15.10.2012,  19:15:28 | 1 comentariu | 839 vizualizari
Fotbal popular / Start în Liga Kapital TV


de Loredana JUGLEA

Peste o săptămână va începe ediţia cu numărul III a Ligii Kapital TV, la startul căreia se vor alinia echipele de anul trecut, dar şi câteva noutăţi.

Adi Boloş, organizatorul competiţiei care i-a ţinut în priză pe mulţi fani ai acestei competiţii, speră ca şi noua ediţie să fie una la fel de fructuoasă ca şi cea de anul trecut.
Valahia Lupeni, câştigătoarea Ligii Kapital TV, a ajuns până la faza zonală, unde a fost eliminată. Meciurile din competiţie vor avea loc, în zilele de marţi şi joi, pe terenul sălii de la fosta Şcoala Generală Nr. 5 din Petroşani, între orele 19.00 şi 22.00. Regulamentul competiţiei este asemenea unui campionat de minifotbal în 6 jucători, iar înscrierile se pot face până sâmbătă. La întrecere pot participa jucători amatori sau care au abandonat competiţia la profesionişti.
„Majoritatea echipelor care au luat parte şi anul trecut şi-au anunţat prezenţa, lucru îmbucurător, iar noi aşteptăm şi alte echipe dornice de afirmare. Sperăm să nu mai avem de furcă cu manifestări care să depăşească fair-play-ul, iar nivelul să fie unul ridicat”, a declarat Adi Boloş.
Parteneri media la evenimentul ce se va încheia în vara anului viitor sunt Kapital TV, Ziarul Văii Jiului şi Kapital FM. Tragerea la sorţi a programului competiţional va avea loc duminică, 21 octombrie, de la ora 12:30, la AZTEK CAFFE, unde va fi prezent către un reprezentant de la fiecare club.  

Comentarii articol (1 )

#1 koki16.10.2012,  16:00:24
Circula un zvon in noua editie de campionat care va incepe la minifotbal petrosani ,campioana editie trecute lupeni valahia nu va mai participa .......


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter