07.08.2012,  23:09:48 | 0 comentarii | 812 vizualizari
La Petroşani / 32 de noi cereri de ajutor social


de Alina PIPAN

Un semn al pauperizării Petroşaniului îl reprezintă creşterea numărului de persoane care solicită ajutor social. Investitorii, care ar putea crea locuri de muncă, sunt floare rară. Greu pot fi atraşi în Vale, chiar şi atunci când le sunt oferite facilităţi.

Numărul de 32 de cereri noi de ajutor social, în trimestrul II din 2012, se adaugă celor 244 de familii care beneficiază deja de acest ajutor.
Conform Legii 116/ 2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, au fost verificate şi întocmite tabele pentru 51 de beneficiari, cărora li se decontează din bugetul local costul facturilor la apă. 17 persoane beneficiază de subvenţie pentru serviciile de termoficare şi 20 - de subvenţii pentru energia electrică. Au fost acordate 5 prestaţii financiare excepţionale, s-au întocmit 49 de dosare pentru acordarea alocaţiei de stat şi 52 de dosare pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului.
Cantina socială asigură zilnic aproximativ 110 porţii pe zi pentru persoanele nevoiaşe. De asemenea, două persoane fără aparţinători şi asistate social au avut parte de o înmormântare creştinească din fondurile consiliului local. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter