22.03.2012,  11:20:59 | 0 comentarii | 866 vizualizari
Etapă cu scântei în fotbalul mic şi jucători suspecţi de non-combat
de Loredana JUGLEA

Două dintre cele trei lidere ale competiţiilor judeţene au avut mult de furcă în lupta cu entuziasmul adversarelor, în etapa de la finalul săptămânii. CS Vulcan, prima clasată în Liga a IV-a, a câştigat greu, cu 3-2, pe terenul Universităţii Petroşani, iar Cetate Răchitova, „şefa” seriei 1 a Ligii a V-a, a suferit primul eşec stagional, 1-2 în deplasarea de la Măgura Pui. Ambele meciuri au fost excesiv de fierbinţi, arbitrii dictând şapte eliminări.

Derbiul vecinelor Universitatea Petroşani şi CS Vulcan a respectat reţeta tradiţională a marii rivalităţi. Întâlnirea a fost încinsă, iar ca ingrediente a avut două lovituri de pedeapsă, două răsturnări de scor şi trei eliminări.
Soarta liderei seriei 1 din Liga a V-a, Cetate Răchitova, a fost şi mai drastică. Neînvinsă până acum, trupa din Ţara Haţegului a suferit primul eşec stagional, 1-2, în deplasarea de la Măgura Pui. Şi acest meci a fost marcat de patru elimi­nări, câte două de echipă, de o lovitură de pedeapsă şi de suspiciunile primarului din Răchitova, Eugen Băiconi, la adresa unor jucători proprii. Măgura a început în forţă şi a condus cu 2-0, în minutul 38, iar după golul doi, Cetate l-a pierdut şi pe Bîhu, eliminat pentru două cartonaşe galbene consecutive acordate de arbitrul Daniel Thirt (Călan), pentru comentarii. Chiar şi aşa, Cetate a forţat revenirea în joc, după pauză, şi ar fi reuşit dacă era mai precisă la finalizare. Lidera a redus din diferenţă, 2-1, dintr-un penalty, iar faza a restabilit şi echilibrul numeric în teren, un jucător de la Măgura fiind eliminat. Însă, apoi, atacurile insistente ale celor de la Cetate s-au oprit fie în bară, fie pe linia porţii adverse, deşi Cetate a atacat cu fundaşii la linia de centru. Pe final, s-a mai consemnat doar câte o eliminare în ambele tabere, însă golul egalizator a refuzat să apară. „Sunt 99 la sută sigur că echipa adversă a complotat cu unul sau doi dintre jucătorii noştri, însă îi voi prinde pe vinovaţi. În plus, am ratat cât alţii în zece meciuri. Sper însă să fie singurul duş rece din acest campionat, mai ales că băieţii au muncit mult şi s-au dăruit”, a spus primarul de la Răchitova, Eugen Băiconi.
Silva Miracol Hărău, lidera seriei 2 a Ligii a V-a, a continuat „miracolul” victoriilor consecutive şi s-a impus în partida din deplasare cu Streiul Simeria Veche cu scorul de 3-2. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter