29.03.2012, 22:36:46 | 17 comentarii | 1534 vizualizari
O nouă alianţă electorală în judeţ, / Uniunea Social Populară
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Organizaţiile judeţene ale Partidului Democrat Liberal, Uniunea Naţională pentru Progresul României şi PNŢCD din Hunedoara au semnat ieri protocolul de înfiinţare a Uniunii Social Populare, alianţă constituită în judeţ pentru perioada alegerilor locale. Documentul a fost semnat de Dorin Gligor, preşedinte PDL Hunedoara, Mircia Muntean, vicepreşedinte UNPR şi Florin Muţiu, preşedinte PNŢCD Hunedoara.
Cele trei formaţiuni politice judeţene vor participa împreună la alegerile locale sub sigla USP, iar însemnele acesteia sunt reprezentate de un copac cu o coroană de stelele amplasate pe un fond verde.
„Această formulă este o alianţă electorală. Fiecare partid îşi păstrează identitatea, inclusiv culorile şi siglele consacrate, la care vom reveni fiecare, după câştigarea alegerilor. Deci, însemnele USP sunt valabile până în data de 11 iunie. Copacul şi stelele pe fond verde sunt însemnele echipei, în interiorul căreia fiecare partid îşi păstrează identitatea”, a declarat Dorin Gligor,
preşedintele PDL Hunedoara, în cadrul conferinţei de presă organizate la Deva.
„Am spus-o de mai multe ori: e necesară o coagulare a forţelor politice pentru a oferi cetăţenilor cei mai buni oameni şi cele mai bune soluţii pentru administraţiile locale. Împreună cu colegii de la UNPR şi PNŢCD punem astăzi bazele unei construcţii politice serioase şi responsabile pentru toţi hunedorenii. Este foarte important de menţionat că această construcţie politică, USP, are la bază cei 19 primari ai PDL. Pe ei se bazează structura Uniunii, ei sunt pilonii acestei construcţii. Cu o singură excepţie – Orăştie - cei 19 sunt candidaţii noştri, ai PDL, la alegerile locale. Au mai rămas, aşadar, 50 de localităţi unde USP a avut datoria de a găsi cei mai buni oameni care vor candida pentru funcţia de primar. Suntem o echipă, construim împreună şi vom câştiga alegerile locale în judeţul Hunedoara”, a mai spus Dorin Gligor.
Clauzele de colaborare în interiorul USP sunt clar stabilite, una dintre acestea interzicând migraţiile de la un partid la altul, în interiorul alianţei.
Comentarii articol (17 )
#1 SOCIOLOGU29.03.2012, 23:47:28
PDL=3% UNPR=1% PNTCD=0,1%.DECI??????NU E PRAG ELECTORAL.
#2 Fane30.03.2012, 04:59:45
MIRCIA MUNTEAN ,VA CASTIGA SIGUR POSTUL DE PRESEDINTE AL CONSILILUI JUDETEAN HUNEDOARA, ARE EXPERIENTA DE 16 ANI ESTE PRIMARUL RESEDINTEI JUDETULUI DEVA ,IN CARE A ATRAS MULTE INVESTITI ,ESTE DINAMIC SI CU PUTERE DE MUNCA ,SPRE DEOSEBIRE DE MIRCEA IOAN MOLOT ,CARE NU A FACUT NIMIC TIMP DE OPT ANI PENTRU VALEA JIULUI.
#3 Enescu 30.03.2012, 05:19:55
Conteaza omul ,nu partidul suntem sataui de partide, Molot in loc sa asfalteze la noi in Valea Jiului drumurile ,a asfaltat pe la Martinesti ,Sacaramb ,Batrana ,Bunila si in alte sate unde locuiesc maxim 300 de oameni pentru ca pe acolo si-a cumparat pamant unde isi tine turmele de oi , sa se duca la oile lui acest baron local, sa-l ia si pe Alin Simota cioban.
#4 AVRAM IANCU30.03.2012, 06:41:37
JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST,MIRCEA IOAN MOLOT.
#5 Stefan30.03.2012, 06:50:34
MOLOT se ascunde ca un sobolan dupa sigla partidului ,el a scumpit apa in Valea Jiului jos MOLOT.
#6 Johann30.03.2012, 09:28:29
Alta "Marie" cu ace...lasi face-lift :botox,silicoane ,peruca.Natural,aceeasi pitipoanca a "poporului" (sanchi !).Alta clona procesata in distileria de la Cotroceni.
#7 Danciulescu 30.03.2012, 10:59:07
Johann este clar Mircea Molot pierde alegerile, el crede ca mai prosteste lumea sa-l voteze pentru ca este la USL ,dar tot judetul stie ca este cel mai mare Hot. Eu nu votez cu un turnator la securitate ,care in 8 ani si-a adus aminte de Valea Jiului doar in campania electorala, in restul timpului sa relaxat Molot la pensiunile pe care le are la Vata ,Geoagiu ,Cincis ,Sacaramb ,Rausor.
#8 liviu30.03.2012, 12:58:48
locul lor este la PUSCARIE
#9 Dan30.03.2012, 20:29:56
Aninoasa este alaturi de Mircia Muntean ,jos cu securistul Molot.
#10 ILISIU30.03.2012, 21:58:18
Mircea Molot este cel care a franat dezvoltarea judetului,sa plece,noi fosti ortaci din Uricani ,acum pensionari ,votam cu primarul din Deva ,MIRCIA MUNTEAN.
#11 costy31.03.2012, 09:29:31
Stati linistiti,oricine ajunge presedinte o sa aiba o singura grija sa-si umple propriile buzunare,vad ca nu ati invatat asta in 23 de ani
#12 Simona01.04.2012, 01:47:22
Il votez pe Mircia Muntean ,este de 16 ani primarul municipiului Deva,care este un oras bine gospodarit ,frumos ,si in plus a adus multe firme care au facut locuri de munca.
#13 HORMODY GEZA01.04.2012, 08:32:24
VOTATI M MUUNTEANU CA VA DAT CIOCOLATA !!!!!
#14 Mirela01.04.2012, 09:20:11
Votez Mircia Muntean pentru ca este mult mai tanar , mai dinamic ,decat Mircea Molot ,am vazut emisiunea de ieri la Mondo ,sunt sigura ca va dezvolta Valea Jiului asa cum a dezvoltat Deva ,Mircea Molot nu a facut nimic nu a adus macar o firma in vale care sa creeze locuri de munca ,are doar grija turmelor lui de oi.
#15 ciobi01.04.2012, 13:34:45
ar trebui sa fim nebuni sa mai votam toate scursurile care se unesc cu un singur scop sa opreasca usl de a ajunge la guvernare ,de bine de rau cei de la psd si pnl au mai facut ceva pt oameni ,astia de acum de la unpr pdl si udmr ,sau pus pe ultima suta sa ne vanda tara de tot oare ma intreb ca simplu cetatean al acestei tari daca vin la guvernare nu ar trebui sa i bage la puscarie pe toti pd leii si udm reii si unpr eii ,ma intreb hu hu
#16 liviu02.04.2012, 10:15:21
simona tia dat ciocolata
#17 x07.04.2012, 16:30:39
Petrila merge cu mircea muntean
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|