|
.
07.06.2012, 21:39:02 | 0 comentarii | 1229 vizualizari
În Cupa României, / Universitatea Petroşani a produs surpriza
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
În organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, echipa de fotbal Universitatea Petroşani a produs surpriza în Cupa României, faza judeţeană, eliminând pe nimeni alta decât pe deţinătoarea trofeului, Aurul Brad. Universitatea Petroşani s-a impus cu scorul de 2-1, iar la pauză a fost egal, 1-1. În celălalt joc din semifinale, Metalul Crişcior a învins, scor 5-2, la pauză 2-0, pe Dacia Boşorod, singura echipă din Liga a V-a ajunsă în această fază a competiţiei. Ambele jocuri s-au disputat în cuplaj pe stadionul "Victoria" din Călan. Metalul Crişcior şi Universitatea Petroşani vor juca cu trofeul pe masă în ultimul act al Cupei României faza judeţeană Hunedoara ediţia 2012-2013 săptămâna viitoare. ”Semifinalele au fost ca o adevărată finală pentru că am întâlnit deţinătoarea trofeului de anul trecut, o echipă foarte motivată de către cei care o finanţează.
Ne-am ridicat la nivelul adversarului şi uneori chiar peste nivelul lui. Meciul a fost unul frumos cu multe faze de poartă. În acest joc am folosit o serie de jucători de perspectivă, juniori care au confirmat, dar din nefericire pentru noi, pe final de campionat, avem o serie de accidentări, care pot pune în pericol participarea lor în condiţii optime la Turneul Final de Juniori A1, unde echipă noastră este pe primul loc înaintea desfăşurării ultimei etape”, a declarat Ionuţ Stelescu.
Juniorii lui Ionuţ Stelescu vor mai avea un ultim examen, sâmbătă, în compania ultimei clasate, Aurul Certej, joc decisiv pentru participarea la Turneul Interjudeţean pentru Juniori A1.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



