13.02.2012, 01:01:25 | 1 comentariu | 1573 vizualizari
La Cupa Telescaun Parâng, susţinută şi de Primăria Petroşani, / Au participat 60 de competitori
![]() Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Masivul Parâng era sâmbătă la ora 12, ora începerii competiţiei Cupa Telescaun Parâng, alb şi… îngheţat. Dacă nu făceai mişcare mai mult de 20 de minute, frigul te cuprindea peste tot. Însă, în Parâng toată lumea face mişcare. Schiorii erau parcă într-un perpetuum mobile, care se potoleşte doar cu lăsarea serii. Competiţia a adus în Parâng schiori de la mic la mare. Care aveau datoria să se înscrie la baza telescaunului, dacă aveau de gând să participe. Până la ora 12 se înscriseseră deja 60 de participanţi.
Cei mici au pornit primii
Copiii au fost de departe cei mai entuziasmaţi de competiţie. Au luat startul, ca toţi ceilalţi concurenţi, din capătul pârtiei ANES. Fiecare era aliniat la start. Odată ce treceau de punctul de start, informaţia se transmitea către aparatul dotat cu fotocelulă ce înregistra timpul fiecărui concurent, iar în baza timpului dobândit era făcut şi clasamentul. Copilaşii, unul mai iscusit decât altul în arta schiatului, au parcurs cu bine lungimea de pârtie delimitată în concurs. Au fost doar câteva abandonuri din cauza micilor accidentări. Fiecare copil a fost supravegheat în cursă de către un monitor de schi, dar şi de un echipaj al jandarmeriei montane. Cea mai tânără participantă, dar şi câştigătoare, a fost Rebeca, o fetiţă de doar 3 anişori, care a trecut linia de sosire cu un timp foarte bun. Majoritatea copiilor au spus că instructorul lor este doamna Maria, şi fiecare dintre ei era mai mult decât încântat că se afla în competiţie.
Seniorii au dat lecţii de schi
Competiţia devenea din ce în ce mai interesantă, odată ce creşteau categoriile de vârstă. La final, seniorii au făcut spectacol pe pârtie. Ei participă de ani de zile la competiţie şi sunt mândri şi emoţionaţi că nu se renunţă la organizarea acestei competiţii.
„Am 12 ani de când particip la Cupa Telescaun. Am luat până acum diferite locuri, dar asta este mai puţin important. Important este că ne întâlnim aici cu toţii şi participăm împreună la această competiţie. Sper ca acest concurs tradiţional să continue în fiecare an, iar cei mai tineri să participe într-un număr cât mai mare”, ne-a spus Marius Maican.
Un alt senior, premiat inclusiv la concursurile naţionale, Călin Ţipţer, a vorbit cu mult patos despre această competiţie, dar şi despre Parâng. Umblat prin toate staţiunile din ţară, dar şi prin străinătate, Ţipţer spune că „Parângul este o staţiune superbă. Mult mai bună decât Straja şi mai frumoasă decât altele din ţară. Trebuie promovată, chiar şi prin concursuri de acest gen. Din păcate, de-a lungul timpului, concursurile de schi s-au împuţinat. Nea Bonea, fie iertat, promova tare mult Parângul. Acum doar câteva acţiuni mai sunt popularizate. Părinţii trebuie să-şi dea copiii la schi, să înveţe acest sport, pentru că acum au condiţii. Eu, când m-am apucat de schi, nu aveam nici pârtii ca lumea, nici teleschi, nici echipamente ca acum. Antrenamentele erau mult mai grele. Mă bucur că domnul Albert Danko încă mai organizează acest concurs şi sper să nu renunţe”.
Premii pentru toate cele 6 categorii
Concursul s-a desfăşurat pe 6 categorii de vârstă. La premiere parcă se adunase laolaltă o mare familie. Albert Danko, organizatorul din partea Gospodăriei Prest, este unul dintre cei mai respectaţi oameni ai muntelui. Acesta a scris personal diplomele şi, alături de alţi 3 membri ai juriului, au clasat competitorii în funcţie de timpul obţinut. S-au acordat premiile I, II şi III pentru fiecare categorie de vârstă, fete şi băieţi. Cupele şi diplomele au fost puse la dispoziţie de Primăria Petroşani şi au fost înmânate de Marian Popescu, secondat de Viorica Macavei, consilier local. Printre câştigători s-a numărat şi o chinezoaică, dacă nu ne înşelăm, Wei Pai. După ce fiecare i-a pocit numele câştigătoarei asiatice în fel şi chip, domnul Danko, un tip spiritual, cu un simţ al umorului dezvoltat şi cu mult bun-simţ, i-a destăinuit concurentei, în timp ce-i înmâna diploma, că el strigă chinezoaicele într-un singur fel, cum se pricepe dumnealui: micuţo Cecurai!
Pe cei cărora imaginile le spun mai multe, îi invităm să urmărească un reportaj complet astă seară la Kapital TV.
Comentarii articol (1 )
#1
![]()
"Cea mai tânără participantă, dar şi câştigătoare, a fost Rebeca, o fetiţă de doar 3 anişori"... Au fost 2 copii, de 3 anisori, Rebeca si Stefan Adrian, care au trecut linia de sosire, dar, nu stiu din ce motiv, cu toate ca a fost inscris la concurs si anuntat de arbitrii, Stefan Adrian nu a fost nici macar mentionat la festivitatea de premiere... Pacat, pentru ca a schiat bine...
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|