|
.
06.03.2012, 21:38:52 | 6 comentarii | 2073 vizualizari
Pensionarii din Valea Jiului - la mila lor
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Zilele trecute Comisia Europeană a autorizat statul român să acorde, din fondurile publice, un ajutor de aproximativ 1,17 miliarde lei către unităţile miniere Petrila, Uricani şi Paroşeni, în vederea susţinerii programului de închidere a acestora până în anul 2018.
Odată obţinut acest aviz, la Bucureşti au avut loc o serie de discuţii între liderii sindicali ai minerilor din Valea Jiului, conducerea CNH Petroşani şi reprezentanţi ai Guvernului României, în scopul aprobării bugetului CNH pentru anul 2012 şi, implicit, în vederea soluţionării situaţiei minerilor disponibilizaţi în luna octombrie a anului trecut, precum şi a pensionarilor din domeniul minier. În urma acestor discuţii, Guvernul a emis o hotărâre prin care s-a aprobat transferul sumei de 213,085 milioane lei în contul CNH, urmând ca, în perioada 2013-2018, să fie acordat şi restul ajutorului de stat avizat de CE, până la suma totală de 1,17 miliarde de lei.
Astfel se face că, în mai puţin de zece zile de la primirea avizului CE, bugetul CNH a fost aprobat, iar suma de 213,085 milioane lei a ajuns în conturile Companiei. Până aici, totul pare să decurgă normal. Reprezentanţii Guvernului au înţeles situaţia în care se află oamenii din Valea Jiului şi au întreprins demersurile necesare pentru ca, în cel mai scurt timp, atât minerii disponibilizaţi, cât şi pensionarii din domeniul minier să îşi primească drepturile legale.
Cu toate acestea, se pare că situaţia de la CNH a fost rezolvată numai pe jumătate; şi asta, deşi cele 213,085 milioane lei, aferente bugetului pe anul în curs, au ajuns în conturile Companiei. Iar, de această dată, rezolvarea situaţiei nu mai intră în competenţa Guvernului României, ci a reprezentanţilor CNH Petroşani.
Mai exact, în 2011 conducerea CNH Petroşani şi liderii de sindicat au semnat un acord prin care au decis să nu mai ofere facilităţile pe care pensionarii din domeniul minier le primeau până la acel moment. În aceste condiţii, deşi subvenţiile au fost aprobate de Guvern, pensionarii minieri nu pot beneficia de acestea înainte ca liderii de sindicat să semneze, la contractul colectiv de muncă, un act adiţional. Aşadar, în timp ce minerii care au părăsit sistemul în luna octombrie 2011 vor primi pe card suma aferentă celei de a treia tranşe cel mai târziu în data de 8 Martie (a.c.), pensionarii din domeniul minier vor mai avea de aşteptat pentru a beneficia din nou de subvenţiile la energie electrică şi bonurile de cărbune.
În mod firesc, ne întrebăm de ce se întâmplă aceste lucruri în condiţiile în care Guvernul a avizat bugetul CNH Petroşani, tocmai pentru ca, atât minerii disponibilizaţi, cât şi pensionarii din domeniul minier să-şi primească toate drepturile? Oare pensionarii din Valea Jiului care au lucrat o viaţă întreagă în mină nu merită la rândul lor puţin respect? Ce interese au liderii de sindicat pentru a tergiversa semnarea acestui act adiţional pentru ca (şi) pensionarii să-şi primească drepturile?
Tiberiu VINŢAN
Comentarii articol (6 )
#1
MOCANU07.03.2012, 11:29:23
avem pensionari in valea jiului, inafara de SAMTEA UN PENSIONAR DOTAT CU TOATE CA ARE 4 CLASE ,SI LUPTA CU INTELECTUALI DE VALEA JIULUI CARE SANT NISTE ROBOTI CU O ENERGIE DE LA BATERIE.CARE ABIA SE MISCA CA NU AU MATERI CENUSIE ,, SAMTEA LUPTA , DAR RESTUL DE PENSIONARI ASTEAPTA ACASA SA AIBA PENSIE SI PENISUL MARIT SA POATA DEZVOLTA SEXUL DECAT,SA AIBA ACTIUNI DE A VENI CU IDEI DE A ESI DIN CRIZA
#2
liviu07.03.2012, 14:21:31
liderii de sindicat marionetele luiJUJAN
#3
minerii vaii jiului07.03.2012, 18:10:07
care gratuitati pentru pensionari cind au iesit la pensie cu o pensie de peste 2000 de lei nu se gindescla cei din subteran care castiga sub 1500 lei pe luna .si nu fac nimic stau acasa si asteapta . cind au lucrat a fost ok dar acum asteapta sa primeasca pomana de lacei cu salarii mici
#4
Lovin08.03.2012, 08:47:30
Bai miner dobitoc drepturile care le cer pensionarii au fost castigate cand tu nici nu erai pe teava si au muncit in mina la fel de greu sau mai greu, noi am muncit la randul nostru ptr.alte generatii care nu faceau atata gargara,si asm fost mult mai uniti,un om bolnav ca mine se gandeste si la voi dar nu-mi permite sanatatea sa fiu alaturi de voi,faceti bine si unitiva alegetiva niste conducatori adevarati care sa nu tina cu hoti din CNH...
#5
john09.03.2012, 11:30:34
Ne-au lasat deoparte pentru ca marea majoritate au iesit in ultimii ani din sistem cu "ordonanta",deci nu beneficiaza de gratuitati,cit despre liderii de sindicat ce sa mai vorbim,astia n-au fost in stare sa obtina drepturile cuvenite pentru activi,ce sa vorbim de pensionari,ei oricum isi cam rezolva bugetele pina ies la pensie,dar ceilalti sa se gindeasca ca e o mare nedreptate fata de cei care au iesit la pensie fara ordonanta sa nu beneficieze de gratuitati,ca toti am muncit in aceleasi conditii vitrege si ar trebui sa ne respectam unii pe altii si sa tinem cu dreptatea si cu adevarul,ca sunt ei destui care sa ne bage bete-n roate.
#6
ciobi12.03.2012, 09:45:53
asta mineru cum isi zice nu vede caci guvernul pe care sigur la votat asta pdl guvern de tradatori ai neamului a adus nivelul de trai la disperare si totodata si salarile mici cu ce sint fosti mineri devina nene .hu hu
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



