|
.
08.03.2012, 21:57:40 | 0 comentarii | 1181 vizualizari
Speranţe minime sub fileu
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Echipa de cadete a CNS CSS „Cetate” Deva a evitat adversare de top din voleiul juvenil naţional la tragerea la sorţi a grupelor turneului semifinal, însă chiar şi aşa are şanse reduse de a se califica la faza naţională.
Calificată de pe locul trei al grupei F, formaţia de la CNS CSS „Cetate” Deva va juca în etapa semifinală cu echipele CSS CSU Medicina Tg. Mureş (locul 2 grupa G), CSS Buzău (locul 1 grupa B) şi LPS Suceava (locul 2 grupa A). „Judecând în ansamblu, am avut noroc cu carul, întrucât am evitat adversare de calibru precum CSS Baia Mare, Dinamo Bucureşti sau CSS Bucureşti care se vor bate la titlul naţional. Însă, pentru că nivelul de joc al echipei e departe de nivelul de vârf din plan naţional, chiar şi în această grupă accesibilă ne vom bate doar pentru locul trei. Echipele din Tg. Mureş şi Buzău sunt puternice şi se vor duela pentru supremaţie şi calificare. Formaţia noastră are şanse doar în partida cu LPS Suceava împotriva căreia vom lupta pentru ocuparea locului trei”, a spus Liviu Grădinaru, antrenorul echipei CNS CSS „Cetate” Deva.
Turneul semifinal la care va participa echipa deveană se va desfăşura în perioada 23-25 martie la Tg. Mureş.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



