29.10.2012, 21:03:56 | 29 comentarii | 2308 vizualizari
GALERIE:
![]()
Nicula, de ce ascunzi de popor valoarea reală a vilocului tău “social-democrat” de la Deva?
![]() Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA
Valea Jiului a ajuns bătaia de joc a găștii lui Cosmin Nicula. La Petroșani, Petrila și Lupeni, singurele zone din Vale în care s-au construit blocuri în mandatul 2008 - 2012, proiectele n-au beneficiat de vreun sprijin din partea senatorului amintit. La Lupeni, am citit în presă, banii pentru ANL-uri i-a adus deputatul Resmeriță. La Petrila și Petroșani s-a implicat exclusiv Monica Iacob-Ridzi. Nicula a fost pe nicăieri! Au confirmat-o - rând pe rând - primarii mandatului 2008 - 2012 din Vulcan, Aninoasa, Petroșani și Petrila. Nici ceilalți doi primari n-au uitat cum Nicula nu le răspundea la telefon cu lunile. Din motive de partid, ei nu pot spune însă asta și oficial.
Ajunsă la putere, gașca lui Nicula a făcut totuși ceva pentru Valea Jiului: a oprit finanțarea lucrărilor la blocurile de locuințe sociale de la Lonea.
Mai apoi, același Nicula s-a prezentat victorios spunând că a deblocat fondurile. A deblocat pe dracu’! La Lonea vor ajunge doar banii pentru lucrări deja executate, nicidecum pentru finalizarea locuințelor. Cum ar veni, oameni buni, acest parvenit v-a furat o pâine întreagă și mai apoi, ca la milogi, v-a aruncat înapoi ceva firimituri și a avut tupeul de a prezenta treaba asta ca pe o mare realizare, o dovadă de implicare. În timp ce tinerii din Vale spală toalete în Occident pentru că primăriile nu le pot oferi o casă și un loc de muncă, îmbuibatul de Nicula și-a tras un viloi de toată frumusețea a cărui valoare o ascunde din motive lesne de bănuit.
În Declaraţia de avere datată 12.06.2012, disponibilă pe pagina de internet a Senatului României, senatorul Nicula omite absolut intenţionat să spună adevărul.
La secţiunea alocată clădirilor deţinute, Nicula specifică un număr de două case şi un apartament (la Deva şi Simeria), adăugând însă specificaţia “în construcţie” în dreptul casei pe care o deţine pe un teren intravilan proprietate în cartierul bogaţilor din Deva.
În realitate însă, construcţia casei lui Nicula este finalizată încă de anul trecut şi, spre deosebire de petrilenii care aşteaptă încă locuinţele sociale a căror finanţare a fost stopată de Guvernul USL, Nicula are căldură, apă caldă şi domiciliu de belfer.
Motivele reale pentru care Nicula ascunde faptul că şi-a finalizat viloiul de o bună bucată de vreme sunt cât se poate de clare: nu doreşte ca electoratul din Vale să ştie nici pe câţi metri pătraţi îşi odihneşte fundul social-democrat, şi nici valoarea colosală a imobilului. Câte voturi credeţi că ar mai obţine Nicula dacă oamenii ar afla că numai televizoarele din vilocul familiei Nicula din Deva valorează cât două Âgarsoniere la Aninoasa ori Uricani?
Avem date complete în acest sens.
Vilocul pe care lui Nicula îi este ruşine să-l recunoască de domiciliu a fost construit în baza autorizaţiei de construire nr. 139/8799, emisă de Primăria Deva la data de 21 martie 2007, iar branşamentul la reţeaua de gaze naturale a fost făcut de E.ON Gaz în baza autorizaţiei de construire nr. 663/41133 din data de 27 decembrie 2007.
În octombrie 2010, familia Nicula a obţinut Certificatul de urbanism nr. 466/13.10.2010 pentru întrocmirea documentaţiei pentru construire anexă, amplasare piscină şi construire gard la stradă, autorizaţia fiind emisă de Primăria municipiului Deva la data de 7.12.2010 sub nr. 359 în baza cererii nr. 38816 din 15 noiembrie 2010.
Viloaca lui Nicula, oameni buni, e construită şi mobilată dar parvenitul nu are curaj să recunoască acest lucru.
Că doar nu suntem atât de naivi să credem, având fotografiile şi documentele citate şi prezentate, că Nicula s-a branşat la apă, la gaz, la curent şi abia apoi s-a apucat să constuiască pereţii.
Deşi suntem convinşi că nu va avea nici măcar tupeul de a scoate capul din pământ, îi cerem senatorului Nicula să facă publică data la care telefonul fix al familiei sale a fost transferat de la adresa din strada Liliacului (actualmente Ciprian Porumbescu) în strada Flamingo.
Iată încă o dovadă că s-a încheiat încă de anul trecut construcţia vilocului familiei Nicula, care s-a şi mutat în casa ce, oficial, figurează în Declaraţia de avere a senatorului ca fiind “în construcţie”.
Dar acesta este, poate, unul dintre cele mai mici secrete ale senatorului Nicula.
Comentarii articol (29 )
#1
![]()
Nu-i prost cine mananca 9 paini ci cei care-i dau atatea paini........
Multi consilieri locali ai Lupeniului iau bani degeaba....dar nu atatia cat acest tepuitor al Vaii.....si nimeni nu se revolta.
Ba dau gondola, ba n-o mai dau.........ca la piata......
#2
![]()
Si mai exact ce bani a adus razmerita ca nu am inteles , si nici nu imi aduc aminte sa fi citi asa ceva ?
#3
![]()
uite aici> "...construcţia acestuia şi ridicarea de la temelie a celui în care se mută acum noii locatari au fost posibile în urma intervenţiilor permanente făcute de către deputatul PSD Cristian Resmeriţă. De fapt, tot parlamentarului PSD, candidat pentru un nou mandat în Colegiul de Vest al Văii Jiului, i se datorează şi eliberarea documentaţiei pentru încă trei blocuri ANL în Lupeni"
http://www.zvj.ro/articole-14878-S+au+dat+reparti++iile+in+blocul+ANL+nr+62+++Lupeneni+in+cas+++nou.html
#4
![]()
Ii dati prea mare atentie nemernicului. Nu-l vor mai vota nici macar membrii PSD de la organizatiile din Vale, nu face mai mult de 20 la suta si asta pentru ca e candidat USL. Conteaza Vochitoiu si Marza, restul sunt bufoni!
#5
![]()
Suntem prosti, asa ca mai iasa odata Nicula. Si iarasi ne uita 3 ani si ceva. Sincer Voichitoiu ar merita sau si el pana se vede pe scaun.
#6
![]()
ce domnule senatorul nu are voie sa aiba si el o casa? sotia lui lucreaza la vama el inainte de a fi senator a mai avult un mandat de 4 ani de deputat... nu au salar de 5 mil e normal sa isi faca omu! si inca e de bun simt fata de cei de la PDL sau PPDD
#7
![]()
Iar o sa vina trioul NICULA, REZMERITA Si VASILESCU cu esarfe si zambete ca acum 4 ani prin parcul de la barbateni sa vada cati votanti are.Sper sa se adune si maidanezii pe care-i cresc cu atata dragoste pe drumurile orasului sa le dedice si lor cateva melodii live pe care le tot fredoneaza in fiecare noapte si cateva muscaturi prietenesti la care se antreneaza zi de zi..Hai campania sa auzim cateva lozinci .....Grea problema matematica asta..
#8
![]()
Cum adica, de ce ascund de popor valoarea reală a vilocului meu “social-democrat”? Nu ascund vilocul de popor, chiar ma mandresc cu el (am si piscina, nu ca altii)! De fapt, ascund vilocul de cei trei R pentru ca, daca vad ei ce viloc am, vor vrea si ei cate un viloc si mai mare. Deci, intelegeti ca am ascuns vilocul de dragul lupenenilor care altfel ar trebui sa contribuie la extinderea a trei viloace social-democrate. Asa ca, vedeti ca sunt singurul caruia ii pasa cat de cat de voi? Vedeti ca sunt singurul care merita voturile voastre?
#9
![]()
Sa-i ia han tatar pe amandoi si pe senator si pe deputat ca in afara de minciuni pe care nici ei nu le cred ,n-au facut nimic pt Valea Jiului. S enatorul a cam uitat de colegiul sau si deputatul si-a lustruit minciunile timp de 4 ani!A sosit vremea sa se duca la munca lor anterioara sa reinvete sa traiasca din bani putini,sa manance pita cu unsoare pana le vine sa verse, cum ne vine noua alegatorilor cinstiti cand auzim de ei!
#10
![]()
ast i vila pai garajul lui dragoi de la cnh e mai mare la cele dou vilute pe care le are si el saracul se lupta pentru titlul de cel mai prost director din istoria cnh cu jujan...ce i drept mare lupta unul mai slab ca altul
#11
![]()
Are mare curaj acest personaj sa mai candideze in Valea Jiului cand el este presedintele org. PSD din Deva.Si a mai fost si un critic Gica-Contra la dezvoltare domeniilor schiabile.Nici prietenul Ponta nu-l mai salveaza.
#12
![]()
Hai lasa, ca asa ati spus si despre "moloz" si tot l-ati votat.Si ati vazut ca v-a ieftinit apa, cu toate ca vara asta a fost seceta.
#13
![]()
Bine ca au ei curaj sa candideze,iar noi curaj sa-i votam!
#14
![]()
1. Domnule Nicula cand imi dati banii pentru munca online prestata pentru dvs in ultimii 2 ani?
#15
![]()
ce domnule senatorul nu are voie sa aiba si el o casa? sotia lui lucreaza la vama el inainte de a fi senator a mai avult un mandat de 4 ani de deputat... nu au salar de 5 mil e normal sa isi faca omu! si inca e de bun simt fata de cei de la PDL sau PPDD
#16
![]()
sorinele, ia tata 5 lei si ia pauza o zi.
#17
![]()
Votul lor este in mainile noastre .De ceva vreme incoace toata partidele politice ,ieftinesc apa si salveaza mineritul .Cat timp o sa va mai credem? Cat timp va mai trebuie voturile noastre sa rezolvati si voi ceva .MINCIUNI SI IARASI MINCIUNI in toate campaniile electorale.Mai intai rezolvati problemele Vaii jiului si apoi veniti sa va votam.
#18
![]()
un bun prilej sa incercam cu PPDD!!!
MAI RAU DECIT ACUM NU POATE FI!
#19
![]()
ei da ! si a tras vila, il doare la baston de acum de ce o sa mai fie ! fiti siguri ca pe langa ce se vede, are in mod sigur si cevaaaaaaaaaa pus deoparte ! asa ca, repet IL DOARE LA BASTON de toata lumea! vai de capu nostru in urmatorii 10 ani, indiferent de cine va iesi castigator in alegeri!
#20
![]()
nu in baston sa -l doara ci alaluia dintre picioare
d-na rusu vb prea frumos cu el ar trebui uns cu miere si spart o perna in capul lui de mincinos
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|