|
.
05.09.2012, 21:50:26 | 1 comentariu | 992 vizualizari
Bani europeni pentru cabinetele medicale din zonele rurale
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Cu toate că, mai degrabă s-au desfiinţat decât au luat amploare, cabinete de la sate mai au o şansă. Şansa vine de la Ministerul Sănătăţii care anunţă cadrele medicale ce deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum şi societăţile medicale deja existente în aceste zone, că pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Conform programului, medicii, dar şi societăţile comerciale din mediul rural pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în alte domenii (dispozitive medicale). Suma pusă la dispoziţie prin acest Program, măsura 3.1.2 este de 134.668.992 Euro. Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfăşoară în perioada 3 – 28 septembrie 2012. Comentarii articol (1 )
#1
Daniel14.09.2012, 22:34:02
Sanatate Zic si eu ca de exemplu cabinetele stomatologice in general stomatologice dar si altele ar trebui da sa afiseze lista cu preturi Domnule de exemplu plomba compozit pretul plomba amalgam pretul coroana acrilat pretul cate extractie, nu ar trebui niste controale ca sai oblige sa afiseze pretul sa stie omul cu cat sa vina la el sau cat sa strnga si sa stranga cureua nu dar ma indoiesc eu ca cineva va obliga cabinetele stomatologice sa afiseze preturile reale deaia oameni au fel de surprize
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



