stat, suma totală care ar trebui încasată în urma plăţii TVA reprezentând 0,5% din PIB. Un procent destul de bunicel, ar zice mulţi reprezentanţi fiscali.
 
Veşti bune, veşti proaste
O veste bună le mai linişteşte pe persoanele fizice încadrate de către Fisc la categoria dezvoltatori imobiliari, care sunt îndreptăţite graţie acestui statut să ceară deduce­rea TVA.
Neplata acestui impozit are o prescripţie de 5 ani de la momentul încheierii tranzacţiei, numai că există posibilitatea ca autorităţile de inspecţie fiscală să înceapă un control şi să ceară returnarea TVA, acţiune care anulează orice prescripţie.
Deşi reacţia opiniei publice nu aplaudă această lege şi o consideră chiar un abuz din partea autorităţilor, controalele tot mai dese şi punerile de sechestru pe bunurile persoanelor fizice sunt un motiv suficient de puternic ca cele 19 procente să fie lăsate, totuşi, în grija statului.
 
Pentru detalii şi pentru a te informa suplimentar, accesează www.avocat-tv.ro, secţiunea Subiecte. Acolo, avocat Daniel Ioan Lungu, alături de invitatul său, Ionuţ Mateescu, discută pe larg despre TVA-ul aplicabil tranzacţiilor imobiliare.
Sursa: Avocat TV 
(www.avocat-tv.ro)

Comentarii articol (2 )

#1 aliss07.02.2012,  00:09:12
dar pe aer nu pune-ti ceva taxe????,Hai va rugam frumossssss,chiar ne simtim vinovati ca respiram fara sa platim aerul,dar totusi trebuie oare sa platim din urma tot ce am respirat?okkkkk
#2 1309.02.2012,  11:01:35
ASTA E REFORMA PORTOCALIE A STATULUI


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter