16.02.2012,  20:38:24 | 9 comentarii | 2822 vizualizari
Un protest aproape necunoscut în Valea Jiului: / Teodor Mărieş se află în greva foamei de 88 de zile
de Ziarul Vaii Jiului

În aceste zile când România se află într-o gravă criză politică, iar vremea capricioasă de afară creează victime în rândul populaţiei, autorităţile fiind depăşite de evenimente, protestul liderului Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, este puţin sau chiar deloc cunoscut. Totuşi, acest protest se leagă de adoptarea unor legi de maximă importanţă pentru democraţia românească: Legea lustraţiei, Legea imprescriptibilităţii crimelor comunismului şi ale celor petrecute în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 şi Legea recunoştinţei faţă de eroii revoluţiei anticomuniste. Teodor Mărieş, care nu beneficiază de niciuna dintre aceste legi, se află astăzi în a 88-a zi de protest. Din discuţia telefonică avută cu dânsul am înţeles că el nu se va opri din acest protest dacă parlamentul nu va hotărî să adopte aceste legi în regim de urgenţă. “Voi merge până la capăt. Nu se mai poate ce se întâmplă în ţara asta. Este inadmisibil. CEDO a dat deja o hotărâre în favoarea adoptării cât mai urgente a Legi Imprescribilităţii Crimelor Comunismului şi ale celor petrecute în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, iar parlamentul refuză să o supună la vot! Este ceva de neimaginat”, îmi declara miercuri seară la telefon Doru Mărieş cu o voce stinsă. Legat de starea sa de sănătate, liderul Asociaţiei 21 Decembrie 1989 îmi spunea: “Simt că ceva se întâmplă, simt că nu voi mai putea s-o duc aşa mult timp. Încep să-mi pierd vederea uneori… Dar acestea sunt lucruri mai puţin importante. Sper ca lupta mea să nu fie total lipsită de rost în final”.

Astăzi, când în ţară protestele politice împotriva preşedintelui ţării şi a mai multor derapaje din lumea politică continuă în mai multe oraşe din ţară, ar fi poate un semn de recunoaştere a sacrificiului unui om dacă protestatarii ar afişa bannere de susţinere a lui Teodor Mărieş şi a protestului pe care el îl realizează.
Tot ieri, Sorin Ilieşiu, membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, a trimis un comunicat către preşedinta Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului, în care se cere imperativ salvarea vieţii lui Teodor Mărieş. Apelul a fost preluat de către AGERPRES. Cu bunăvoinţa redacţiei Ziarului Văii Jiului, reproduce în paginile acestei publicaţii conunicatul.
Alin RUS
 
Comunicat
Apel umanitar pentru salvarea vieţii lui Teodor Mărieş care se află în a 88-a zi de grevă a foamei pentru adoptarea Legii lustraţiei, a Legii imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii şi a Legii recunoştinţei faţă de eroii revoluţiei anticomuniste.
 
► Apel adresat d-rei Roberta Anastase - preşedintă a Camerei Deputaţilor, d-lui Vasile Blaga – preşedintele Senatului, precum şi demnitarilor regimului Băsescu, semnatari ai apelului meu pentru condamnarea comunismului: Monica Macovei, Vladimir Tismăneanu, Sever Voinescu, Horia-Roman Patapievici, Cristian Preda şi Ioan Stanomir.
  
Stimată Doamnă, Stimaţi Domni,
În situaţia în care condamnarea oficială a comunismului de către preşedintele Băsescu nu a fost o farsă cinică şi abjectă, vă cer imperativ să acţionaţi de urgenţă şi cu hotărâre pentru salvarea vieţii lui Teodor Mărieş care se află în a 88-a zi de grevă a foamei pentru adoptarea Legii lustraţiei, a Legii imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii şi a Legii recunoştinţei faţă de eroii revoluţiei anticomuniste.
Este un miracol căTeodor Mărieş mai trăieşte. Oricând poate muri. Vă rog să fiţi conştienţi că timpul rămas disponibil este sever limitat. Greva foamei este un protest extrem la care au recurs diverşi luptători pentru cauze civice, umanitare sau politice şi a cărui consecinţă a fost nu de puţine ori fatală. Să nu uităm că au existat grevişti ai  foamei care au decedat după numai 54 de zile de protest, în timp ce recordul absolut este de 116 zile. 
Unii dintre dumneavoastră sunteţi direct răspunzători pentru adoptarea legilor pentru care liderii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 protestează, alţii sunteţi răspunzători doar din punct de vedere moral. Această răspundere va apăsa greu asupra umerilor dumneavoastră în cazul decesului lui Teodor Mărieşsau, al colegilor lui solidari cu el, aflaţi şi ei în greva foamei: Vlad Ciobanu (vicepreşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, 67 de zile de greva foamei), Firimiţă Marian (54 de zile de greva foamei) şi Savin Eugeniu (51 zile de greva foamei).
Recentul comunicat al consiliului director al Asociaţiei 21 Decembrie 1989 este extrem de alarmant: „Noi, membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, îi declarăm direct răspunzători pe membrii Parlamentului României pentru agravarea stării de sănătate sau decesul vreunuia dintre cei mai sus menţionaţi. Pe această cale, faţă de indiferenţa condamnabilă a autorităţilor statului român, anunţăm că Asociaţia 21 Decembrie 1989 ia în calcul să recurgă la măsuri de protest, mergând  până la sacrificiul suprem ne dăm foc pe grupuri, în faţa Palatului Cotroceni, Palatului Parlamentului şi GuvernuluiRomâniei, au declarat unii dintre protestatari”. 
În concluzie, trebuie adoptate în regim de urgenţă de către Camera Deputaţilor următoarele legi: Legea Lustraţiei - iniţiator PNL, cu amendamentele propuse de Societatea Timişoara şi Asociaţia 21 Decembrie 1989; Legea imprescriptibilităţii - iniţiator Sever Voinescu, deputat PDL cu sprijinul fostului ministru al justiţiei, europarlamentarul Monica Macovei; Legea Recunoştinţei - iniţiator Viorel Balcan, deputat PDL cu amendamentele aduse de SSPR şi Asociaţia 21 Decembrie 1989.  
Ieri (miercuri, 15 februarie - n.r.), d-l parlamentar Eugen Nicolăescu, iniţiator al Legii lustraţiei din partea PNL, m-a asigurat că parlamentarii USL vor vota din nou această lege dacă d-ra Roberta Anastase va binevoi să o supună la vot (aşa cum ştiţi, Legea lustraţiei a fost votată acum aproape doi ani cu o largă majoritate, dar a fost declarată neconstituţională de către CCR. Legea a fost modificată, astfel încât să fie constituţională, dar de peste un an d-ra Roberta Anastase, membră de onoare (!!!) a Asociaţiei 21 Decembrie 1989, amână inexplicabil să o supună votului.
Cu disperare,
Sorin Ilieşiu
- autor al raportului neoficial pentru condamnarea regimului politic comunist ca nelegitim şi criminal, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului 
http://www.revista22.ro/raportbrpentru-condamnarea-regimului-politic-comunist-ca-nelegitim-si-criminal-2567.html
http://www.gds.ong.ro/apel.htm
http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html

 


Comentarii articol (9 )

#1 Q17.02.2012,  09:33:41
UN GUNOI UMAN MARIES
#2 AlterEgo17.02.2012,  15:50:27
Daca toti am fi fost ca si el, la ora actuala Romania nu ar fi ajuns pe mana hotilor a oportunistilor si a escrocilor. Pastrati va rog masura cand postati astfel de comentarii, daca nu cumva aveti epoleti de securist pe umar!
#3 Z18.02.2012,  14:08:58
Ai dreptate Q.
#4 gicu18.02.2012,  15:32:07
Q ,la randul tau esti un gunoi.....
#5 Q18.02.2012,  15:43:26
GICUTULE ESTI UN PUPINCURIST PORTOCALIU ??
#6 dumitru18.02.2012,  15:50:13
Q, gicu nu este numai pupincurist portocaliu,ci si al tuturor simpatizantilor portocalii.Lasa-l, saracu, ca este dsisperat ca PD-L pierde putera.
#7 Mihalache George08.05.2012,  10:55:15
Avem de-a face cu cel mai mare escroc si impostor. Chiar nimeni nu-si da seama? Este un nenorocit si o mizerie umana. Maries cerea bani ca si Costin de la revolutionari cateva milioane de caciula cu indemnizatie. Cei care nu au cotizat au fost indepartati. Aruncati gunoaiele umane din randurile revolutionarilor. Maries cerea bani cu japca. Se pare ca urmeaza sa fie arestat.
#8 Dana Marcu05.08.2012,  21:40:48
Este vorba de un escrocsi impostor. Era platit de George Costin care e acum la puscarie cu8 ani condamnare. Cei din asociatie asteapta de la o zi la alta sa vina politia sa-l aresteze pe impostorul Maries.
#9 MARIAN07.10.2012,  16:11:29
FATA MEA AM ADUS-O ACASA PE 15 IUNIE 2007 SPITALIZAT-A DIN 12-12-2006 TRECAND PRIN 4 SPITALE A AJUNS MA REPET ACASA IN GREUTATE DE 18 KILOGRAME AZI ARE PESTE 55 DE KG,ASA CA LASATI-0 MAI MOALE DE TRECUTUL LUI TEODOR MARIES NU STIE NIMENI MAI NIMIC DACA A FOST OFITER DE SECURITATE SUB ACOPERIRE,SI AZI SE DA VICTIMA????????????????


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter