18.12.2012, 20:41:42 | 0 comentarii | 685 vizualizari
Cupa „CNS CSŞ Cetate” / Prin ei trăieşte fotbalul de la noi
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Echipele CFR Simeria, Rival Alba Iulia şi CNS CSŞ „Cetate” Deva au fost câştigătoarele primei ediţii a Cupei „CNS CSŞ Cetate” la fotbal, organizată de clubul devean, pentru a demonstra că fotbalul încă trăieşte.
Întrecerea a aliniat la start 20 de echipe din judeţele Alba, Caraş Severin şi Hunedoara. Cea mai bună dintre toate combatantele s-a dovedit a fi gruparea CFR Simeria, care a ocupat locul I în clasamentul final.
La categoria copiilor născuţi în 1999, la start s-au aflat tot şase echipe, iar meciurile s-au jucat sâmbătă, 15 decembrie, în acelaşi sistem fiecare cu fiecare. Câştigătoarea turneului a fost echipa Rival Alba Iulia, iar pe locurile următoare s-au clasat CSO Cugir şi CFR Simeria.
S-au acordat diplome şi cupe pentru primele trei echipe clasate la fiecare categorie, precum şi premii individuale pentru cei mai buni portari, cei mai tehnici jucători, pentru golgheteri şi pentru cei mai tineri jucători de la fiecare nivel de vârstă.
Daniel Simina, principalul organizator al competiţiei, a declarat că se doreşte permanentizarea acestei întreceri: „Cred că turneul a demonstrat că fotbalul trăieşte încă la Deva şi poate avea un viitor bun. Ne propunem să organizăm şi o ediţie de vară a Cupei Cetate, care să se desfăşoare pe Stadionul Cetate, precum şi multe alte ediţii ale acestei competiţii”.
Meciurile au fost găzduite de Sala Sporturilor Deva, iar premiile au fost acordate cu sprijinul partenerilor de organizare SCM Deva şi DJTS Hunedoara.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|