|
.
22.08.2012, 22:55:08 | 0 comentarii | 1090 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Pentru Crucea Roşie Petroşani, o vară plină
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Ne-am obişnuit să-i vedem pe voluntarii Crucii Roşii la toate acţiunile social-sportive, acolo unde pot oferi o mână de ajutor. Deşi am avut parte de o vară caniculară, Crucea Roşie Petroşani îşi continuă acţiunile sociale.
Printre ultimele acţiuni se înscriu excursii pe care voluntarii le-au organizat pentru pensionari şi vo-luntari. În ultimele săptămâni, preşe-dinta subfilialei, d-na Felicia Necşa (sprijinită de societatea civilă din Petroşani, de partenerii de proiecte, Primăria municipiului Petroşani şi Asociaţia Pro-Parâng), a fost implicată în organizarea unui număr mare de acţiuni, care au avut mulţi beneficiari.
Crucea Roşie a organizat o excursie de o zi cu copiii aflaţi în dificultate socială din mai multe cartiere din Petroşani, la cabana Jieţ. Aici copiii au făcut picnic, mişcare, s-au jucat şi au profitat de o zi cu soare.
La o altă excursie a participat un grup de pensio-nari. Obiectivele vizitate au fost repere istorice şi spirituale din judeţul Hunedoara: Castelul Huniazilor, zona de agrement Cinciş şi catedrala din Ghelari. În masivul Parâng, vo-luntarii Crucii Roşii au organizat tabăra de două zile, dedicată vo-luntarilor tineri de la Casa Pollicino, veniţi din Italia şi Ungaria. Tabăra a fost organizată în colaborare cu membrii Asociaţiei Pro-Parâng.
Pe lângă relaxare, Crucea Roşie a susţinut şi voluntarii tineri ai subfilialei la participarea acestora la faza judeţeană şi naţională a concursului „Sanitarii Pricepuţi”. Crucea Roşie Petroşani a mai organizat şi activităţi dedicate celor în vârstă, inclusiv amenajarea unui punct de întreţinere a sănătăţii, prin gimnastică medicală, amenajat la sediul subfilialei.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



