21.11.2012,  22:37:11 | 0 comentarii | 841 vizualizari
Hunedoara / Incendiu într-un apartament


de Mihaela PETROŞAN

Din cauza unor instalaţii electrice improvizate, un apartament din Hunedoara a luat foc, punând în pericol doi copii şi doi adulţi ce locuiau în apartamentul de la etajul superior. Din fericire, intervenţia pompierilor şi a SMURD a împiedicat o tragedie.

Incendiul a izbucnit în seara zilei de 20 noiembrie, într-un apartament de pe strada Trandafirilor din Hunedoara. Alertaţi de vecini, pompierii Detaşamentului din Hunedoara au intervenit cu două echipaje şi două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. 
În timpul intervenţiei pompierilor, paramedicii SMURD şi medicii Serviciului de Ambulanţă au asistat medical doi copii, o fetiţă în vârstă de doar trei săptă­mâni, un băiat de un an şi opt luni, şi doi adulţi, care au suferit intoxicaţii cu monoxid de carbon.
Victimele locuiesc într-un apartament situat la etajul superior celui incendiat, ei fiind intoxicaţi cu monoxid de carbon, pe casa scărilor, în timp ce încercau să se salveze din imobil. Copiii au fost transportaţi la spitalul din Hunedoara. Incendiul a fost lichidat în jumătate de oră, cauza probabilă a acestuia fiind un scurtcircuit la conductori electrici improvizaţi. În incendiu a ars mobila şi aparatele electrocasnice.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter