|
.
29.10.2011, 12:14:06 | 0 comentarii | 1004 vizualizari
Primim la redacţie
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Stimate domnule Cătălin Docea, Am citit cu interes articolul publicat de dumneavoastră în ediţia de miercuri, 24.08.2011, a cotidianului „Ziarul Văii Jiului” şi dorim să facem anumite precizări în ideea informării complete şi corecte a cititorilor dumneavoastră, în spiritul unei transparenţe totale şi a eliminării unor suspiciuni în ceea ce privesc activităţile de întreţinere şi reparaţii desfăşurate în cadrul instituţiei noastre. În cadrul Universităţii din Petroşani s-au derulat şapte lucrări din care două achiziţionate prin licitaţie publică şi cinci, de valoare sub 15.000 euro fără TVA, achiziţionate de pe SEAP. Dintre acestea patru au fost câştigate de SC PITYU TERMOSERVICE SRL. Lucrările menţionate au fost realizate din fondurile proprii ale Universităţii, datorită lipsei fondurilor de la buget, în etape diferite şi, conform codurilor de clasificare din vocabularul comun al achiziţiilor publice – CPV, fac parte din categorii diferite. Ca atare nu se pune problema fragmentării unei lucrări unice ci a realizării mai multor lucrări diferite şi necesare, a căror execuţie s-a efectuat succesiv funcţie de resursele financiare ale Universităţii, obţinute prin eforturi proprii. Valoarea acestor contracte de execuţie nu depăşeşte individual suma de 15.000 euro fără TVA şi, în conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr.34/2006, cu modificările ulterioare, justifică procedura aleasă de achiziţie directă, achiziţie care s-a efectuat prin SEAP, criteriul de alegere fiind preţul cel mai mic. Faptul că există un singur operator economic de la care s-au achiziţionat aceste lucrări se justifică prin preţurile reduse pe care le practică, dar şi prin calitatea lucrărilor executate şi seriozitatea cu care le abordează, comparativ cu alte societăţi comerciale cu care instituţia noastră a avut contracte similare. În susţinerea acestor motivaţii vă informăm că, ultima lucrare „Punct termic şi instalaţie de alimentare cu gaze naturale pentru corpul de învăţământ C”, cu o valoare mai mare de 15.000 euro fără TVA, Universitatea din Petroşani a efectuat o licitaţie publică la care s-au prezentat 3 firme, una din Petroşani şi 2 din Deva, câştigătoare fiind tot SC PITYU TERMOSERVICE SRL. În acest caz nu considerăm că pot exista suspiciuni, neexistând nici o reclamaţie sau contestaţie la modul de organizare şi derulare a achiziţiei publice. Din considerente de suspiciune conducerea Universităţii ezită să aprobe rezultatul licitaţiei pentru a nu da naştere la interpretări rău voitoare, dar anularea licitaţiei ar fi ilegală şi contestabilă în instanţă, existând şi riscul de a pierde finanţarea. În speranţa că am lămurit aspectele sesizate de dumneavoastră, mulţumim cotidianului „Ziarul Văii Jiului” pentru buna şi obiectiva informare a cititorilor şi a comunităţii academice, inclusiv pentru publicarea acestor rânduri, ca drept la replică, şi vă stăm în continuare la dispoziţie pentru orice informaţii referitoare la activitatea Universităţii din Petroşani. Cu stimă, Director, Ing. Victoriţa Praporgescu Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



