21.05.2012, 22:50:53 | 43 comentarii | 2783 vizualizari
Pe 10 iunie 2012, nu uita să votezi Mircea Ioan Moloţ! În acest fel, Apa Serv Valea Jiului SA va rămâne vaca de muls a PNL şi PSD
![]() Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA
Aşa cum am arătat în ediţia de ieri a cotidianului nostru, Consiliul Judeţean Hunedoara deţine peste 52 la sută din acţiunile Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani. Drept urmare, deşi preşedintele Moloţ se tot face că nu are nicio legătură cu preţul cămătăresc al apei potabile din Valea Jiului, trebuie spus că - în condiţiile în care deţine majoritatea - Consiliul Judeţean (condus de Mircea Ioan Moloţ) este principalul responsabil pentru acest bir pus pe capul şi portofelul populaţiei preponderent sărace din zona noastră. În altă ordine de idei, adăugând faptul că primăriile conduse de reprezentanţi PSD în Valea Jiului sunt la rândul lor acţionare la Apa Serv, rezultă că USL deţine peste 67% din societate, inclusiv dreptul majoritar de vot. Cu alte cuvinte, este cât se poate de clar că MIRCEA IOAN MOLOŢ şi primarii USL din Valea Jiului sunt direct responsabili pentru preţul exorbitant al apei!
De altfel, chiar şi actualul manager al societăţii, Andrei Cristian Ionică, a devenit de curând membru PSD. Partid ai cărui reprezentanţi, cot la cot cu preşedintele Moloţ, cer votul populaţiei din Valea Jiului pentru ca Moloţ & co. să mai rămână patru ani în fruntea judeţului. Şi să ne mai umfle, probabil, preţul apei de vreo câteva ori.
Banii jefuiţi de la poporul ameninţat cu debranşarea constituie bugetul pentru afaceri al reprezentanţilor PSD şi PNL. Nu ne credeţi? Vă dăm câteva exemple. Universitarul Radu Sorin Mihai, mai celebru prin cârciumi decât în mediul universitar, este preşedinte al Consiliul de Administraţie al SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani. Cu ajutorul directorului Ionică, într-un deplin conflict legal şi moral de interese, Radu Sorin direcţionează toate asigurările pentru parcul auto al Apa Serv către Omniasig SA, societate la care soţia sa, doamna Mirela Ancuţa, a deţinut funcţia de coordonare a filialei locale, în prezent fiind chiar avansată cu responsabilităţi teritoriale la Timişoara. Avansarea sa a survenit probabil şi pentru hărnicia cu care a obţinut contracte de asigurări de la mai multe societăţi de stat, inclusiv Apa Serv Valea Jiului SA. Numai luna trecută, în 23 aprilie 2012, Apa Serv a încheiat cu Omniasig SA poliţe de asigurare în valoare de peste 27 de milioane de lei vechi plus TVA. Vedeţi ce greu le merge familiilor de USL-işti în Opoziţie? Soţul Sorin şutează de la stat (Apa Serv), iar soţia Mirela Ancuţa încasează pe privat (Omniasig). Potrivit Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, Apa Serv a derulat relaţii comerciale cu Omniasig şi în decursul anului 2011. Pentru asta vrea să rămână Moloţ şef peste judeţ? Pentru ca ai săi colegi din USL să încaseze în continuare? Doar nu credeţi că Radu Sorin stă şef peste tot ce mişcă la Apa Serv pentru indemnizaţia de 39 de lei...
Moloţ nu îşi uită niciodată prietenii. Aurel Şendroni, membru al Comisiei de cenzori a Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară pentru situaţii de urgenţă, organism al cărui membru fondator este Mircea Ioan Moloţ, îşi rotunjeşte veniturile din bugetul Apa Serv Valea Jiului SA. SC Auditor Financiar Sarra SRL, deţinută de Şendroni, încasează la greu din bugetul Apa Serv (al cărei principal acţionar) este CJ Hunedoara.
De asemenea, de la Sanatoriul de Pneumo-ftiziologie din Brad, instituţie medicală al cărei buget îl stabileşte tot CJ Hunedoara, şi la care CJ Hunedoara are doi din cinci membri în Consiliul Consultativ, firma lui Şendroni a obţinut, la 29 martie 2012, un contract în valoare de peste 630 de milioane de lei vechi plus TVA, atribuit direct, pentru servicii de audit financiar.
Şi asta nu este tot. O droaie de penelişti şi pesedişti, despre care vom vorbi în zilele ce urmează, şi-au tras foloasele de pe Apa Serv. Revenim.
Comentarii articol (43 )
#1
![]()
Molot de la PNL (USL)a scumpit apa in valea jiului facando cea mai scumpa din tara desi vine prin cadere iar pentru la anul a planificat inco scumpire a apei.
#2
![]()
PRIN ANII 1962 , ,DE LA ZAM PANA IN UROI PASTEA TURMA PRIMULUI-SECRETAR TIRGOI ,ACUM NE-AM MODERNIZAT ,DIRECTIA SA SCHIMBAT DE LA PUI PANA IN DOHOLT PASC TURMELE HOTULUI SECURIST MIRCEA MOLOT.
#3
![]()
Scumpirea apei in Valea Jiului a fost facuta la intelegerea PDL,PSD,PNL,UDMR plus primarii localitatilor asa ca nu mai aruncati pisica ....
#4
![]()
JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST , MIRCEA IOAN MOLOT.
#5
![]()
Votam Mircia Muntean presedinte Consiliul Judetean.
#6
![]()
MOLOT SA FIE DUS LA AZILUL DE BATRANI PENTRU CA ACOLO ESTE LOCUL LUI
#7
![]()
Mircea Ion Molot a adus din Transnistria bani falsi ,cu care intentioneaza sa cumpere voturile si pe reprezentatii partidelor din sectile de votare ,are o retea de 550 de agenti cate unul pe fiecare sectie de votare , care vor sa cumpere voturile cu bani falsi .
#8
![]()
Sicer domnule Docea, prea bate-ti apa-n piua. Tot cu apa, tot cu apa, tot cu apa. Nu realizati ca este un subiect depasit? Nu aud nimic despre furtu din fondurile europene, despre salariile fictive care se dau in firmele POSDRU, despre si despre si despre. Sincer, sunteti o moara pe apa sau o moara stricata? Subiectul cu apa nu intereseaza aproape pe nimeni pentru ca apa si daca se da gratis tot ramane gazu scump, curentul scump, benzina scumpa, facturile la telefon scumpe etc. Aici este problema noastra, nu apa chioara. Si ca sa vedeti ca nu intereseaza acest subiect nimeni nu se revolta. Chiar nu ati invatat nimic de ani de zile?
#9
![]()
MIRCEA IOAN MOLOT cel mai mare bandit , isi aduce aminte de locuitorii din Valea Jiului doar din 4 in 4 ani in campanie electorala.
#10
![]()
Un hot Mircea Molot acum in campanie se dasarac ,dar vrea sa cumpere in cazul in care prin fraudava castiga Castelul Huniazilor ,NU-I AJUNG CELE 27 DE VILE SI PENSIUNI ACESTIU PITIC HOT ,MAI VREA SA FURE SI CASTELUL HUNIAZILOR ,ACEST PORC MOLOT.
#11
![]()
Votam Mircia Muntean .Molot a avut destul timp sa faca ceva pentru Valea jiului dar nu a facut nimic ne-a desconsdiderat mereu si ne-a tratat cu sictir.la oi !
#12
![]()
molot un nesimtit ordinar ar fi cazul sa_si vada de drum ca a furat destul
#13
![]()
dar cu cine sa votam? Cu USP, adica PDL(UDREA, BERCEANU .....)TREZITI-VA OAMENI BUNI!!
#14
![]()
N-am stiut ca pe 10 iunie o votam pe Udrea... Hei,sunt alegeri locale,incercati sa va debarasati de partide si de patimi politice,aveti timp la alegerile din toamna.
#15
![]()
Normal,directorul Apaserv sa inscris in PSD(USL-PNL-PSD-PC),cu speranta ca iasa tovarasul MOLOT inca 4ani presedinte la C.J. iar atunci Cristi Ionica mai prinde un mandat la Apaserv de hotie. Clica Molot-Tarcea-Matrica-Avram. "SA SCUMPIM APA BINE!" Mai vrem un mandat pentru a scumpi apa din nou!!
#16
![]()
Deschideti ochii bine populatie a VAII JIULUI si NU mai votati inca 4 ani de hotie si magarie! Ajunge cu minciunile! Jos MOLOT! Jos AVRAM! Ei au scumpit apa si inca mai vor sa o scumpeasca din nou daca vor ajunge din nou in fruntea C.J.H! Ajunge cu HOTIA!!
#17
![]()
APA ESTE FOARTE SCUMPA IN VALEA JIULUI DAR ANGAJATI DE LA APA SERV MOR DE FOAME CU SALARIU DE 700 DE LEI ,LA EI NU SE GANDESTE NIMENIIII
#18
![]()
vaca de muls din toate partile ,sefi cu salarii mari si muncitori muritori de foame RUSINE....
#19
![]()
Votati PP-DD si Harry si va da tuturor apa de ploaie gratis iar pentru cea potabila nu numai ca nu veti plati nimic dar veti primi bonificatii in functie de consumul realizat :)))
#20
![]()
Marian,daca citesti comentariile de mai sus,observi ca cineva specifica f.bine un lucru:apa,ca apa,ca e scumpa,dar ce ne facem cu gazul,curentul,alimentele,etc?Iar daca aveti salarii de 700 lei,nu inteleg de ce nu va faceti sindicat,care sa negocieze pentru voi,sa va apere drepturile?
#21
![]()
da cristi,toate sunt scumpe gaz,apa,curent am ajuns dupa ce platim toate utilitatile sa facem foamea cu salariul care il avem de 700 de lei si apropo de sindicat este unul la apa serv dar abia isi apara interesele lor nu ale muncitorilor de acolo...
#22
![]()
Sunt in Bucuresti dar vin des acasa in Petrila. PDL, Udrea sau ce vreti voi au facut totusi ceva pentru Vale. Banii de la ministerele lor au ajuns si la primarii PSD ( vezi Lupeni ) si toti au spus ca e meritul lor. Nu uitati : telegondole sau telescaun in Petrosani si Lupeni, strazi si canalizare, promovare , etc. Deci, cineva s-a ocupat de Vale. Am vazut ca in zona Orastie-Deva-Soimus autostrada e aproape gata. Se lucreaza , nu ca in perioada 2004 - 2008. Asadar, Valea Jiului trebuie sa aiba un Presedinte de Consiliu Judetean care s-o ia in seama. Unul care sa dovedeasca ca a reusit. Eu stiu ca Deva e un oras modern. Acel presedinte este MircIa Muntean. Chiar ca va fi cu noi. Sa-i acordam increderea noastra. Cel care este acum nu a facut absolut nimic.
#23
![]()
molote sper ca va veni ziua cand o sa te distruga cineva,sa te traga la raspundere si sa infunzi puscaria. hotule!!!!!!!!!!!!!!!!
#24
![]()
Asa cum v-am mai spus, daca va castiga Harry Belafonte, apa va fi gratis, cei care vor consuma mai multa vor primi chiar bani pentru aceasta, iar pentru cei care mai stiu ceva din Caragiale, Harry va da si o " lege de muraturi " adica niminea nu isi va mai plati datoriile, nici cele de la stat, nici cele de la banci, vom primi cate 20000 de euro iar salariile se vor dubla de trei ori ...
#25
![]()
Votai USL ; PDL(USP) si aduceti ciocoii care vau umilit de atitia ani de 22 de ani incoace. Bravo vouä
#26
![]()
Clanul masoneriei a pus stapanire pe aceasta societate(USL-USP),storcand ani la rand bani din buzunarul fraierilor de cetateni ai Vaii Jiului. Va veni si acel moment cand va iesi adevarul la suprafata...
#27
![]()
Votati pp-dd care de ani buni va stoarce de bani prostindu-va sa dati sms.Cel mai bun partid pp-dd(partidul prostilor,partidul sms,partidul manelelor,partidul balbaitilor)Dati sms,nu va opriti,Dan Diaconescu are nevoie de bani sa-si mai faca o vila,sa-si mai cumpere un iaht,o masina,dati sms nu va opriti,ce parere aveti despre...dati sms,dati sms,dati sms,dati sms........
#28
![]()
ce draq ma nu stiti (pt cei ce au fost pe la UP) ca la Radu Sorin tot ce-i dadeai era bine primit!
e printre spagarii de frunte ai VJ !!!
#29
![]()
In politica orice gloaba isi da aere de pursange !
#30
![]()
Şi de ce să nu votaţi cu Udrea? V-a adus proiecte şi bani în Vale Jiului, ca nimeni altul. Şi de ce mă rog să votaţi cu USL? Partidul lui Adrian Năstase (puşcărie), Dan Voiculescu (puşcărie) şi Dinu Patriciu (puşcărie)
#31
![]()
vasile tinsa-ti spun ca la mine apa vine prin urcare...hi hi hi
#32
![]()
apa mereu a fost scumpa si nu din vina lui MOLOT.dar traiti numai cu apa ?eu il votez pe Molot pentru ca inteleg ce vrea sa faca pentru vale iar daca sunt bani si aducerea de investitii aici atunci o sa avem de unde platii o apa scumpa fara a ne face atatea probleme.
#33
![]()
Aruncati cu mizerie in Molot!!!Rusine!!!eu il votez!
#34
![]()
Cu MOLOT inainte prin apa prin foc il votam !!!
#35
![]()
nu tin cu nici un pardid dar cel care striga primul hotul ala a furat! pe Molot nu l-am vazut sa arunce cu noroi in nimeni!
#36
![]()
MOLOT NU A MULS CI A CONSTRUIT CA ALFEL DUPA USP ERA IN FALIMENT!!! JOS MAFIA USP! VOTAM MOLOT!!!
#37
![]()
Votez Mircea Ioan Molot
#38
![]()
Votez Mircea Ioan Molot
#39
![]()
VOTEZ PE ORICINE IN AFARA DE MUISTII DIN PDL.
#40
![]()
Din pacate toti sunt la fel.
Sunt sunt oameni si ei (dar de nimic). Dupa ce ajung sus uita de cetateni.
Totul e a mare minciuna.
Dar trebuie sa votam pt ca altfel ajung sa ne conduca retardati precum DD.
#41
![]()
Va place sa ziceti orice (urat) despre altii dar, chiar daca aveti doar partial dreptate, trebuie sa va uitati intai la barna din ochii vostri (nostri), locuitori ai Vaii Jiului ! Majorarea pretului / mc de apa potabila in Valea Jiului se datoreaza - in mare masura - procentului mare de rau platnici ai asociatiilor de proprietari din Valea Jiului si, implicit, ai Apa Serv. Partial DIN ACEASTA CAUZA Apa Serv Valea Jiului a fost nevoita sa recurga la scumpirea apei potabile livrate consumatorilor din Valea Jiului. Cand o sa va faceti, in mod faptic, autocritica ? Pana atunci taceti si achitati-va obligatiile !
#42
![]()
Consilierii locali Emanoel Andronache (PRM), Daniela Vişănescu (PNL), Elena Barbu (PDL), Marius Heljiu (PDL), Doru Boantă (PDL), Dumitru Răscolean-Negoi (PSD), Euachim Berar (PSD) şi viceprimarul Constantin Ramaşcanu (PNL) au stabilit că petrilenii sunt prea bogaţi pentru a avea un spital în oraş, unde să beneficieze de asistenţă medicală GRATUITĂ!
http://www.zvj.ro/articole-12242-Nu+ne+vindem+++ara++dar+o+ruin++m+++Ale++ii+PRM++PNL++PD+L+++i++par++ial++PSD+au+stabilit++petrileni.html
#43
![]()
"Un singur guvern mondial si o singura moneda sub o oligarhie permanenta nealeasa de popoare, dar care se alege singura din cercurile ei, sub forma unui sistem feudal, ca în Evul Mediu..." (CFR este o astfel de oligarhie care practica aceasta selectie).
- "Nu va exista clasa de mijloc; vor fi doar stapâni si serbi. Toate legile vor fi uniforme, într-un sistem juridic unitar de curti mondiale, care aplica acelasi cod unificat, sprijinite de o forta politieneasca a guvernului mondial si de o forta militara mondiala, pentru impunerea legilor în toate acele foste tari care nu vor mai avea granite nationale..." (Asociatia Avocatilor din America militeaza pentru acest sistem juridic mondial).
- "Nu va fi permisa decât o singura religie, sub forma unei religii de stat mondiale, care a existat înca din 1920... Satanismul, luciferismul si vrajitoria vor fi recunoscute ca si cursuri aprobate în scoli si nu se vor permite scoli particulare sau bisericesti. Toate bisericile crestine au fost deja subminate si crestinismul va dispare sub guvernul mondial." (Satanismul si vrajitoria au primit statut de "religii". Servicii religioase satanice sunt oficiate în cadrul armatei Statelor Unite la bazele militare).
- "Pentru introducerea unui stat în care nu exista libertati individuale sau vreun concept despre libertate, nu vor exista republici, suveranitate sau drepturi ale popoarelor. Mândria nationala si identitatea rasiala vor fi anihilate si în faza de tranzitie va fi pedepsita aspru orice aluzie la originea rasiala." (De asta se ocupa legea care pedepseste delictul de ura, dar în cele din urma toti vom fi sclavi, asa ca nu conteaza).
- "Toti vor fi îndoctrinati ca sunt creaturi ale guvernului mondial fiecare cu un numar de identitate clar vizibil pe persoana sa, astfel încât sa fie imediat accesibil; acest numar de identitate va intra în computerul central al NATO de la Bruxelles, în Belgia si toate agentiile guvernului mondial îl vor putea obtine imediat oricând..." (S-au preparat deja acele de seringa pentru injectarea cip-urilor de computer la viitorii sclavi ai guvernului mondial).
- "Casatoria va fi ilegala si nu va exista viata de familie pe care o cunoastem. Copiii vor fi luati de la parinti, de mici si crescuti ca apartinând statului..." (Deja au aparut agentiile care "protejeaza copilul". Atât Hillary Clinton cât si Ross Perot propavaduiesc programe de "crestere" a copiilor departe de familiile lor).
- "Femeile care au nascut 2 copii vor fi instruite cum sa avorteze; datele vor fi mentinute în dosarul personal, al fiecarei femei, care exista in computerele regionale ale guvernului mondial." (In China se permite un singur copil. Pilula care provoaca avortul exista deja).
- "Va fi promovata pornografia... pe fiecare scena si ecran cinematografic, inclusiv pornografia homosexuala si lesbiana. Va fi obligatoriu sa folosesti droguri "pentru distractii", fiecare având o ratie de droguri care poate fi cumparata de la magazinele guvernului Noii Ordini Mondiale din toata lumea. Vor fi elaborate droguri care controleaza mintea si folosirea lor va fi obligatorie. Astfel de droguri vor fi administrate în alimente si în apa, fara stirea si consimtamântul poporului..." (In Germania si Uniunea Sovietica s-a folosit si se foloseste din plin fluorul ca sa reduca rezistenta mintala. Astazi sunt baruri în New York care vând o bautura afrodisiaca ce mentine apetitul sexual ridicat timp de 10 ore).
- "Sistemul economic va functiona de asa natura incât clasa oligarhica de stapâni va permite sa se produca exact atâtea bunuri si servicii câte sunt necesare sa mentina lagarele de sclavi în stare de functionare. Toata averea va fi concentrata în mâinile membrilor elitei..." (Masele sunt tinute în frâu prin recesiune economica, lipsa de lucru, lipsa celor necesare traiului, lipsa alimentelor, etc).
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|