16.09.2012,  22:56:23 | 0 comentarii | 1106 vizualizari GALERIE:     FOTO    
De ziua lor, / Pompierii din Valea Jiului ne-au demonstrat ce înseamnă pregătirea, îndemânarea, sângele rece şi profesionalismul
de Corneliu BRAN

Pompierii Văii Jiului ne-au arătat vineri dimineaţă, la Petroşani, în cadrul unei demonstraţii inedite, desfăşurată cu ocazia Zilei Pompierilor, că sunt bine pregătiţi pentru a interveni în orice altă situaţie, fie ea oricât de dificilă.

Demonstraţii pe viu în faţa unui public interesat şi cald
Promisiunea primarului Tiberiu Iacob-Ridzi şi a maiorului Adrian Avram, făcută cu câteva zile înainte de acţiunea de vineri, precum că publicul va avea ce vedea dacă va fi prezent, a fost onorată din plin de către aceşti oameni minunaţi, pompierii, care ne-au obişnuit pe toţi să fie prezenţi oricând este nevoie de ei, în cele mai periculoase situaţii, nedorite de nimeni. 
În faţa unei asistenţe record, a primarului municipiului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a deputatului Monica Iacob-Ridzi, a viceprimarului Dorina Niţă, a unor consilieri locali şi funcţionari din cadrul primăriei, precum şi a maiorului Viorel Demean, inspectorul şef al ISU Hunedoara, sau a comandantului direct, proaspătul maior Adrian Avram, pompierii au executat câteva exerciţii ample, unele de dificultate mărită, acţiunile demonstrative fiind apreciate de mulţimea de oameni aflată în zona parcării de lângă Jiul Shopping Center. 
Primul exerciţiu a fost şi cel mai haios. El a încercat să prezinte un caz de salvare a unui sinucigaş aflat în stare de ebrietate pe acoperişul unei clădiri. Un pompier a jucat rolul „turmentatului cu gând de suicid”, strigând de sus că se aruncă în gol. În acest timp, echipa de intervenţie pregătea jos uriaşa saltea pneumatică, care în 8 minute a fost pregătită să-l primească pe „si-nucigaş”. Bineînţeles că acela care s-a aruncat într-un final n-a păţit nimic, dar săritura lui i-a impresionat pe toţi cei prezenţi, în mod special mulţimea de copii aflată în zona parcării respective. 
Au urmat şi alte demonstraţii: salvarea unor accidentaţi de la înălţime, cu ajutorul cordelinelor, sau cu ajutorul scării rulante de intervenţie. 
Nu uităm, fireşte, nici de concursurile dedicate ziariştilor, mai ales cel de umplut de la distanţă o găleată de apă, cu furtunuri de apă obişnuite, sau cu furtunuri de pompier, şi nici de operaţiunea de stingere a unui foc controlat, toate aceste acţiuni creând şi bună dispoziţie. 
Aşa cum au promis cu câteva zile înainte atât primarul Iacob-Ridzi cât şi şeful pompierilor din Valea Jiului, maiorul Adrian Avram, cei mici au fost lăsaţi la sfârşit să vadă cum arată o maşină de pompieri.
 
Pompierii – aceşti oameni minunaţi
Bineînţeles, vom aminti aici ce s-a întâmplat şi în prima parte a acţiunii de vineri, pentru că au fost câteva chestiuni importante.
Totul a debutat cu Imnul Naţional, aşa cum se cade la o zi însemnată, cum este cea prin care sărbătorim Ziua Pompierilor, în fiecare an pe data de 13 septembrie. Aşa cum am mai spus într-un material anterior, la Petroşani s-a sărbătorit această zi cu mai târziu cu 24 de ore pentru că la Deva, pe 13 septembrie, au fost organizate la nivel de judeţ alte manifestări dedicate acestor oameni bravi, Valea Jiului fiind şi ea reprezentată acolo de pompieri şi cadre cu funcţii la nivel de detaşament.
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi şi deputatul Monica Iacob-Ridzi au ţinut apoi două scurte alocuţiuni. Primarul a înmânat, prin maiorii Demean şi Avram, câte o diplomă-felicitare fiecărui pompier.
După alocuţiune, deputatul Monica Iacob-Ridzi a făcut cadou un aparat foto, digital, capabil să servească pompierilor în acţiunile de intervenţii de pe raza Văii Jiului. Este al doilea an la rând când deputatul donează pompierilor obiecte necesare activităţii acestora, anul trecut Monica Iacob-Ridzi donând câteva staţii de emisie-recepţie. Apoi, cu acel aparat, deputatul şi toţi oficialii prezenţi au făcut şi prima fotografie, de grup, o amintire. 
Inspectorul şef al ISU Hunedoara, maiorul Viorel Demean a citit mesajul  inspectorului general, colonel Marcel Sorin Lucaciu, transmis pompierilor Văii Jiului printr-un Ordin de Zi.
După aceste momente, un pompier, plutonier adjutant până vineri, a fost ridicat un grad, deci la gradul de plutonier adjutant-şef, comunicatul inspectorului general ISU fiind citit tot de către maiorul Demean. Cel care i-a mai pus o tresă pe umăr subofiţerului a fost chiar comandantul direct, maiorul Adrian Avram.
 
Pompierii sunt modele adevărate pentru societate
Una peste alta, a fost o acţiune reuşită, care ne-a demonstrat încă o dată profesionalismul de care aceşti oameni ai Văii Jiului dau dovadă, ducând la îndeplinire împreună cu alte cadre din ISU şi SMURD, în mod onorabil, toate acţiunile la care sunt prezenţi. La fel cum scriam şi de salvatorii minieri, sau de salvamontişti – oameni de nădejde ai Văii Jiului, pompierii trebuie felicitaţi şi susţinuţi de către toată comunitatea noastră. Nu de altceva, dar în aceste vremuri parcă sunt tot mai puţine astfel de modele de viaţă. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter