|
.
26.02.2012, 21:53:56 | 0 comentarii | 1151 vizualizari
Blestemul accidentărilor
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Componentă a lotului olimpic de gimnastică al României, Sandra Izbaşa (21 de ani) s-a accidentat la antrenament, iar după primele investigaţii diagnosticul medicilor oscila între ruptură de ligamente şi întindere. Cu nicio lună în urmă, Ana Porgras, o altă componentă de top a echipei de gimnastică a României, a decis să renunţe din motive personale (în principal medicale) la sportul de performanţă. Dacă diagnosticul Sandrei Izbaşa va fi unul necruţător (ruptură), atunci ea ar fi a doua gimnastă pe care o pierd antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang, coordonatori ai lotului olimpic feminin, înainte de Jocurile Olimpice Londra 2012.
Gimnasta de la care românii aşteaptă cucerirea unei noi medalii la Jocurile Olimpice de la vară s-a accidentat la un antrenament desfăşurat în cantonamentul de la Izvorani. La prima evaluare se părea că situaţia Sandrei este extrem de gravă. Sportiva a fost transportată de urgenţă la spital, pentru investigaţii, iar primul diagnostic a fost cel de ruptură de ligamente. Acest verdict ar fi fost echivalent cu ratarea prezenţei la Jocurile Olimpice Londra 2012 şi spulberarea visului campioanei olimpice de la Beijing de a-şi apăra medalia cucerită în China.
Gimnasta care este lidera echipei tricolore a fost dusă de antrenoarea Mariana Bitang la un nou consult la doctorul ortoped Doru Filipescu. După primele evaluări ale acestuia se pare că ar fi vorba de o întindere, care s-ar putea „repara” mai uşor, şi nu de ruptură de ligamente.
Sandra a fost supusă unui examen RMN pentru a se stabili diagnosticul exact.Izbaşa este campioană olimpică la sol în 2008, la Beijing. Ea a mai suferit o accidentare gravă în 2009, la tendonul lui Ahile, fiind operată şi absentând din competiţii mai bine de un an.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



