08.11.2012,  21:36:20 | 0 comentarii | 3122 vizualizari
Cu părintele protopop de Valea Jiului, pr. Petrache Creţu, despre post şi mântuire: / „Postind cele 40 de zile în Postul Crăciunului, creştinul nu face altceva decât să primească Cuvântul lui Dumnezeu, precum Moise pe Muntele Sinai”
de Corneliu BRAN

Într-o discuţie purtată cu părintele Protopop de Valea Jiului, pr. Petrache Creţu, la emisiu­nea „Verde-n faţă” de la Kapital TV despre viaţa şi faptele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe care i-am cinstit conform Bisericii Ortodoxe Române ieri, am abordat la un moment dat şi subiectul Postul Crăciunului, ţinând cont că din 15 noiembrie vom intra în cele 40 de zile de post.

Colindele se pot cânta şi asculta încă de la începutul postului
Din cele împărtăşite de părintele Petrache Creţu am reţinut: „Prin durata postului, de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească Cuvintele lui Dumnezeu, scrise pe lespezile de piatră, sau Tablele Legii. Astfel, cei ce petrec 40 de zile de post, nu numai la mâncare, ci şi prin fapte bune şi multă rugăciune, suflet deschis către Dumnezeu şi cumpătare la orice, se învrednicesc să primească Cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi născut din Fecioara Maria”.
Părintele Petrache Creţu ne-a spus şi o parte din rânduielile Bisericii la slujbele din perioada postului, până pe 25 decembrie, când sărbătorim Naşterea Domnului Iisus Hristos, o sărbătoare de mare bucurie ţinând cont că S-a născut Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ce va să vie să ne mântuiască: „Se poate colinda sau asculta colinde încă din prima zi de post. Avem colinde minunate, cu versuri deosebite şi de aceea cred că fiecare creştin va cânta şi va asculta colindele noastre strămoşeşti, puse atât de frumos în evidenţă. 
Din 21 noiembrie se introduc, în cadrul Slujbei Utreniei, Catavasiile Naşterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie. În această perioadă a postului, la Ceasuri şi Pavecerniţa nu sunt cântate stihirile şi nici troparele, cu toate sunt rostite”.
Suntem un neam apostolic încă de la începuturi Părintele protopop Petrache Creţu ne-a readus aminte, vorbind câte puţin despre fiecare, care sunt sărbătorile rămase până la Crăciun, în această perioadă de post: Intrarea Maicii Domnului în Biserică - 21 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei - Ocrotitorul României - 30 decembrie, Sfânta Mare Muceniţă Varvara - Ocrotitoarea minerilor - 4 decembrie, Sf. Ierarh Nicolae - Făcătorul de Minuni - 6 decembrie şi Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş - 7 decembrie. 
Chiar dacă nu e sărbătoare în calendar, dar e cea mai mare şi mai iubită sărbătoare istorică a românilor, ţinând cont de importanţa deosebită - Ziua Naţională a României, o zi în care sărbătorim cu toţii Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, a fost amintită de asemenea de protopopul Văii Jiului.
Referitor la Sfântul Apostol Andrei, părintele Creţu a subliniat că trebuie să intre în conştiinţa fiecărui român că Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul ţării noastre. Fapt care denotă că acest popor a fost unul creştin cu peste 1000 de ani înainte de popoarele din jur, inclusiv faţă de poporul ortodox rus, ceea ce nu poate decât să ne facă să fim şi mai căutători de Dumnezeu şi Legile sale, şi mai iubitori de Dumnezeu, de Biserică şi de cele sfinte, strămoşeşti, acest neam al nostru fiind unul apostolic încă de la începuturile lui.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter