22.05.2012,  23:34:34 | 2 comentarii | 808 vizualizari
În vara acestui an, / Lupeniul va avea drumuri reparate în întregime
Booking.com
de Gheorghe OLTEANU

Pentru Primăria municipiului Lupeni, vara acestui an poate fi numită, pe drept cuvânt, cea a punerii la punct a infrastructurii loca­-lităţii. În foarte scurt timp, lucrărilor deja începute li se vor adăuga altele.

Este vorba 
despre reparaţiile la cele treisprezece drumuri despre care am mai amintit că sunt deja începute şi decurg conform planificării. Lucrările la acestea se fac, în cea mai mare parte, pe fonduri europene, contribuţia bănească a municipalităţii fiind mai redusă. Tot în acelaşi mod şi pe aceeaşi finanţare se lucrează şi la podul de la mina Lupeni şi la cel de la Tusu.
 
Lucrările care
li se vor adăuga celor de dinainte sunt cele prevăzute să înceapă la DN 66A. Practic, după cum am aflat de la edilul şef al munic­ipiului Lupeni, bulevardul care străbate localitatea de la un capăt la altul va fi reparat în locurile în care carosabilul nu mai cores­punde unui trafic rutier aşteptat de conducătorii auto, iar în Bărbăteni va fi refăcut marcajul rutier.
 
Asfaltări complete
vor fi efectuate pe străzile Calea Brăii, Tineretului, Viitorului şi în cartierul Nivelt. Cartier în care străzile Plopilor şi Gorunului, aflate în careurile dintre blocuri, urmează să fie reparate de la un cap la altul. Toate aceste lucrări se efectuează cu fonduri din bugetul local. 

Booking.com

Comentarii articol (2 )

#1 Tibi23.05.2012,  18:21:02
iar ne vine Resmerita gogosi... nu ii este rusine acestui primar sa aibe tupeul sa vina in fata noastra cu lucrari de fatada pentru care oricum nu vor fi bani pentru finaliyzare... rusine, rusine, rusine...
#2 dumitru23.05.2012,  18:39:25
Tibi,stai linistit ca sunt bani de finalizare,si asta datorita primarului pe care-l critici tu.Nu te lua dupa oportunistii care vor sa vina la primarie sa se laude apoi cu munca altuia.Eu zic sa asteptam sa vedem ce face si daca nu ne convine atunci putem sa-l criticam.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter