27.11.2012,  23:21:34 | 0 comentarii | 1313 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Şapte ştiri din Petrila documentate şi scrise de jurnaliştii de la Clubul Elevilor Petrila
de Ziarul Vaii Jiului

Căţeii de la Capra

În data  de 6 noiembrie 2012, în parcul copiilor de lângă “Capra’’ din Petrila, elevele Carla Maria Laioş, Mălina Elena Geică şi Elena Denisa Condurat au găsit, lângă un tomberon părăsit, o pungă de plastic cu inscripţia “Profi’’. Punga era voluminoasă şi se părea că înăuntru ei mişcă ceva.  Ea a trezit, imediat, interesul celor 3 detectivi amatori. Nu mică le-a fost mirarea când înăuntru au găsit 6 pui de căţel. Erau noi-născuţi şi erau total neajutoraţi.
Căţeii au fost împărţiţi de către cei care i-au găsit. Fiecare i-a dus acasă ca să-i îngrijească. Carla se trezeşte noaptea, din oră în oră, să-l alimenteze dându-i lapte cu seringa. Căţelul pe care l-a luat Alexandru a murit de foame pentru că stăpânul său dormea dus. Căţelul Carlei se numeşte Dizy care în engleză înseamnă “Aiurit’’. Ceilalţi căţei au fost botezaţi cu nume de candidaţi fără şanse din ultima campanie electorală.
 
Ce poţi să păţeşti dacă nu spui la timp RENUNŢ!
După ore, lângă podul de peste Jiu, în dreptul ma­-ga­zinului “Penny’’ din Petrila, la sfârşitul săptă­mâ­nii trecute, s-a petrecut “o întrecere’’ între doi elevi, Ciprian S. şi Emil V. Au vrut să ştie care dintre ei e cel mai tare. Primul este în clasa a VII-a, iar cel de-al doilea în clasa a VIII-a. Martori la “întrecere” erau elevi din ambele clase. Cei mai mari îi ameninţau cu bătaia pe cei dintr-a VII-a dacă îndrăznesc să se bage între ei ca să-i despartă.
Emil l-a pus la pământ pe Ciprian şi a făcut din el sacul lui de box. Ciprian a rezistat eroic şi nu a vrut să pronunţe, nici în ruptul capului, cuvântul “Renunţ”. Acest cuvânt magic ar fi pus capăt luptei.  Fetele care îl susţineau pe Ciprian erau majoritare, dar n-au îndrăznit să-l oprească pe Emil din cauza băieţilor  care îl susţineau. A doua zi, Poliţia s-a sesizat, a venit în şcoală şi l-a amendat pe Emil cu 10 milioane lei vechi şi i-au “promis” că, dacă va recidiva, îl vor trimite direct la Şcoala de corecţie.
 
Un loc de interes turistic: 
Podul bătăilor şcolare
Pe “Podul Bătăilor şcolare” au loc, periodic, lupte numite „parte-n parte”  între elevii petrileni. Fiecare dintre ei vor să arate galeriilor care îi susţin că sunt buni la bătaie. Luptele sunt fără arbitru, fără întreruperi, până când unul dintre ei rosteşte tare cuvântul magic “Renunţ’’.
 
Un motiv serios pentru întoarcerea acasă
În urmă cu un an, doamna Veronica L. din Petrila a lucrat la un magazin alimentar din oraşul Deta de lângă Timişoara. Patronul, dl. Rotaru, o punea să dea cu ulei pe produsele din carne expirate şi să le rupă etichetele. Oamenii şi-au dat seama că salamul „uleios” aluneca prea uşor în mâna vânzătoarei şi au refuzat să mai cumpere produse de la domnul Rotaru. În mod firesc, magazinul a dat faliment şi doamna Veronica a revenit în frumosul oraş Petrila.
 
Răzbunarea şoricelului din Kokoşvar
În data de 27 octombrie anul curent, un grup de elevi-ziarişti de la Clubul Copiilor din Petrila a hotărât să ajungă din urmă un alt grup, format din pictori şi sculptori care au plecat cu o jumătate de oră înainte. Ţinta călătoriei era “Peştera lui Florian” de pe muntele Roşia. În Kokoşvar, grupul de zia­-rişti a observat un şoricel care ieşise din curtea unei case direct în stradă. Elevul Adam Tiberiu Alexandru din clasa a VIII-a A de la Şcoala Generală Nr. 6 Petrila a prins şoricelul de codiţă. Unele fete din grupul de ziariste au fost plăcut impresio­-nate de gestul său. Şoricelul a fost luat în palmă, dar el s-a răzbunat, muşcându-l de deget pe elevul Adam. Din fericire, rana a fost superficială şi fără urmări.
 
Două reportaje scurte pentru 
Ştirile de la ora 17
 
Ce mai înseamnă azi 23 august
Faţă în faţă cu blocul 55 de pe strada Republicii este un bar pe nume “Exodus”, un local unde lumea obişnuieşte să bea peste măsură.
Acolo, în seara zilei de 23 august a.c., o doamnă cu părul alb şi şuviţe roşcate a intrat foarte hotărâtă în bar. Ea a declarat celor din jur că vrea să sărbătorească aşa cum se cuvine eliberarea României de sub jugul fascist. Femeia avea un tricou până la buric, blugi strâmţi trei sferturi, adidaşi albi şi răspundea la numele de Elena. A băut vodkă Stalinskaia şi bere Bergenbier în cantităţi foarte mari. Banii de buzunar proveneau din munca soţului care lucrează în subteranul minei Petrila. La un moment dat, femeii i s-a făcut rău şi barmanul a chemat ambulanţa. Din păcate, medicii sosiţi urgent la faţa locului nu au mai putut face nimic.
 
Ultimele mesaje de la un surdo-mut
În vara acestui an, în luna iunie, elevul Adam Tiberiu Alexandru a fost în vacanţă la Timişoara. Acolo a văzut pe un bloc turn un bărbat căruia cei din jur îi spuneau “Purceluşul’’. Tot de la ei a aflat că era surdo-mut şi că voia să se sinucidă din cauza greutăţilor financiare. El a lăsat un bilet de adio şi un mesaj în telefon. În bilet îşi anunţa rudele că va pleca la Dumnezeu, iar în telefon a lăsat vorbă ca familia şi prietenii să aibă grijă de copii. Cei de pe ambulanţă nu au mai putut să-l salveze.
 
Cercul de jurnalism de la Clubul Elevilor Petrila:
Denisa Elena CONDURAT, Tiberiu Alexandru ADAM,  Carla Maria LAIOŞ, Denisa Sorina LEFTER, Ana-Maria BUŢURCĂ, Elena Mălina GEICĂ, Sidonia Florina MOLNAR.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter