29.10.2011,  13:38:25 | 0 comentarii | 976 vizualizari
Un petroşenean, / Pe urmele lui Don Quijote


de Ziarul Vaii Jiului

Atât în Petroşani, cât şi în restul lumii, manipularea opiniei publice face din omul de rând un om dezinformat. Un om ce, la un moment dat, se satură de luptele ascunse sau mai puţin ascunse ce fac din cei cu funcţii sau avizi de funcţii personaje hilare sau feţi frumoşi de poveste. Vă scriu această scrisoare de la nivelul unui om de rând, cu speranţa că va fi citită de cât mai multă lume. 

 

Mă numesc Ciobotar Sorin şi, în momentul de faţă, mă aflu în Spania, ţara lui Cervantes. De fapt, chiar în oraşul în care celebrul scriitor are o casă memorială, Alcala de Henares - Comunidad de Madrid. Sunt în postura lui ,,don Quijote de la Mancha', pentru că am un proiect ambiţios. Vreau şi îmi doresc să lupt pentru schimbarea imaginii românilor de peste hotare şi nu numai, de la nivelul unui om de rând. Puterea unui om simplu e destul de mică, dar fiecare om poate să schimbe ceva, să se facă simţit, să creeze şi mai ales să lupte. În acest oraş există o populaţie românească numeroasă din zona judeţului Alba, dar şi din alte zone. Deşi nu sunt de mult pe aceste meleaguri, am întâlnit mulţi oameni, în majoritate oameni muncitori şi prietenoşi. Dar, deşi mulţi ca număr, dezorganizaţi. De fapt, singurele organizaţii viabile sunt clanurile de familie, dacă cuvântul ,,clan' îl pot folosi într-un sens pozitiv, mai exact organizaţii între rude sau cunoştinţe. Totuşi, acest mod de organizare nu schimbă nimic din greutăţile statutului de emigrant. De acea, pentru că în România fac parte dintr-un partid politic şi observând lipsa acestuia în acest mic oraş 

românesc am luat legătura cu partidul şi am fost însărcinat să demarez înfiinţarea unei organizaţii locale. Probabil că în Petroşani numele Marian Popescu nu spune nimic, dar dânsul este secretar general în Diaspora. El mi-a dat aprobare şi actele necesare înfiinţării. Nu folosesc numele partidului pentrucă observ că în Petroşani e mare luptă mare. Totuşi, cine este interesat poate să-şi dea seama din ce partid fac parte. Aşa cum am spus, lupta mea, deşi organizată, se duce de la nivelul omului de rând şi împreună cu oameni de rând, iar toate persoanele pe care am să le nominalizez, vă rog să vă gândiţi la ele doar ca la nişte oameni. Indiferent de interese în spatele fiecărui personaj de „poveste” se află şi un OM.

SCOPUL acestei scrisori este unul informativ dar în primul rând unul de colaborare. Îmi doresc să colaborez cu oricine crede că poate să sprijine această luptă de transformare a muncitorului ROMÂN într-un MUNCITOR EUROPEAN, cu toate drepturile şi consecinţele ce decurg din acest lucru. În general românii emigrează pentru bani, dar fără să-şi dea seama uită un lucru esenţial: sunt CETĂŢENI în Europa! Noi ca partid şi de fapt multe partide dezvoltă teorii şi militează pentru acelaşi scop, dar fără implicarea omului de rând, într-un mod conştient, toată această luptă se pierde şi din ea culeg roade doar oamenii cu scopuri ascunse. 

Probabil că v-am plictisit cu această poveste, aşa că în final, foarte scurt, vă informez: în Alcala de Henares se află în curs de înfiinţare Organizaţia locală PSD Alcala de Henares iar printre membrii fondatori mă aflu şi eu. De fapt sunt liderul acestei înfiinţări până la alegeri. Pentru a crea o organizaţie puternică, legătura cu ţara şi cu oameni dornici de a colabora este esenţială. De aceea vă rog să informaţi persoanele din Petroşani, membre sau simpatizante, cu funcţii sau fără, de dorinţa mea de colaborare. 

Cu stimă şi respect 

Ciobotar Sorin

 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter