11.10.2012,  22:29:20 | 0 comentarii | 858 vizualizari
Premii mici, eforturi mari


de Loredana JUGLEA

Clubul CNS CSS „Cetate” va cheltui în jur de 20.000 de lei pentru organizarea Campionatul Naţional Individual al Junioarelor care va avea loc la Deva. Cele 60 de gimnaste care vor urca pe podium vor primi premii cuprinse între 100 de lei (locul 3) şi 300 de lei (locul 1). 

Competiţia rezervată gimnastelor de viitor ale României se va disputa în Sala Sporturilor din Deva, în perioada 25-27 octombrie. „În mod tradiţional, concursurile de gimnastică se derulează după un anume tipar, mai conservator, şi au puţine momente atractive pentru publicul larg. Din acest motiv, vom încerca să dăm viaţă competiţiei cu unele momente speciale şi prin amenajarea într-un mod cât mai plăcut şi moden a sălii de concurs. O să propunem Federaţiei să accepte unele demonstraţii de lupte, judo şi gimnastică aerobică făcute de sportivi de la clubul nostru şi, în plus, vom avea şi unele surprize ”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva. La startul ediţiei 2012 a Campionatul Naţional Individual al Junioarelor şi-au anunţat prezenţa gimnaste junioare de la toate cluburile importante din ţară, precum şi componentele Lotului Naţional care se pregăteşte chiar la Deva. Astfel, în lupta pentru medalii vor intra sportive de la: Farul Constanţa, CSS Buzău, CS Oneşti, CSS Sibiu , CS Dinamo , CSS 7 Dinamo,  CSS Triumf Bucureşti, CSS 2 Bucureşti,  CSS Galaţi, CSS 1 Timi­şoara, CSM Bacău, CSS Bârlad, CSS 1 Constanţa, CSS Focşani,  CS Petrolul Ploieşti, Steaua Bucureşti şi CNS CSS Cetate Deva.„Cea mai mare parte a bugetului, respectiv 12.000 de lei, o vom aloca premierii sportivelor care vor urca pe podium. Se vor acorda 60 de medalii (câte 15 la cele patru categorii de vârstă n.r.), astfel că locul întâi va fi recompensat cu 300 de lei, locul doi cu 200 de lei, iar locul trei cu 100 de lei. Ne dorim să putem acorda aceste premii, deşi banii trebuie să-i obţinem din sponsorizări. Pe lângă premii, mai este nevoie de fonduri pentru sonorizarea sălii, transportul aparaturii sportive, cele 100 de buchete de flori care vor fi acordate şi pentru banchetul de final, astfel că suma totală va fi de aproximativ 20.000 de lei. Toţi aceşti bani trebuie obţinuţi din sponsorizări. Am început deja demersuri şi sperăm să reuşim să obţinem banii şi să fim gazde perfecte”, a spus Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva. Deşi suma cheltuită (sub 4.500 de euro) pentru această competiţie pare mare, comparativ cu tenisul sau cu fotbalul valoarea premiilor sportivelor este infimă. Se ştie că la tenis turneele cu premii totale de 10.000 de euro sunt unele de mâna a cincea, iar la fotbal primele de 300 de lei per jucător se dau şi în ligile judeţene.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter