11.06.2012,  00:34:39 | 0 comentarii | 779 vizualizari
Din Africa de Sud la Petroşani (XVIII) / Zambia - una dintre cele mai dezvoltate ţări africane
Booking.com
de Alina PIPAN

Expediţia continuă

„Sinazongwe şi Siansowa, peninsule pe malul lacului Kariba, au fost două locuri minunate, cu multe surprize plăcute, întâmplări inedite, cum ar fi pescuitul la peştele Tigru şi întâlnirea foarte apropiată cu crocodilii. Animalele şi păsările şi mai ales vulturul peşte m-au impresionat profund. De asemenea, oamenii au fost foarte amabili şi ospitalieri. Din păcate, expediţia nu ne lasă să stăm prea mult într-un loc, aşadar a trebuit să plecăm şi să spunem la revedere”. 
 
Capitala Lusaka
„Am pus azimutul pe Lusaka, capitala Zambiei, şi după 378 de kilometri am ajuns. Un oraş mare, cu infrastructură bună, destul de frumos şi curat. Într-adevăr, se vede că mergem înspre bine. Sunt convins că prietenul meu George Couvaras, care a trăit acolo şi a plecat acum 30 de ani, nu ar mai recunoaşte locurile. Şi asta este bine, deoarece arată ca Africa de Sud. Zambia nu stă pe loc, şi încet, dar sigur, vrea să ajungă la standard, dacă nu la fel, dar aproape de cele europene. Campingul de lângă Lusaka a fost jenant, poate şi obişnuiţi cu cele de pe Lacul Kariba, care ne-au dat o senzaţie de sălbăticie. Viaţa este bazată pe comparaţie. Nu ne place ceva deoarece am avut parte de ceva mai altfel  în trecut. Aşa se explică şi sărăcia şi condiţiile din partea rurală a Africii. Oamenii care locuiesc în părţile rurale par fericiţi chiar dacă trebuie să care apa de la 10 kilometri şi chiar dacă încă în secolul acesta în care trăim locuiesc în case de paie, fără curent electric sau alte facilităţi, deoarece nu ştiu cum se trăieşte altfel. Când treci prin asemenea locuri rurale, îţi fac cu mâna şi un zâmbet enorm se dezvăluie pe faţa lor, de parcă ar vrea să îţi transmită mulţumiri că ai venit să vizitezi tribul lor, cu toate că noi treceam cu 80 de kilometri la oră şi lăsam un praf în urmă de nu se mai vede nimic. Nu se supără că îi umplem de praf, ci se bucură că treci pe acolo”.
 
560 km spre Chipata
„De la Lusaka am plecat spre Chipata, ultimul oraş din Zambia înainte de a trece în Malawi. Drumul până în Chipata a fost lung, 560 de kilometri, care a şerpuit printre dealurile împădurite ale Zambiei. A fost asfalt destul de bine dar, bineînţeles, cu câte o gaură care apărea inopinat de nu aveam nicio şansă să o ocolesc, şi la 100 km/h Terrracanul plângea când se izbea de craterele din şosea. O dată am încercat să ocolesc şi a fost foarte aproape răsturnarea, aşa că am redus viteza şi am preferat să merg mai încet decât să pun capăt expediţiei. Şoseaua este ca un magnet pentru toata viaţa din Zambia”.
 
Un taxi pentru… mangan
„Oameni, biciclişti şi animale sunt peste tot. La un moment dat, am întrebat-o pe Camelia ce populaţie are Zambia, deoarece nici nu numărai până la 10 şi apărea cineva pe stradă. Atâtea biciclete ca în Zambia nu am văzut nici în Beijing. Bicicleta este principalul mijloc de transport pentru oameni şi materiale. Dacă vrei un taxi să te ducă undeva, bicicleta este taxiul. Se transportă absolut orice pe bicicletă. Oameni, capre, porci, găini, materiale de construcţii, uşi, saci cu porumb sau bumbac, mangal şi chiar burlane şi stâlpi de telegraf. Este absolut fascinant să vezi ce tehnică au de a exploata bicicleta. Manganul este sursa principală de venit în zona dintre Lusaka şi Chipata. Interesant este cum se umple un sac cu mangan. Se umple sacul normal, iar apoi se împleteşte din răchita încă un coş deasupra sacului, la fel de mare ca şi sacul şi se umple inclusiv acest coş. Nu am putut să aflu de ce se face chestia aceasta, dar logica mea nu înţelege de ce nu se folosesc doi saci? Poate să fie vorba de preţul sacului, poate să se vadă produsul mai bine, nu ştiu şi nu am să aflu poate niciodată”.
 
Nopţi la Chipata
„Aici, în Chipata, am stat două nopţi pentru a actualiza blogul şi să îmi verific Terracanul după gropile ce le-a luat din plin. Terracanul este OK şi fără nicio problemă. Am făcut balansarea roţilor şi alinierea direcţiei, dar nici acestea nu ar fi trebuit făcute deoarece nu se necesita. A trebuit să umplu rezervorul şi cele patru canistre cu motorină,  deoarece Malawi este ţara fără combustibil. Norocul este că Malawi nu este o ţară mare şi cu 155 de litri de motori­nă o traversezi. Câteva cuvinte despre Zambia: este o ţară mare cu oameni amabili, cu excepţia celor foarte puţini din oraşele mai mari, care vor să schimbe bani şi bineînţeles să te înşele; economia este în creştere, se spune că este a şaptea ţară din punct de vedere al creşterii în economie în perioada aceasta; biciclete multe; sărăcie foarte mare în zonele rurale (nimic nou pentru Africa); cele mai frumoase peisaje, în comparaţie cu ţările prin care am trecut până acum în aceasta expediţie. Deci, la revedere Zambia, şi mâine, la 6 iunie 2012, vom trece frontiera în Malawi, a şasea ţară din expediţia Drumuri Africane 2012. Vă vom ţine la curent în viitor, mulţumim pentru suport şi aveţi grijă de voi şi de cei din jur”. Acestea sunt relatările lui Martinian Aringhe din expediţia Africa de Sud - Petroşani.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter