|
.
01.06.2012, 22:47:13 | 0 comentarii | 1031 vizualizari
Speranţe pentru Olimpiadă
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Patru sportive de la SCM Deva vor participa la etapa de Cupă Mondială, ce se va desfăşura în week-end la Bucureşti, iar de luni trei judoka din exotica Republică Seychelles şi trei din lotul Africii vor efectua un cantonament la Deva, condus de Doru Sapta, vicepreşedinte al F.R. Judo.
Unul dintre concursurile importante înainte de Jocurile Olimpice este Cupa Mondială de Judo feminin care va avea loc la Sala Polivalentă „I. K. Ghermănescu” din Bucureşti. La puternica întrecere internaţională au fost înscrise şi patru sportive de la SCM Deva, antrenate de Ramona Enache. Este vorba de Ioana Bîrză (ctg. +78 kg), Eugenia Costache (78 kg), Ana Baciu (ctg. 70 kg) şi Ana Maria Varga (ctg. 63 kg). „Pentru fetele din lotul naţional calificate la JO este un perfect prilej de verificare înainte de competiţia de la Londra, întrucât la start vor fi sportive foarte puternice din întreaga lume. Pentru judokanele din Deva sau cele necalificate, întrecerea oferă şansa urcării în ierarhia internaţională şi a câştigării unor premii frumoase”, a precizat Doru Sapta. Competiţia va începe la orele 11:00 cu meciurile preliminarii, urmată de festivitatea de deschidere la orele 16:00 şi finale la orele 16:30. Duminică, concursul se va desfăşura începând cu orele 11:00 iar blocul final va începe imediat după meciurile preliminarii.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



