06.05.2012,  23:18:41 | 0 comentarii | 3442 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În zona turistică Rusu, Se construieşte fără autorizaţie de construcţie. Ei, şi?!


de Corneliu BRAN

Ciudata nervozitatea a unui muncitor ilegal

Un nou scandal reizbucneşte în zona Cabanei Rusu din Masivul Parâng. Este vorba de o ceartă interminabilă între familiile Pop şi Avram, vecini de cabane în zona Rusu.
Vineri, la solicitarea familiei Pop, ne-am deplasat la faţa locului. Unde am văzut cauzele conflictului, conflict care a ajuns în instanţă.
Cert este că cele două familii se duşmănesc, Aurelia Pop şi soţul dumneaei, fost inginer minier, pensionar, îi acuză pe soţii Emil şi Dorina Avram că intenţionat au intrat cu circa 30-40 de centimetri cu gardul pe proprietatea dumnealor, când dumnealor se aflau în Germania, demontând cu bună ştiinţă fostul gard de plasă care delimita proprietăţile. 
Mai mult, soţii Pop susţin că acum familia Avram şi-a construit un al doilea nivel de cabană, în prezent lucrând la acoperiş, dar fără autorizaţie de construire, acest al doilea nivel luându-le „soarele din curtea cabanei şi lăsând toată latura sudică în umbră”. 
În plus, familia Pop bănuieşte că lucrurile nu se vor opri aici, considerând că familia Avram se va extinde în curând pe toată latura sudică de lângă gard, până la gardul dinspre drumul care duce la Cabana Rusu, acest lucru făcând ca toată cabana şi curtea lor să nu mai vadă soarele.
Nu ştim câtă dreptate au sau nu, mai ales în privinţa construcţiilor viitoare, dar cert este că de la primărie şi de la viceprimarul Claudiu Cornea am aflat că este adevărat: familia Avram nu deţine în acest moment autorizaţie de construcţie! Aceasta în timp ce vineri, 4 mai, după prânz, când noi am urcat acolo, conduşi de familia Pop, se lucra la acoperiş, trei-patru muncitori fiind la acea oră în exerciţiul funcţiunii.
Din partea cealaltă, doamna Dorina Avram nu a vrut să comenteze mai nimic, n-a fost de acord să ne ofere nicio declaraţie, întâlnirea cu dumneaei având loc în mijlocul drumului, exact în faţa proprietăţii familiei Avram. Dorina Avram ne-a întrebat ce vrem şi apoi ne-a spus să ne vedem de treabă, că presa n-are ce să-şi bage nasul în problemele lor. Încercând să fie şi mai „convingătoare”, s-a hazardat în câteva afirmaţii în care a dat de înţeles, subtil, că în fond e treaba noastră ce scriem, dar ne vom mai… întâlni.
Pe de altă parte, unul dintre muncitori a devenit irascibil, chiar jignitor, încercând să fie, indirect, avocatul familiei Avram. La întrebarea noastră dacă ştie că nu există autorizaţie de construcţie, n-a răspuns nimic, a întors-o ca la Ploieşti, întrebându-ne el pe noi dacă am construit vreodată o colivie de păsărele şi dacă atunci aveam nevoie de autorizaţie ce am fi făcut… Şmecher băiatul… Vă daţi seama ce profundă logică avea domnul respectiv? Poate că după discuţia cu şeful ITM Petroşani, doamna Ileana Bodea, domnul va răspunde totuşi de ce s-a apucat să lucreze la un acoperiş care nu avea autorizaţie de construcţie. Asta dacă tot s-a băgat în seamă singur şi dacă în ţara asta se mai respectă vreo lege!
În finalul materialului vă prezentăm şi declaraţia Aurelia Pop, cea care ne-a reclamat acest caz, nu înainte de a vă spune că avem şi conţinutul Ordonanţei preşedinţiale din 6 octombrie 2006, atunci când a început scandalul cu primul gard de plasă, o ordonanţă care desigur NU s-a respectat şi care spune clar: „Dăm împuternicire şi ordonăm organelor de executare să pună în executare prezenta hotărâre. Ordonăm agenţilor forţei publice să acorde concursul la executarea acestei hotărâri, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire în condiţiile legii”. Este vorba de sentinţa civilă nr. 6.472/ 2006. Pentru ştiinţa tuturor, legea spune că o astfel de ordonanţă este executorie, deci poate fi pusă în executare, iar dacă instanţa hotărăşte, „executarea se poate face fără somaţie şi fără trecerea unui termen”. Cu alte cuvinte, se vor evita anumite formalităţi (somaţia) şi anumite termene, care trebuie respectate în executarea obişnuită a tuturor hotărârilor judecătoreşti.
 
Aurelia Pop despre vecinii… Avram
„Vecinii noştri, Avram, construiesc fără autorizaţie de construire şi încalcă o Ordonanţă preşedinţială prin care li s-au sistat alte lucrări anterioare făcute tot fără autorizaţii de construire. Primăria, respectiv Urbanismul, ne-a dat şi hârtie în scris, prin care arată că nu le-au eliberat autorizaţie şi nici măcar certificat de urbanism. Mi-au arătat că le-au refuzat eliberarea şi autorizaţia de construcţie.
Astăzi, 4 mai, cei de la Urbanism au fost la faţa locului, de dimineaţă, au făcut fotografii şi au stat de vorbă cu dumnealor. Nu ştiu ce au vorbit, că noi nu am fost prezenţi la discuţii. A fost domnul Ianoşi şi o doamnă.
Domnul secretar de la primărie ne-a spus că domnii lucrează fără autorizaţie şi că nu prea au ce să le facă, în afară să le dea amenzi.
A venit ieri şi de la poliţie un echipaj, domnul Munteanu şi domnişoara Pentiuc, după ce eu am sunat la Poliţia Petroşani. Iniţial, au spus că nu se bagă, că primăria are treabă, dar până la urmă au venit. N-au făcut proces-verbal, n-au făcut nimic, deoarece au motivat că în faza asta doar primăria poate rezolva, că aşa spune legea. Eu nu ştiu cum sunt legile astea, dar cert este că vecinii noştri construiesc în continuare, fără să-şi facă probleme, din moment ce organele statului nu le fac mare lucru.
La Procuratură am făcut denunţ penal, că lucrează fără autorizaţie de construire, acum să vedem ce va fi. Avem vreo 5-6 procese, dar nu e vina noastră, ne-au dat ei în penal, au inventat câte ceva, sau au construit, au mutat garduri fără autorizaţii, au mărit fundaţia şi au ridicat un alt gard de trei metri, toate lucrări fără autorizaţii şi fără să ne întrebe şi pe noi, de aceea am fost nevoiţi să-i chemăm în judecată. Apoi, sunt procese suspendate de instanţă, altele le-a respins, altele continuă. Majoritatea din ele s-au suspendat. Noi am cumpărat cabana în 2002. Primul proprietar de-aici, cel de la care am cumpărat, a construit cabana în 1970. El era subalternul lui Avram, care era inginer la mină, apoi şef de sector la EM Aninoasa. După ce am cumpărat, proprietarul ne-a spus să avem grijă că nu sunt vecini buni. Aşa s-a exprimat, dându-ne de înţeles că nu sunt oameni de treabă. Imediat ce am cumpărat noi,  n-am mai venit aici vreo câteva luni, deoarece nu mai aveam bani să terminăm cabana, care era neterminată când am cumpărat-o. Când am venit peste două-trei luni aici la cabană, am găsit magazia făcută şi jumătate din gardul nostru (care despărţea proprietăţile) luat. Soţul s-a dus la vechiul proprietar, întrebându-l dacă a luat cumva gardul acela. A spus că nu, dar aşa face domnul Avram (proprietarul vechi mai avea nişte materiale şi mai avea şi el chei de aici de la cabană). N-am zis nimic, că atunci nu-l cunoşteam pe vecinul Avram, dar am cumpărat plasă şi am pus gardul la loc, cu cineva care ne-a ajutat şi a sudat plasa. În 2005, când eram plecaţi în Germania, la fată, el a prins prilejul şi a făcut construcţia. Gardul nostru a fost luat a doua oară jos, iar construcţia (garaj) era făcută, dar neterminată. Am făcut o sesizare la primărie pentru gardul luat. El a zis că l-a luat jos, pentru că l-a băgat în planşeu, jos, la beton. N-a mai cumpărat niciodată plasa, dar la proces n-a mai recunoscut. Nouă ne-au lăsat o şarpă aici, o groapă pe care a umplut-o soţul meu cu vreo 200 de roabe de pământ. De-acolo a început toată chestia, de la acele roabe de pământ, domnul Avram fiind infiltrat şi în politică, la PD-L, acum ar fi trecut la PSD, cel puţin aşa am aflat. A venit la un moment dat un consilier local de la PDL, Paul Gherasim, care venea tot timpul la chefuri aici la ei la cabană. El îl ştia pe soţul meu de la mină, unde era muncitor necalificat, când soţul era inginer. A zis că noi i-am pus pământ pe zidul lui Avram! Culmea tupeului, după ce ei construiseră garajul la mine în curte, unde intraseră cu vreo 30-40 de centimetri, pe o lungime de aproximativ 10 metri, lucru care se poate vedea şi pe care vi l-am arătat afară. Apoi, în 2006 au făcut din nou lucrări fără autorizaţie. Au transportat materiale de garaj, plus că şi-au amenajat şi terasa între timp, când noi eram din nou în Germania, la căsătoria civilă a fetei noastre. Aceste materiale le-au adus în vederea ridicării unei noi construcţii, P+2, garajul de care v-am spus reprezentând de fapt fundaţia construcţiei. Primăria ne-a dat răspuns în scris după ce ne-am întors, specificând că le-au dat certificat de urbanism, dar nu şi autorizaţie de construire, punându-le în vedere să nu construiască decât cu acordul nostru. Tot când noi eram în Germania au mutat cea de-a doua porţiune de gard rămasă, făcându-i fundaţie şi la aceasta, aliniindu-şi astfel construcţiile ilegale şi neautorizate, respectiv magazia de lemne şi garajul.
În 2008 au mărit suprafaţa garajului şi au împrejmuit cu gard înalt de 3 metri, fără să ne întrebe şi fără autorizaţie, încălcând Ordonanţa preşedinţială.  
Acum construiesc din nou fără autorizaţie, iar această construcţie ne aduce mari deservicii. Ne ia soarele şi lumina din curte, în primul rând. Dacă vor face construcţie pe toată laterala dinspre gard, până la gardul dinspre drum, cum intenţionează (deşi legea nu permite să construieşti până la drum!), vom sta aici numai în umbră, iar soare nu vom mai avea niciodată. În plus, au intrat pe proprietatea noastră cu circa 30-40 cm pe toată lungimea curţii dinspre sud, vreo 10 metri, ceea ce e o infracţiune foarte gravă. Au luat gardul de plasă şi au folosit plasa fără să ne mai cumpere alta, nu respectă o hotărâre preşedinţială şi legile de construire, muncitorii lor vorbesc urât cu noi sau se comportă urât. Pe această cale aş dori să ştiu, şi fac apel la ITM, la doamna Ileana Bodea, dacă aceşti oameni lucrează autorizat, în cadrul unei firme, sau lucrează la negru? De asemenea, întrebăm şi poliţia municipiului de acest lucru, dar şi primăria. Ce autorizaţie au aceşti oameni ca să muncească la înălţime, în cazul de faţă la acoperiş? Dacă fac parte dintr-o firmă autorizată, deşi n-aş crede, atunci cum pot să lucreze la o construcţie care nu are autorizaţie de construcţie? Cer organelor statului în drept să se autosesizeze! Probe că s-a construit există, în afară de vizita celor de la poliţie şi de la Urbanism, din cadrul primăriei, am şi poze, precum şi martori, până şi presa a putut să constate acest fapt, deci nu pot spune că nu s-a construit. Eu ştiu că legea spune că ceea ce fac este grav, primăria ar trebui să dea amenda, iar a doua zi, dacă dumnealor tot construiesc legea spune că primăria trebuie să facă denunţ penal şi să-i someze să demoleze ce au început fără autorizaţie de construcţie”, a declarat Aurelia Pop.
Rămâne de văzut ce vor întreprinde autorităţile publice locale care răspund de astfel de probleme, dar şi celelalte instituţii ale statului. Nu ştim câtă dreptate are sau nu familia Pop, dar ştim că se lucrează fără autorizaţie de construcţie şi nu de azi de ieri, ceea ce spune totul. Noi n-am făcut azi decât să vă prezentăm un caz venit la redacţie, urmând ca opinia publică să tragă concluziile. Şi odată cu ea, sperăm că şi factorii de drept.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter