12.03.2012,  22:41:32 | 4 comentarii | 1367 vizualizari
Staţiunile din Vale mai au vreo două weekenduri cu zăpadă / Ce se va întâmpla după?


de Alina PIPAN

Meteorologii spun că nu mai sunt şanse să mai ningă la munte. Dar dacă temperaturile rămân sub 0 grade pot intra în funcţiune tunurile de zăpadă şi s-ar mai putea trage puţin de iarnă, spre bucuria amatorilor de sporturi hibernale.

După cum se ştie, şi în Straja şi în Parâng au avut loc investiţii importante anul care a trecut. Ce ne facem însă cu ele pe timp de vară? Dacă în Straja „generalul de serviciu”, cu armata de angajaţi, este Emil Părău, în Parâng administraţia locală se pregăteşte să concesioneze aceste lucrări, prin licitaţie publică, unui administrator privat, unic, care să administreze tot domeniul schiabil. Deci, să protejeze, dar să se şi folosească de investiţia în turism din fonduri europene. Momentan, juriştii primăriei mai lucrează la detalii referitoare la forma contractului de concesiune.
Iarna aceasta, o frână a eforturilor primăriei petroşenene, în privinţa activităţii turistice din Staţiunea Parâng, a fost chiar un secretar general al UNPR. Om de afaceri cu notorietate în Vale, care ar trebui să facă ceva şi pentru dezvoltarea ei, nu doar să fie interesat numai de profit.
Iarna aceasta, instalaţiile Gerom (cu care Aurelian Serafinceanu, desigur, nu a avut, nu are şi nu va avea nicio legătură…) de pe pârtiile din Parâng au stat neclintite, deoarece firma a refuzat să colaboreze cu Primăria Petroşani, nu a pornit nici în ruptul capului instalaţiile. Poate şi pentru că nu avea oameni plătiţi să le îngrijească şi să le manevreze şi nici bani să le întreţină… Aşadar, a refuzat să le pună în funcţiune. Dacă domeniul schiabil, cu investiţiile actuale şi cele viitoare, va fi dat în concesiune, acest lucru, ne asigură administraţia locală, nu se va mai întâmpla niciodată.
Aşteptăm evoluţia demersurilor pentru concesionarea domeniului schiabil din Parâng.

Comentarii articol (4 )

#1 Ovi13.03.2012,  08:46:00
Dar SC Piatra SA, societate infiintata de Primarie sa administreze banii primiti de la guvern pentru aceasta investitie, ce face? A primit 90000 lei pe vremea Monicai Ciurea in ideea ca Primaria nu poate sa administreze acesti bani (care nu se stie unde s-au evaporat), dar acuma cum face oare, cand Piatra SA nu are activitate? Oare nu asta ar trebui sa faca Piatra SA, sa administreze viitorul domeniu schiabil? Ii reamintesc "vicelui" Cornea ce declara in noiembrie 2011: "De anul trecut SC Piatra SA are un nou administrator si un contabil, dar nu functioneaza, deoarece domeniul schiabil pe care l-ar avea de administrat nu exista la aceasta data". Pai daca in noiembrie 2011 inca nu exista un domeniu schiabil in Parang care sa fie administrat de firma infiintata cu acest scop de Primarie, respectiv SC Piatra SA, cum naiba poti sa declari acum ca scoti la licitatie administrarea acestui domeniu schiabil cand el inca nu exista? Pentru cine se pregateste toata aceasta investitie pe bani publici care (poate) se va face in Parang (Gardean, Serafinceanu, Simi, Pasare, etc., in spatele lor stand poate Ridzi)?
#2 montaniard13.03.2012,  10:08:07
nu ma mai mira nimic.in loc sa gandim sanatos pentru cei multi mai bine ganndim profitabil pentru noi!!!!!!mi-e scarba de lipitorile care pe ultima suta de metrii fura ce a mai ramas de furat.cred cu tristete ca in tara aceasta nu se mai poate face nimic,deoarece ordinarii portocalii se vor reinventa si vor deveni galbeni si portocalii!
#3 dumitru13.03.2012,  10:18:34
Cand am scris ca nu miroase a bine alocarea celor 50 miliarde lei vechi pt. domeniul schiabil,au fost unii care m-au contrazis,uite ca incet,incet,se lamuresc lucrurile.
#4 bichon13.03.2012,  15:41:14
In VJ nu se poate schia mai mult de 3-4 luni pe an , deci cine este nebun sa investeasca niste bani in instalatii de schi care sa produca bani 3 luni si dupa aia , ce sa faca ?? ar trebui regandita strategia de turism in VJ , se poate face si vara , toamna ,avem Retezatul aproape .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter