03.11.2011, 09:50:51 | 0 comentarii | 1693 vizualizari
Comisarii Gărzii Financiare din Petroşani constată un paradox: / Numărul de pachete de ţigări scade, creşte numărul traficanţilor
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Lupta cu contrabanda de ţigări continuă, fiind parcă de la an la an tot mai aprigă. Datele oferite de reprezentanţii Gărzii Financiare Petroşani certifică faptul că unii aşa-zişi comercianţi continuă să încalce legile statului român, preferând calea comerţului la negru şi a altor ilegalităţi.
În primele şase luni ale anului 2010, comisarii Gărzii Financiare din Valea Jiului au confiscat 6.000 de pachete de ţigări de contrabandă. Pentru aceasta, oamenii legii au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 1.000.210.000 lei. „La ţigarete a crescut numărul de persoane care vând ţigări pe stradă, dar a scăzut numărul de pachete pe care le depistăm, deoarece cei pe care îi prindem în flagrant şi-au schimbat tactica, nu au mai mult de 4-5 cartuşe la ei. Pe cei mai mulţi dintre aceştia i-am depistat la Vulcan, apoi la Petroşani, Lupeni şi Petrila. Cam asta este ordinea de mulţi ani”, ne-a declarat comisarul Viorel Coman din cadrul Gărzii Financiare Petroşani. Interesant este faptul că în statistica depistărilor de persoane nu apare şi oraşul Uricani, care în trecut a mai avut probleme cu contrabandiştii de ţigări. Tot comisarul Viorel Coman ne spune şi de ce: „La Uricani nu am depistat pe nimeni, dar acolo ştim că sunt doi en-gros-işti, unul dintre ei fiind prins la Ilia cu foarte multe cartuşe de ţigări asupra lui. Probabil că urma să plaseze ţigările în zona respectivă pe o altă filieră, dar a fost depistat de comisari şi i s-au năruit planurile”. Dar nu numai ţigările dau de furcă reprezentanţilor Gărzii Financiare, ci şi casele de marcat. Care, fie lipsesc cu desăvârşire, fie nu sunt folosite de către comercianţi în procesul vânzărilor. Tot în prima jumătate a anului, pentru aceste motive, comisarii au aplicat 15 sancţiuni în valoare de 120.000 lei. De asemenea, a fost confiscată marfă din domeniile textile-încălţăminte, în intervalul ianuarie-iunie, în valoare de 20.000 de lei, comisarii operând şi 10 suspendări de activitate. Nici achiziţiile intracomunitare din sectorul „legume-fructe” nu au scăpat de vigilenţa Gărzii Financiare, comisarii efectuând în prima jumătate a anului două sesizări penale pentru neînregistrarea unor tiruri pline de legume şi fructe aduse din străinătate. „În perioada următoare vor continua acţiunile noastre pe toate liniile, aşa cum am făcut şi până acum. Pentru că trebuie să fim mereu vigilenţi în meseria noastră. În ceea ce priveşte contrabanda cu ţigări şi alcool, vom continua să-i depistăm pe cei care încalcă legea. Pe cei care au scăpat până acum îi avertizăm să nu se îmbete cu apă rece, că oricum vor fi depistaţi şi sancţionaţi conform legilor în vigoare. Este doar o chestiune de timp. Ar fi bine ca cetăţenii să nu mai cumpere astfel de marfă, mare parte din ea fiind dubioasă, încurajând astfel comerţul la negru şi punându-şi în pericol şi sănătatea”, ne-a declarat comisarul-şef Vasile Negrilă. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|