17.09.2012, 21:11:59 | 4 comentarii | 1532 vizualizari
GALERIE:
![]()
La Petroşani, / Deschiderea anului şcolar a fost de nota 10 (zece)
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
► Circa 3.500 de elevi, din clasele I-VIII, au primit din partea Primăriei şi Consiliului local Petroşani câte un ghiozdan plin cu rechizite şcolare
Peste 3.000 de elevi, profesori, părinţi şi oficialităţi şi-au dat ieri întâlnire în Parcul „Carol Schreter” din Petroşani, pentru a participa la deschiderea oficială a noului an şcolar.
Parcul i-a primit din nou pe toţi
Faptul că pe 17 septembrie s-a deschis noul an şcolar nu mai e demult o ştire, lucru firesc, care se întâmplă în fiecare an, aproximativ la aceeaşi dată, în jurul datei de 15 din prima lună calendaristică de toamnă. Ştirea de anul acesta, de la Petroşani, cu această importantă ocazie ar fi că Parcul „Carol Schreter” a gemut de copii, părinţi, bunici, profesori, învăţători, cadre didactice, persoane din administraţia publică locală, dar şi forţe de ordine pentru ca totul să decurgă normal, fără niciun fel de incidente.
Peste 3.000 de oameni, printre care mai bine de jumătate elevi, au ţinut să participe la deschiderea oficială a noului an şcolar, 2012-2013. După încheierea festivităţii, elevii s-au îndreptat spre şcoală, de-acolo ridicându-şi cadoul oferit de administraţia publică locală: ghiozdanul de şcoală plin cu rechizitele necesare primului trimestru. Cei mici n-au plecat oricum, ci au fost conduşi de către doamnele învăţătoare, de diriginţi şi de părinţi, astfel că pe drumul spre şcoală n-au fost semnalate probleme sau evenimente nedorite.
Trebuie să menţionăm că la cupola din cel mai mare parc al municipiului, în faţa mulţimii au fost prezenţi primarul Tiberiu Iacob-Ridzi şi soţia dumnealui, deputatul pe Colegiul de Est al Văii Jiului, Monica Iacob-Ridzi, viceprimarul Dorina Niţă, inspectorul şcolar Iuliu Deldegan din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, consilierul local Lucia Muntean, de asemenea, cadru didactic şi Gabriel Bulf, un preot vestit pentru harul său duhovnicesc şi pentru ascendentul creştin pe care îl are asupra tinerilor.
Dumnezeu - alături de copii şi părinţi
Prezenţa preotului ortodox în faţa copiilor şi părinţilor n-a fost întâmplătoare. După intonarea Imnului de Stat de către o fanfară a oraşului, formată la rândul ei din foarte mulţi tineri, elevi ai şcolilor petroşenene, părintele Gabriel Bulf a oficiat o scurtă slujbă religioasă, rugându-se pentru copii şi cadre didactice, dar şi pentru părinţi, la sfârşit binecuvântând începerea şcolii. Dumnezeu să-i ajute pe toţi, fie ca noul an şcolar să fie mai bun din toate punctele de vedere decât cel care s-a încheiat!
După scurtele alocuţiuni susţinute de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, deputatul Monica Iacob-Ridzi, consilierul local Lucia Muntean şi inspectorul Deldegan, elevii unor şcoli au susţinut un scurt program artistic. Este bine când toate sunt rânduite şi, mai ales, când un astfel de eveniment începe cu intonarea Imnului de Stat şi apoi cu o slujbă religioasă, unde rugăciunile de bază, „Tatăl Nostru” şi „Împărate Ceresc” sunt auzite de toţi copiii, poate şi de acei care din cauza neglijenţei familiei merg rar la Sfânta Biserică. Este, de asemenea, foarte frumos când copiii se exprimă, la final, prin ceea ce ştiu ei mai bine: poezii, cântece şi dansuri. De aceea, la final, toată lumea e pe deplin mulţumită, copii şi părinţi, elevi şi profesori, ca într-o comunitate care se respectă.
Şi ca să vedeţi că Dumnezeu a fost aproape de copii şi părinţi, vă spunem că după trei zile de frig, mohorâte, ca de toamnă, de la finalul săptămânii trecute, luni cerul s-a limpezit, iar un soare călduţ şi vesel i-a încălzit pe toţi cei prezenţi, părintele Bulf sesizând asta chiar în cuvântul său. Un semn divin binevenit, că se ştie, Dumnezeu este mereu lângă noi dacă ştim să-l preţuim şi să-l chemăm.
Şcoală primitoare, o adevărată a doua casă
Ca să vedem cum au fost aranjate sălile de clasă într-o unitate de învăţământ, am ales Şcoala Generală „I.G. Duca”, sediul vechi.
Într-adevăr, şcoala era pregătită, încă de la intrarea pe coridorul larg am putut vedea că totul străluceşte de curăţenie, iar decorul, împodobit cu de toate, dădea impresia că ai pătruns într-un mic univers al copiilor. De altfel, o şcoală asta şi este, un univers al copilăriei, iar tinerii trebuie să meargă la şcoală cu drag şi nu silit. Dacă pe perioada vacanţei, când am fost acolo, şcoala I.G. Duca părea o stană de piatră, rece şi tristă, de data aceasta am găsit o I.G. Duca „încălzită” şi veselă, animată de copii şi părinţi, plină de culori vii şi de strălucire. Ei da, parcă, parcă mai venim acasă cu astfel de şcoli, parcă începem să ne apropiem şi noi de secolul în care trăim, chiar dacă mai sunt probleme destule.
Un Petroşani mai viu, mai frumos…
„Mă cheamă Ancuţa, am şase ani şi de azi sunt în clasa zero. Îmi place la şcoală pentru că am copii mulţi lângă mine”, aşa ne-a spus una dintre fetiţe, aşezată deja într-o bancă, alături de o colegă a ei, la fel de micuţă şi de simpatică.
O clasă mai încolo, o fetiţă plângea de se cutremura clasa. Dorea să rămână şi ea la şcoală, numai că avea o problemă: avea doar trei ani! Cum fratele şi sora ei au rămas în bănci, unde şi-au descoperit şi ghiozdanele pline cu rechizite, micuţa avea o problemă, iar de aici şi plânsul ei. Nu mai vorbim de ce problemă avea şi tatăl lor, care a trebuit să plece cu micuţa în braţe, afară din şcoală…
Pe un geam, un băieţel cât un chiştoc aştepta să vină doamna învăţătoare. Susţinut de tatăl lui, n-a fost prea vorbăreţ dar, într-un final, a acceptat să-i facem o poză.
Din prima zi de şcoală, oraşul a fost extrem de animat. Am văzut luni dimineaţa, până târziu, după prânz, un Petroşani plin de viaţă, tineresc, cu o forfotă deosebită, fiecare căutând să ajungă la şcoală şi apoi acasă. Un Petroşani mai altfel decât în alte zile, care a făcut să nu ne mai pese că vine iar bătrâna iarnă, cu frigul şi cu mohoreala ei cea de toate zilele. Sperăm ca în Valea Jiului să fi fost peste tot cam la fel, iar copiilor le urăm încă o dată să fie deştepţi, să crească mari şi frumoşi şi să înveţe bine!
Comentarii articol (4 )
#1
![]()
Sai ia Doamne iartama ca nea furat de ne omorat Stam 12 ore desi in contractul colectiv de munca scrie clar cu pixul 8 ore si cu incadrare de 670 ron am semnat o hartie cu toti cu marirea aceia de 30 ron nam primit nimic primim doar 600 fix in cap si daca ne da niste bonuri in bataie de joc ne ia si din putinul ala la 18 suturi de 12 ore 600 lei fara bonuri, desi ziua de munca si bonul salarul salar asa ar trebui sa fie da nu este deloc trebuie sa faci 21 suturi si ei 550 lei si 12 bonuri sau 15 bataie de joc jur.
#2
![]()
OARE AUTORUL OSANALELȘOR DE MAI SUS CATRE TOATE PUNCTELE CARDINALE SI CARARILE DOMNULUI A INTELES CEVA DIN COMENTARIUL LUI DOREL ,AL DORELILOR CUM SUNT BATJOCORITI MAI NOU IN PRESA PUTINII-TOT MAI PUTINII OAMENI AI MUNCII !? DE CATRE DOMNI SI DOAMNE VOPSITE PORTOCALIU !?
#3
![]()
...Gabriel Bulf, un preot vestit pentru harul său duhovnicesc şi pentru ascendentul creştin pe care îl are asupra tinerilor. Un mare tepar, profitor al naivitatii unor oameni care chiar au buna credinta si al unor muncitori care lucreaza pe datorie pentru celebra catedrala, marea megalomanie a acestui preot, vestit pentru harul sau de tepar. Halal creatura cu doua picioare....
#4
![]()
Gabriel Bulf preot vestit pt har si pentru pasiunea lui din tinerete furtul din locuinte.Oamenilor acest preot a fost condamnat pentru furt din locuinte.Cine administreaza banii pt catedrala?
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|