Răspunderea civilă delictuală ţinteşte nu numai persoanele direct răspunzătoare de faptele ilicite, ci şi pe cele care le ocrotesc din punct de vedere legal. Dacă ai sub mânuirea lesei un câine care a muşcat un cetăţean sau a produs diferite pagube societăţii, află că tu eşti răspunzător pentru faptele necuvântătorului, fiind sancţionat de lege în funcţie de prevede­-rile pentru fapta respectivă. Acelaşi principiu legal se aplică şi în cazul părinţilor care trebuie să răspundă pentru fapta odraslei fără discer­nă­mânt, în cazul angajatorului faţă de an­gajat, dacă fapta s-a comis în timpul serviciului sau chiar şi în cazul relaţiei profesor-elev, indife­-rent că fapta s-a întâmplat în perimetrul şcolii sau la vreo activitate extra. Totodată, instituţiile medicale sunt responsabile de acţiunile medicilor şi ale asistenţilor medicali.

Simplificând, o persoană poate să ceară în instanţă repararea unui prejudiciu suferit - fie el moral sau material - unei alte persoane care se face vinovată de o acţiune delictuală. Aceasta din urmă răspunde de fapta proprie, dar şi de fapta altei persoane care se afla “în subordinea” sa. Trebuie ştiut că pentru a se stabili răspunderea civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu cauzat, iar persoana somată la îndeplinirea acestei răspunderi nu face decât să suporte consecinţele faptelor proprii sau ale altora, în funcţie de conjunctură.

 

Unul face, altul plăteşte

Ce se întâmplă în practică, de fapt, atunci când vine vorba de răspunderea civilă delictu­ală este tendinţa de a aplica corectitudinea, codurile de etică şi însuşirea diligenţei maxime pe care o persoană trebuie să o depună într-o anumită situaţie. În ceea ce priveşte gradul de vinovăţiei al autorului, acesta nu schimba cu nimic valoarea daunelor cerute de victimă, măsura răspunderii civile fiind dată de cuantumul prejudiciului. Totodată, oricine se angajează să plătească prejudiciul suferit este liber să o facă, această acţiune nu îl vizează exclusiv pe vinovat, ci se poate aplica principiul substituirii. Un alt aspect important pe care răspunderea civilă îl comportă ţine de natura prejudiciului, care are un caracter patrimonial, victima având dreptul să ceară suma pe care o consideră potrivită acoperirii respectivului prejudiciu. De obicei, instanţele judecătoreşti mediază raportul victimă-autor, acestea stabilind cuantumul despăgubirilor, în funcţie de fapta şi de dimensiunea consecin­ţelor pe care a trebuit să le suporte victima în cauză. Dacă e să ne raportăm la muşcătura unui câine care a cauzat desfigurarea unei persoane, este mai mult decât evident faptul ca acea persoană a suferit şi un şoc psihic, pe lângă cel fizic şi estetic. Astfel, o singură acţiune poate să atragă o serie de consecinţe în lanţ, tocmai din acest motiv fiind instituită răspunderea civilă delictuală. Această răspundere izvorăşte din raportul social, adică din obligaţia generală a membrilor societăţii de a nu cauza un prejudiciu altuia, conduita ilicită fiind pedepsită sub imperiul răspunderii civile delictuale. Bineînţeles, extrapolând, putem enumera mai multe tipuri de răspundere pe care membrii unei societăţi sunt obligaţi să le exercite, precum răspunderea civilă generală, contractuală, penală, administrativă.

 

Pentru detalii, accesează www.avocat-tv.ro, secţiunea Subiecte. Aici, avocat Mihaela Pleşea alături de invitata sa, Maria Popescu, discută pe larg despre răspunderea civilă delictuală

Sursa: Avocat TV (www.avocat-tv.ro)