21.02.2012,  21:29:56 | 1 comentariu | 1268 vizualizari
Drepturile pentru creşterea copilului


de Ziarul Vaii Jiului

Copiii născuţi în 2012 cresc cu noile indemnizaţii de la stat

Copiii care se vor naşte în 2012 vor fi crescuţi după OUG 111/2010, care stabileşte noile indemnizaţii şi concediul pentru creşterea acestora.
Mamele care vor naşte în 2012 vor beneficia de prevederile OUG 111/2010, care stabileşte cuantumul indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, respectiv acordarea concediului pentru părinte.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi acordată doar persoanelor care, în anul anterior datei naşterii copilului, au făcut dovada realizării unor venituri pe 12 luni, fie că au provenit din salarii, business-uri independente sau din alte forme supuse impozitelor.
 
Concediul pentru creşterea copilului îmbracă haine noi
Concediul pentru creşterea copilului vine sub o paletă de variante, una dintre ele fiind cea în care părintele optează pentru rămânerea în concediu până la data în care copilul împlineşte un an. În acest caz, indemnizaţia lunară va reprezenta 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, care nu poate fi mai mică de 600 de lei, dar nici nu poate depăşi 3400 lei. Dacă părintele decide să se întoarcă la locul de muncă înainte ca micuţul să împlinească un an, va beneficia de un stimul de inserţie pe piaţa muncii de 500 lei, acordaţi lunar.
 
Doi ani de concediu, o indemnizaţie mai cu lipsuri
Se păstrează cei 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, rămâne şi suma minimă de 600 de lei, însă se schimba pragul maxim, care nu mai poate depăşi 1200 lei. Stimulentul de inserţie pe piaţa muncii dispare şi el, chiar dacă părintele decide să se întoarcă la locul de muncă înainte de împlinirea celor 2 ani. Important - stimulentul se acordă doar înainte ca bebeluşul să împlinească vârsta de un an.
 
Handicapul măreşte concediul până la 3 ani
Pentru părinţii a căror copil suferă un handicap, concediul se poate prelungi până la 3 ani, iar indemnizaţia va fi acordată după aceeaşi formulă de calcul, 75% din suma veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, adică între 600-3400 lei. Stimulentul de inserţie, în acest caz, se poate acorda oricând, până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului.
 
Stimulent da, concediu ba
Chiar dacă părintele nu vrea să îşi ia concediu pentru creşterea copilului, el poate solicita stimulentul de inserţie imediat după încetarea concediului de maternitate, acest lucru fiind posibil doar dacă sunt îndeplinite condiţiile acordării indemnizaţiei. Totodată, există şi posibilitatea ca părintele să poată beneficia de concediu în caz că se răzgândeşte, deoarece cererea pentru stimulentul de inserţie activează automat concediul pentru un an.
 
Pentru detalii, accesează www.avocat-tv.ro, secţiunea Subiecte. Avocat Mihaela Pleşea, alături de invitata sa, avocat Dana Barbu, te aşteaptă pentru lămuriri cu privire la drepturile pentru creşterea copilului.
Sursa: Avocat TV (www.avocat-tv.ro)

Comentarii articol (1 )

#1 alina22.02.2012,  18:03:36
si mamele care nu au lucrat,casnicele i-au ceva?inainte stiu ca se lua 200 de lei timp de doi ani


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Produse de promovare bine alese pot fi folosite ani la rând de o firmă, dacă sunt cumpărate în funcție de nevoile [..]

30.09.2026, 08:44   |    0 comentarii

Un steag publicitar lacrimă XL este soluția pentru vizibilitate maximă din trafic. Când ai nevoie să fii observat rapid, de la intrarea &[..]

25.04.2026, 09:16   |    0 comentarii

Panoul de șantier este utilizat pentru identificarea investițiilor în construcții și pentru informarea publicului despre proiectele aflat[..]

05.03.2026, 22:33   |    0 comentarii

Atenția trecătorilor nu se câștigă întâmplător. Un banner bine tipărit, în culori curate și pe material potrivit exp[..]

11.09.2025, 10:02   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter