18.09.2012,  21:17:11 | 0 comentarii | 647 vizualizari
Minifotbal amatori / Magic Iaşi a câştigat Super Cupa României
de Loredana JUGLEA

Iaşiul a găzduit cea de-a doua ediţie a Supercupei României la Minifotbal. A fost ultimul act al unui sezon de succes atât pe plan naţional, cât şi internaţional, lucru dovedit şi de calitatea celor două partide disputate în capitala Moldovei, una dintre ele transmisă de TVR3. 

La capătul unui duel captivant, cvadrupla campioană naţională Magic Iaşi a reuşit să treacă de rivala Juventus Sibiu, scor 4-1 în prima manşă şi 1-3 în cea de-a doua. „Pentru Federaţia Română de Minifotbal acest sezon încheiat acum a însemnat foarte mult. Am dovedit, credem noi, că sportul amator, care nu beneficiază de mijloace financiare speciale, poate să facă performanţă şi să atragă extrem de mulţi jucători”, a declarat preşedintele forului naţional de specialitate, Răzvan Burleanu. 
Minifotbalul este jucat de aproape 35.000 de sportivi amatori în România, şi de aproape 700.000 în Europa. „Înfiinţarea forului european de minifotbal şi dubla performanţă a naţionalei noastre, campioană europeană în 2010 şi 2011, au motivat creşterea calităţii competiţiei la nivel local, în cele peste 50 de campionate judeţene sau municipale din România”, a mai spus Răzvan Burleanu, care ocupă şi funcţia de preşedinte al European Minifootball Federation.
Finala Supercupei a însemnat prilejul unei ultime repetiţii înaintea unui examen dificil, anume participarea naţionalei României de minifotbal la Campionatul European, care se va disputa săptămâna aceasta la Chişinău. Cinci dintre jucătorii prezenţi în finala Supercupei sunt componenţi ai formaţiei care va reprezenta ţara noastră la competiţia la care participă 16 naţionale din întreaga Europă. Alături de ei, alţi nouă sportivi din cele mai bune echipe româneşti de minifobal vor începe luni cantonamentul de pregătire care va fi găzduit de Iaşi, iar joi vor pleca la Chişinău. Iaşiul - oraş care dă, de ani de zile, campioana României la acest frumos şi spectaculos joc - va fi, sperăm noi, şi rampa de lansare a unei noi victorii continentale pe care tricolorii minifotbalului vor să o obţină pe pământul vechii Basarabii.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter