|
.
14.03.2012, 21:34:50 | 0 comentarii | 1077 vizualizari
La Geoagiu / Şi-au dat întâlnire secretarii de judeţe
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Astăzi şi mâine, la Hotel Germisara din staţiunea Geoagiu Băi, se desfăşoară Adunarea generală a Asociaţiei Secretarilor de Judeţe din România (A.S.J.R.).
La acest eveniment, organizat la scară naţională, au fost invitaţi să participe toţi secretarii judeţelor din cadrul Consiliilor Judeţene din România. De asemenea, la lucrări au fost invitaţi şi preşedinţii Asociaţiilor Secretarilor de Municipii şi Oraşe din România. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 15 martie 2012, la ora 09.30, la sala de conferinţe a Hotelului Germisara, programul oficial cuprinzând mesaje de deschidere care vor fi rostite de preşedintele A.S.J.R, Iordan Nicola, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.
Programul zilei mai cuprinde o serie de prelegeri legate de aspecte legislative ale administraţiei publice locale.
Pentru ziua de 16 martie au fost planificate aprobarea bilanţului contabil al A.S.J.R. pe anul 2011 şi o întâlnire cu Secretarul General al guvernului - Attila Dezsi.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



