|
.
25.07.2012, 21:53:47 | 1 comentariu | 1918 vizualizari
Pregătirile oficiale pentru referendumul de duminică
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Cum nu mai sunt decât câteva zile până la referendumul din 29 iulie, autorităţile abilitate au implementat deja întreg calendarul ce stabileşte cum se desfăşoară lucrurile. Acest calendar are, în judeţul nostru, întreaga structură stabilită la nivelul întregii ţări.
Conform autorităţilor hunedorene, etapele de pregătire şi desfăşurare a scrutinului de la sfârşitul acestei săptămâni, implementate de către instituţiile responsabile, au fost, în primă fază: desemnarea, pe 8 iulie, a preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 22 judeţul Hunedoara, în persoana judecătorului Constantin Chelcea, stabilirea sediului BEC în clădirea Prefecturii şi întocmirea de către Instituţia Prefectului a listelor cuprinzând alţi jurişti decât magistraţii, care nu fac parte din niciun partid politic şi cu alte persoane decât juriştii cu reputaţie neştirbită, care nu fac parte din niciun partid politic, care au fost transmise preşedintelui Tribunalului Hunedoara, în vederea desemnării preşedinţilor secţiilor de votare; tragerea la sorţi a avut loc în data de 19 iulie. Totodată primarii au efectuat actualizarea listelor electorale permanente.
Într-o altă etapă, prin ordin al prefectului, a fost constituită Comisia tehnică judeţeană, grupul tehnic şi comisia tehnică judeţeană.
Apoi, Biroul judeţean de Administrare a Bazelor de date privind Evidenţa Persoanelor a distribuit primarilor listele electorale permanente şi cele două exemplare ale copiilor listelor electorale permanente, fiind asigurate materialele necesare.
Primarii unităţilor administrativ-teritoriale, cu sprijinul Instituţiei Prefectului au delimitat secţiile de votare. În acest sens a fost emis ordinul prefectului privind numerotarea secţiilor de votare din judeţul Hunedoara, la nivelul judeţului nostru fiind organizate un număr de 526 secţii de votare.
S-a efectuat, apoi, în 12 iulie, instruirea primarilor şi secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizării în bune condiţii a referendumului.
Împreună cu structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost stabilite măsurile pentru paza secţiilor de votare, conform Planului general de măsuri privind menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice, pe timpul campaniei şi referendumului pentru demiterea preşedintelui României. Astfel, cele 526 de secţii de votare din judeţul Hunedoara au fost repartizate pentru asigurarea pazei după cum urmează: 222 de secţii de votare Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, 193 de secţii de votare Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara”, 86 de secţii de votare Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal”, 16 secţii de votare vor avea paza asigurată de către Centrul de Formare Iniţială şi Continuă Orăştie, iar Instituţia Prefectului judeţul Hunedoara va asigura paza a 9 secţii de votare, 5 prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv 4 prin Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple.
În 23 şi 24 iulie a avut loc instruirea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, în două centre, Petroşani şi Deva.
Pentru o informare corectă
În ce priveşte informarea publică pe perioada campaniei electorale, precum şi în ziua referendumului, la nivelul judeţului a fost constituit Centrul de Comunicare Judeţean utilizându-se principiul „vocii unice”. Centrul de Comunicare Judeţean este format din purtătorii de cuvânt ai structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor de la nivel judeţean, iar „vocea unică” a fost desemnat inspectorul principal de poliţie Bogdan Niţu.
De asemenea, în perioada 16-29 iulie, la nivel naţional, Ministerul Administraţiei şi Internelor derulează campania de informare şi conştientizare a cetăţenilor intitulată „VOTEAZĂ LEGAL! MITA ŞI VOTUL ILEGAL ÎNSEAMNĂ ÎNCHISOARE!”.
În judeţul Hunedoara, structurile teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor vor desfăşura acţiuni de promovare a mesajului campaniei. Astfel, vor fi postate 1.800 de afişe în locuri accesibile, cu grad ridicat de vizibilitate din partea publicului larg (locaţii proprii şi cele ale partenerilor, gări, staţii de autobuz, supermarketuri, pieţe, sediile secţiilor de votare) şi vor fi distribuite 8.000 de pliante în cadrul unor acţiuni menite a informa cetăţenii cu privire la prevederile legale şi la consecinţele nerespectării acestora.
Comentarii articol (1 )
#1
Vasile26.07.2012, 07:42:11
PSD-ul in cele 3 luni de cand sunt la guvernare au scumpit energia electrica cu 5% de la 1 Iunie,au taiat din biletele de tratament pentru pensionari,au dat afara angajati de la Posta,...PSD = Minciuna.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



