|
.
17.07.2012, 21:17:49 | 0 comentarii | 951 vizualizari
Universitatea Petroşani deschide, astăzi, balul în Cupa României
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Universitatea Petroşani, câştigătoare a Cupei României - etapa judeţeană, este prima formaţie din judeţ care va susţine un meci oficial în noua ediţie de campionat. Trupa antrenată de Ionuţ Stelescu va juca, astăzi, în primul tur al fazei naţionale a Cupei României, sezonul 2012-2013, împotriva echipei Flacăra Făget.
Tragerea la sorţi i-a hărăzit câştigătoarei etapei judeţene Hunedoara, Universitatea Petroşani, ca adversară în această etapă de debut pe Flacăra Făget, formaţie clasată pe locul 13 în seria a 5-a a Ligii a III-a. Meciul este eliminatoriu şi se va juca pe terenul echipei din eşalonul inferior, deci la Petroşani, cu începere de la ora 17:30.
Universitatea nu a avut norocul altor câştigătoare judeţene a trofeului Cupei României, cărora li s-au repartizat ca adversare echipe din eşalonul trei, retrase deja din campionat, din motive financiare. „Flacăra este peste noi din punct de vedere valoric, având în vedere că evoluează
într-un eşalon superior. Mai mult, echipa din Făget a eliminat Jiul Petroşani acum două sezoane la barajul de promovare şi a ţinut în şah pe FC Hunedoara (scor 1-1) pe finalul ediţiei trecute de campionat. Flacăra a fost antrenată de Marius Baciu, care acum este secund la FC Vaslui, aşa că este bine organizată, disciplinată şi ambiţioasă. Chiar şi aşa, noi vom trata jocul cu seriozitate şi o să încercăm să ne calificăm“, a spus Ionuţ Stelescu.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



