20.05.2012,  23:38:42 | 2 comentarii | 993 vizualizari
A lovit şi a fugit
Booking.com
de Gheorghe OLTEANU

Cum v-aţi simţi dacă, la volan fiind şi conducând regulamentar, v-aţi trezi buşit de un tâmpit care a intrat cu autoturismul lui în maşina dumneavoastră după ce şi-a părăsit banda sa de mers? 

Nu ştiţi ce să
spuneţi? Nicio problemă. Aflaţi asta de la doamna de 47 de ani din Lupeni pe care agentul şef principal Mihai Papuc, de la Formaţiunea de Poliţie Rutieră din Vulcan, a chestionat-o în dimineaţa zilei de joi, 17 mai. La puţin timp după ce aceasta a trecut printr-o astfel de experienţă rutieră.
 
Era  
trecut de ora şapte când doamna A. Emilia, la volanul unui Ford Fiesta, plecase din Petroşani cu gândul să ajungă în Lupeni. Din nefericire, nu a mers decât până la Paroşeni, în punctul în care, puţin înainte de groapa de cenuşă, DN 66A face o curbă la stânga. Aici, un autoturism Peugeot 206, "scăpat" din mâini de către cel aflat la volan, a intrat pe sensul de mers al Fordului şi l-a lovit destul de sănătos. După ce a recepţionat lovitura, Fordul şi-a pierdut şi el direcţia de mers, a cotit-o fără voie la stânga şi s-a oprit în şanţ.
 
Să nu vă închipuiţi
că, îngrijorat, şoferul din cauza căruia s-a produs accidentul a coborât repede-repede, ca să-şi vadă mai bine isprava. Nu. Spre uimirea femeii din Ford, care i-a mulţumit lui Dumnezeu c-a scăpat cu bine, bărbatul de pe Peugeotul alb n-a mai stat la discuţii. Încrezător în zicala care spune că fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă, s-a urcat la volan şi la revedere. Numai că bucuria despărţirii i-a fost scurtă.
 
După ce, anunţat,
a sosit la locul accidentului şi a constatat care-i treaba, poliţistul de la Rutieră i-a luat urma Peugeotului. Urma de la roata stângă faţă, care, după contactul cu Fordul, făcuse explozie şi ajunsese pe jantă. La giratoriul de la Dincă, urma arăta că omul o luase spre telegondolă. Aproape de cimitir, un localnic i-a spus poliţaiului că, în urmă cu puţin timp, un autoturism cu pană la o roată gonea la deal rupând pământul. Loganul cu girofar al poliţistului a luat-o şi el într-acolo şi, în zona Cabanei Căprişoara, agentul şef principal a dat peste Peugeotul buşit. Cel care adusese aici autoturismul se afla în uşa cabanei. Prima constatare a poliţistului? Omul era mort de beat.
 
La încercarea cu alcooltestul
lui B. Ş. de 54 de ani de loc din Vulcan i-a ieşit o alcoolemie de 1,16 mg alcool pur în aerul expirat. Caz penal. I-a declarat poliţistului că nu el a fost de vină, pentru că Fordul a fost acela care a intrat în el. După care a lăsat-o mai moale şi a recunoscut că totul s-a petrecut nu doar pe bază de alcool, din care, într-adevăr, consumase, ci şi pe fondul unor probleme familiale. Lucru care, însă, nu l-a înduioşat pe agentul de la Rutieră. Acesta şi-a scos mapa şi i-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru părăsirea locului accidentului.

Comentarii articol (2 )

#1 ....21.05.2012,  09:24:26
Un tampit ca asta ne omoara nevinovati, ce sa zici un cretin !
#2 B.S-54 DE ANI27.06.2012,  20:08:17
ESTE RUSINOS DIN PARTEA MEA ,RECUNOSC SI DORESC CA CEI CARE AU PERMIS DE CONDUCERE ,SA NU SE URCE BAUTI LA VOLANUL ORICAREI MASINI,MULTUMIRI SI DOAMNEI ELENA DIN LUPENI SCUZELE SUNT PREA PUTINE ,MULTUMIM CA AM SCAPAT CU VIATA SI DORESC CA POLITIA SA FIE TOTUSI INDULGENTA CU MINE AVAND IN VEDERE CA ESTE PRIMA ABATERE IN 34 DE ANI DE SOFERIE .CU TOATE CA SUNT VINOVAT AS DORI SA FAC O PRECIZARE ,AS DORII SA LUATI IN CALCUL SI FAPTUL CA EU IN CURBA ERAM PE BANDA MEA SI CA SI SOAMNA ELENA A TAIAT CURBA SI ATUNCI A TREBUIT SA TRAG DE VOLAN STANGA SI ASA AM AGATATO CU ARIPA SI OGLINDA STANGA, CACI DACA ERAM PE SENSU DOAMNEI ELENA ERAM ACDUM INMORMANTATI SI NU AM FUGIT DE LA LOCUL ACCIDENTULUI AM OPRI LA 150 DE METRI FIINDCA MI-A FACUT EXPLOZIE CAUCICUL STANG.AM OPRIT SI ATUNCI AM VAZUT CA NU ESTE OGLINDA SI ARIPA ESTE LOVITA ,M-AM INTORS DUPA OGLINDA SI SA VAD CE SA INTAMPLAT SI NU MAI ERA NIMENI SI NICI OGLINDA NU AM GASITO.SIGUR VINA ESTE NU ESTE DECAT A MEA SI INCA O DATA I-MI CER MII DE SCUZE,LUMII INTREGI, DOAMNEI ELENA SI POLITIEI DIN VULCAN ,CARE NU AU FACUT ALTCEVA DECAT SA-SI FACA TREABA SI IN ULTIMUL RAND AS DORII SA-I MULTUMESC BUNULUI DUMNEZEU CA AM SCAPAT TOTI CU VIATA SI SA NU MAI REPET FAPTA ASTA.MULTUMESC


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter